OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Miorita/Mioritza. Mesterul Manole/Artifex Manole. Toma Alimos/Toma Alimos
Traducere si postfata de Traian Diaconescu
Precuvintare de G.I. Tohaneanu
Micromedalioane de Constantin Ciopraga
si Adrian Fochit
Editura Ars Longa, Iasi, 2004, 102 p.

Tentativa de a oferi haina latina unor capodopere folclorice romanesti intreprinsa de profesorul Traian Diaconescu vadeste ca spiritualitatea pe care o ilustreaza si exprima latina, departe de a fi disparut odata cu metamorfoza ei lingvistica, s-a perpetuat in si prin autotransformarea complexa pe care o numim romanizare.

in acest de-a dreptul cosmic dialog dintre Antichitate si Lumea Noua se dovedeste ca, dintre toate limbile clasice vechi, numai latina poate transfera universuri mentale si emotii spirituale atit dinspre Antichitate inspre Modernitate, cit si (iata!) invers, la aceiasi parametri functionali si la aceleasi standarde ale exigentei de calitate. impreuna cu Traian Diaconescu, putem si noi fi convinsi ca „spiritualitatea latina este numitorul comun al civilizatiei europene ssi universale: un intreg continent poarta numele acestei limbi primordiale, n.n.t si, simultan, un model catalizator, al omului modern“.
Una dintre mizele actului de traducere pusa in opera de Traian Diaconescu este si aceea de a demonstra ca latina reprezinta o limba artistica: adevar valabil nu doar din perspectiva strict istorica, pentru operele scrise cindva de un Vergilius, Horatius, Ovidius, Petronius sau Tacitus, ci si din perspectiva functionala, transistorica, pentru operele semnate oricind de moderni, intr-una din limbile nationale ale virstei culturale recente.

Or, si dintr-o atare ipostaza, latina rezista foarte bine. Versiunile baladelor romanesti, continuate in volume ulterioare de talmacirile unora dintre clasicii poeziei noastre, concureaza orice alta traducere in limbile vernaculare. Cum este posibil? Traducatorul insusi da un succint raspuns acestei implicite intrebari in finalul Postfetei.
El declara acolo ca o traducere functionala, asa cum propriile versiuni o practica, presupune un act de echivalare simultan in litera si in spiritul cuvintului, cele doua laturi completindu-se reciproc si in situatii-limita: de pilda, atunci cind un cuvint corespunzator unei realitati date lipseste intr-o limba pentru ca lipseste realitatea respectiva extra-lingvistica; sau invers, atunci cind cuvintul nu lipseste, dar sensurile lui difera, uneori considerabil, de la o limba la alta, pentru ca insasi perspectiva existentiala, utilajul mental reflectat lingvistic apar decisiv indepartate si contrastante.

Traducerea ii apare practicianului ei, in succintele notatii pe care si le permite dupa ce traducatorul si-a oprit munca si se uita la ceea ce a iesit din miinile lui, ca un proces de fidelizare semantica, acceptind intre limite date si suplimentarea literaturizanta, respectiv poeticizarea („un spor de har poetic“), in cazul in care diferentele dintre cele doua coduri lingvistice pun in pericol convergenta acestora.
Rolul esential in acest impredictibil joc intre fidelizare si suplimentare (cu corolarul ei, omisiunea) semantica il detine partitura ritmica. in toate cele trei versiuni latine, Traian Diaconescu a renuntat definitiv la metrul, deci la ritmica latina clasica, total inadecvata cititorului de poezie post-antica, si a mulat expresia latina pe tiparele ritmice ale originalului romanesc. Ceea ce unui filolog clasic ingust in puritatea lui ortodoxa, deci dogmatic, ii va aparea drept o tradare, unui literat, ca si unui simplu iubitor de poezie moderna, inclusiv folclorica, ii va da satisfactia descoperirii timbrului originalului (atit de greu de redat intr-o echivalare).*

Propun cititorilor nostri, in finalul insemnarilor de fata, un test de recunoastere, de dimensiuni reduse. Daca il veti promova integral, puteti fi siguri ca lectura versiunilor latinesti nu numai ca nu va trebui sa o sprijiniti la tot pasul, chiar vers cu vers, pe originalul romanesc aflat pe contrapagina, dar nici nu veti avea nevoie de acela, intelegerea variantei latine fiindu-va suficienta spre a va procura satisfactia dorita. Daca nu veti promova testul propus, indiferent de procentajul de eroare, recomandarea este sa cititi in paralel, pe „coloane“ si grupuri de versuri, cele doua texte (originalul si versiunea) si sa admiteti ca, la o lectura „rabdurie“, „la pas“, puteti in orice moment descoperi ca intelegeti latina chiar fara sa o fi invatat. Avertizez participantii la test ca mostrele alese din cele trei balade nu respecta, intentionat, ordinea publicarii textelor respective in volum.
Identificati carei balade ii apartine urmatorul fragment: „Suum cor gemebat/ crucem faciebat/ rursus se rogabat:/ – Da, Domine, ventum,/ in orbe terrarum,/ despoliat pinos,/ platanos deflectat/ atque montes volvat,/ uxorellam vertat,/ revertat ex calle/ et ducat in valle!/ Dominus audiebat/ precem auscultabat/ ac ventum sufflabat,/ ventum super terram/ platanos flectebat,/ pinos spoliebat/ ac montes volvebat/…/“

Dar urmatorul: „Cum in herbaque sedebat,/ magnam mensam intendebat,/ semper bibens gaudebat/ et ex ore sic dicebat:/ – Bibam nunc, sed cui non scio,/ bibam tunc pro meo equo,/ sed mi equus est insanus/ et ad fugam forte velox,/ bibam nunc pro meis armis,/ mihi arma sunt sorores,/ sed et illa ligna sicca,/ sicca ligna, ferra frigda!/ Bibam nunc pro illis ulmis/ quae sunt collium gigantes,/ nam sunt mihi responsurae/ frondium cum voce laeta/ et in alto agitabuntur/ atque mi inclinabuntur!/ Ecce, heia, cum dicebat,/ quod in longe audiebat/ hinnitum qui hinniebat/ et qui semper propinquabat /…/“
Ce balada recunoasteti mai jos? Cu ea, de altfel, am inceput calatoria noastra de intoarcere spre matca verbului latin: „Ne dixeris autem/ me necatum esse,/ sed aperte dicas/ me duxisse uxorem/ regiam puellam/ atque mundi sponsam,/ in nuptiis meis/ lapsam esse stellam,/ solem atque lunam/ serta mi tulisse,/ platanos et pinos/ nuptiis adfuisse,/ sacerdotes – montes,/ fidicines – aves,/ mille avicellas,/ atque faces stellas!“
ii dam, in sfirsit, si in aceasta privinta dreptate profesorului si poetului Traian Diaconescu. in haina latina, baladele noastre folclorice sint, la fel – cum vom vedea! – ca si poemele unui Eminescu, Blaga sau Arghezi, odata talmacite in limba noastra matriciala, „pelerinii simbolici ai geniului neolatin“, de care nu avem nici a ne teme, nici a ne trufi.

–––––––––––––
* Chiar daca „atesta, neindoielnic, virtuozitatea traducatorului“, traducerile care pastreaza metrul antic atunci cind este vorba de originale poetice moderne sint corect considerate de Traian Diaconescu „reconstructii arheologice“). Cine – se intreaba citusi de putin retoric autorul – ar putea sa guste, de pilda, traducerea in hexametru (latin) a Mioritei, ca si cum aceasta ar fi, adaugam noi, o epopee ca Aeneis sau un poem didactic lucretian sau o satira/epistola horatiana?