OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nimicuri contra nimicuri. Acesta a fost meciul europarlamentarelor. Logic, nimic la nimic va fi şi scorul înregistrat în seara zilei de 7 iunie. Un zero la zero care lasă deschisă partida prezidenţială din toamnă. Una fără miză. Europa îşi îngroaşă, din 2007 încoace, pasivul. Copilul din Est, abuzat îndelung, murdar şi sălbatic, refuză orice tratament. Totuşi, la rău şi la mai greu, Bruxelles-ul rămîne cu Bucureştiul. Cea mai mare parte a României refuză însă colaborarea cu ea însăşi. Chiar şi aşa, absenţii nu pot faulta marea democraţie continentală, iar 33 dintre ai noştri vor fi adoptaţi de marile familii europene. Un finanţist decrepit, campion al curselor abandonate, Saint-Just în variantă feminină şi un mare jurnalist travestit în mic politician se vor îndrepta spre populari. Aceeaşi destinaţie au ales şi minoritarii maghiari, în frunte cu neobositul episcop autonomist. La rîndul lor, socialiştii îşi vor deschide porţile pentru fostul ministru de Externe, care confundă formula apei cu a veninului împroşcat în ochii adversarilor, dar şi pentru alte cîteva loaze social-democrate. Liberalii vor întinde covorul roşu în întîmpinarea unei doamne, cîndva creştin-democrată, convertită, pragmatic, la liberalism şi gropară cinică a Legii lustraţiei. În urma tuturor acestora vor păşi, poate, în acorduri patriotico-liturgice, vedetele circului naţionalist extremist de la Bucureşti, doi antieuropeni născuţi şi nu făcuţi. Iar dacă lucrurile merg bine pentru dinastia politică pe cale de a se naşte, la Bruxelles va ajunge – exclusiv pe meritele proprii şi ignorînd maliţiozităţile incorecte politic – progenitura cea mică şi competentă a preşedintelui.

 

Mulţi dintre români nu vor fi reprezentaţi de cei 33 de conaţionali. Dezamăgirea nu provine însă de aici. Favoritul românilor a candidat, de fapt, în Croaţia, şi nu pentru un fotoliu de parlamentar european, ci pentru Primăria oraşului Prolozaţ. Dar a pierdut. Ludicul personaj a vrut să-şi convingă concitadinii că sinceritatea este cea mai redutabilă armă politică şi le-a captat atenţia cu sloganuri ca: „Nimic pentru voi, totul pentru mine“ şi „Mie îmi va fi mai bine, vouă vă va fi la fel“. Minunea nu s-a produs, omul a ratat primăria, dar a lăsat în urmă o moştenire-manifest împotriva demagogiei, populismului şi corupţiei. Alegerile europarlamentare sînt un nou capitol din lungul eseu românesc despre neputinţă, dezamăgire şi lehamite. Din acest motiv, deznodămîntul lor nu contează. Iar şampania care se va destupa în seara de 7 iunie va fi acră. Ce merita sărbătorit s-a sărbătorit înainte de scrutin şi nu are legătură cu acesta. Iar celebrată a fost tocmai victoria împotriva neputinţei, mizeriei şi repulsiei pe care o provoacă sentimentul că jocurile sînt gata făcute. Dar nu este un triumf al urii, aşa cum sugera un – altminteri – talentat publicist sportiv. Cei care consideră subiectul frivol pot întoarce pagina.

 

Unirea Urziceni a cîştigat campionatul de fotbal. Pare neverosimil. Oficial, înfrîntă a fost Dinamo. Este doar un detaliu tehnic. Importante sînt adversităţile, şi nu adversarii. Pentru că fosta divizionară C din Bărăgan a avut de luptat cu un sistem ermetic, mafiotizat, asemenea politicii. Un sistem moştenit din comunism şi patronat, după 1989, de figuri patibulare, care au acum tupeul să laude reuşita outsiderului, după ce au lucrat, în culise, prin instrumentarul specific – arbitraje, comisii de disciplină etc. –, tocmai împotriva sa. Păstrînd analogia cu politica, Unirea Urziceni a fost pentru mulţi candidatul antisistem, dar unul care a denunţat corupţia şi putreziciunea nu prin declaraţii pompoase şi ipocrite, ci prin joc, reuşind, la final, să se impună. Unirea nu este organizaţia perfectă. Patronul este lăudat pentru discreţie, dar afacerile lui au, pare-se, ramificaţii în politica de vîrf. Managerul nu este nici el fără de prihană, fiind notoriu pentru pumnul dat unui suporter, pe cînd era la Steaua şi aflîndu-se pe lista celor suspectaţi de procuratură de implicare în transferuri dubioase de jucători. În sfîrşit, antrenorul, un fost mare jucător, este impulsiv şi, deci, departe de a constitui un model comportamental pe bancă.