OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Imediat dupa ’89, s-au pus la cale primele expozitii de arhitectura. Si la acest capitol eram „statuti“. Atunci a iesit la iveala o importanta si neasteptat de valoroasa productie de „arhitectura de sertar“ (specie aproape disparuta mai apoi… sau asa pare… sau asta sintem lasati sa credem...). Primele „bienale de arhitectura“, incropite din saracie, gazduiau pe simeze si proiecte (nu numai lucrari incheiate) si „proiecte de idei“ (lucrari care aduceau in discutie teme importante si nu aveau ca scop doar mobilarea unei parcele). Din acest punct de vedere, „bienalele“ noastre se aflau in rind cu „bienalele“ de pe alte meleaguri, in care „proiectele experimentale“ sint adunate intr-o sectiune speciala (si suculenta). Altora li se par importante astfel de lucrari. La noi, n-a fost decit o solutie de avarie. Si minunea nu a tinut mult; „bienalele“ si „anualele“ (ca in cazul expozitiilor organizate de Ordinul Arhitectilor din Bucuresti) nu mai vad utilitatea proiectelor care vehiculeaza idei.

Nu putem decit lauda truda de a stringe „productia de arhitectura“ de peste an. E bine ca sint expuse si tipariturile „de specialitate“. Dar sa ne oprim o clipa la acest capitol. Sint citeva carti si reviste prezentate in „anuala“. La mine in biblioteca, insa, zaresc mai multe carti (despre arhitectura) aparute in ultima vreme (carti care, dupa umila mea parere, merita putina atentie). De ce nu apar ele in „anuala“? Intreb si eu. Organizatorii expozitiei si-au pus aceasta intrebare? Sigur, autorii nu pot fi obligati sa-si mine cartile acolo, daca ei nu vor.

Dar poate exista un motiv al absentei lor sau se intimpla ceva ce merita aflat. In fond, cu ajutorul „anualei“, filiala locala a breslei trebuie sa se laude cu ce are mai bun. Or, daca ce este bun nu este dus acolo, inseamna ca avem o problema… Ne facem ca nu observam? À propos. Tinind cont de faptul ca este vorba despre un vot „popular“, cum se poate vota pentru publicatii? Se poate presupune ca toti electorii au rasfoit (macar) toate tipariturile cu pricina? Ar fi amuzant sa se compare numarul „voturilor exprimate“ cu cel al exemplarelor vindute…
Trecind peste acest mic „detaliu“, ar mai fi de pus o intrebare: cui se adreseaza expozitia? Dupa plasarea ei (in holurile Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu“), „anuala“ pare ca se vrea vizitata doar de profesionisti si de profesionistii in formare. Sau s-a resemnat cu acest public. Prea putini oameni din afara meseriei afla de existenta ei si isi manifesta interesul, incumetindu-se pe traseul sinuos care i-ar conduce la numita. Nu e nimic rau ca e o manifestare doar a breslei.

Dar ajunge? Oare n-ar fi mai nimerit ca prin asemenea expozitii sa stabilim contacte cu lumea larga? Macar cu oamenii apropiati spatiului cultural. Putem lasa ca acest contact cu „exteriorul“ sa fie mediat de revistutele „populare“ sau de „suplimentele gratuite“ ale unor gazete? Adevaratele reviste de arhitectura nu au un tiraj impresionant; revistele cu cititori cultivati nu prea au curajul (sau interesul) sa gazduiasca arhitectura in paginile lor (din motive greu de inteles). Doar publicatiile antrenate in flatarea gustului publicului se ocupa cu aratarea unor constructii; dar nu orice constructie are legatura cu arhitectura (in adevaratul sens al cuvintului). Poate ar trebui definit mai clar rostul expozitiilor de arhitectura. Si, daca raminem la ideea ca ele sint destinate breslei, deranjul este cam mare, atita timp cit exista (ca alternativa) mai comoda „versiune electronica“.
O scurta plimbare prin zonele de curind construite ne permite sa tragem repede doua concluzii: (1) nu multi dintre cei care si-au ridicat noile case au vizitat „anualele“ sau „bienalele“ de arhitectura si (2) revistele „populare“ au o audienta uriasa.

Astfel de expozitii nu au ambitia de a fi altceva decit un inventar al „productiei“ recente. Dar, dincolo de simpla scanare a „marfii“, ar trebui sa se desprinda oarece invataminte. In principiu, „anualele“ si „bienalele“ nu se pot multumi cu statutul de „panorame incomplete“, ci trebuie sa fie „radiografii“ ale breslei. Ele nu sint oglinzi fidele si nu infatiseaza starea reala. Pentru a afla adevarul, este suficient un tur al orasului cu scurte statii prin noile „zone rezidentiale“. Un vizitator al unei expozitii nu va avea o parere rea despre ce se construieste la noi. Dar, daca acel vizitator este si un vizitator al orasului, va remarca o situatie usor diferita. Poate ca o deschidere a „anualelor“ si a „bienalelor“ catre un public mai larg ar duce la o saltare a calitatii arhitecturii de pe strada.
Ma bucur ca „anualele“ si „bienalele“ exista. Sper ca entuziasmul organizatorilor sa le tina cit mai multa vreme in viata. Mai ramine sa vedem printre vizitatori si alte figuri, nu numai ale colegilor. Poate ca „anualele“ si „bienalele“ se vor transforma in evenimente nu numai pentru noi.