OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Volumul Boierii Mintii a dorit sa deschida un dialog cultural despre structura profunda a lumii intelectuale din tara. Facind acest lucru, a pus in discutie legitimitatea citorva grupuri de prestigiu, in special a celui ce descinde din scoala de la Paltinis. Atitudinea sa critica a trezit vii reactii. Multe, desi nu toate, dar majoritatea, au negat insa validitatea analizei. Modul preferat in care s-a incercat acest lucru a fost de a eticheta volumul ca unul de „stinga“ sau „postmo-dern“. Etichetarea, nejustificata de ideile cartii, isi extrage forta din oprobriul moral pe care stingismul il atrage in Romania. Eticheta nu are ambitii intelectuale; evita, in fapt, dezbaterea intelectuala, facind parte dintr-o spontana campanie de public relations ce incearca sa convinga publicul neutru din Romania ca volumul este o aberatie ideologica si ca e moralmente chestionabil. Aceasta arata ca puterea in cimpul cultural nu e disputata si cistigata cu argumentele logicii, ci, ca sa-l parafrazam pe Aristotel, cu cele ale unei etici a patosului.

- Acuzatia de stingism nu poate decit sa surprinda
Pentru oricine a citit Boierii Mintii, acuzatia de stingism nu poate decit sa surprinda ori chiar sa amuze. Steaua polara a analizei este modelul analitic al lui Max Weber, care cu greu poate fi acuzat de stingism ori radicalism. Eseul O poveste romaneasca despre globalizare din volum este critic fata de unele excese ale stingii culturale radicale. Desi, in volum, Dobrogeanu-Gherea este analizat dintr-o perspectiva revalorizatoare, punctul principal al eseului dedicat acestuia este sa arate ca socialistul balcanic poate avea o posteritate intelectuala tocmai pentru ca si-a depasit limitele ideologiei de baza, marxismul, si pentru ca a stiut sa aiba un dialog cu doctrina conservatoare.
Din pacate, chiar daca aceste argumente ar fi detaliate pe multe pagini, ele nu vor avea nici un efect asupra celor care aplica Boierilor Mintii eticheta de „stingism“ sau „postmodernism“.

Opinia lor are putin de a face cu continutul cartii, pe care unii declara deschis ca nu au citit-o. Cititorii Boierilor Mintii afla, insa, din primele pagini ca postmodernismul e vazut in acest volum, ca si teoriile si ideile care i se opun, ca o parte dintr-o mai lunga serie de forme culturale moderne, inadecvat proiectate in Romania pe niste fonduri idea-tice traditionale. Fara a imbratisa postmo-dernismul, ci, dimpotriva, distantindu-se analitic de acesta, cartea prezinta cauzele acestei inadecvari si a mecanismelor sociale care o fac posibila. Postmodernismul nu poate fi, deci, perspectiva din care este scrisa cartea pentru ca este unul dintre obiectele de studiu ale acesteia! Cartea se situeaza pe pozitiile unei sociologii a culturii interesate sa explice un fapt social: idolatrizarea geniului si crearea a ceea ce pare a fi un sacerdotiu intelectual. Demonstratia cartii duce la concluzia ca lumea romaneasca intelectuala e „paramoderna“.

- Manipularea ideii de genialitate
Ce a oferit, insa, ocazia pentru etichetarea Boierilor Mintii ca un volum de stinga? Aceasta pare sa fie sugestia volumului: cultivarea „genialitatii“ si a modului in care aceasta este recunoscuta in Romania reflecta nevoi de identitate de grup si de control social. Cind volumul atrage atentia asupra accentului pus pe genialitate si elitism intelectual in Romania, o face nu pentru ca respinge individualitatea, raritatea si exceptionalitatea acestui fenomen, de pe pozitii stingiste. O face pentru ca incearca sa demonstreze faptul ca geniul a devenit o moneda de schimb intre grupurile de prestigiu din Romania.

Critica cultului elitelor intelectuale nu neaga faptul ca geniile exista, ci demonsteaza doar originile culturale si sociale ale genialitatii, vazuta ca punct cardinal al lumii intelectuale romanesti. Cei care au citit volumul stiu ca originile acestui fenomen – exaltarea geniului – se pierd in romantismul pasoptist, care a idolatrizat personalitatile exceptionale. Sub impactul etosului cultural german si a pozitivismului anglo-saxon, ambele obsedate de ierarhizarea stricta a societatii, lumea culturala romaneasca a imbratisat mai tirziu si elitismul intelectual, care a consolidat venerarea exagerata a genialitatii in cultura romana.
Aceasta fetisizare a capacitatilor si personalitatilor exceptionale, un subiect care ar merita, poate, mai mult spatiu decit ii este dedicat in carte, s-a transformat usor, usor, in lumea intelectuala romanesca intr-un ri-tual si intr-un ideal vernacular. Genialitatea ca valoare, desi initial reprimata in comunism, a fost si mai tare consolidata in anii ’60-’80, mai ales in contextul politizarii (si degradarii) ei (vezi cazul „savantului de renume mondial“ Elena Ceausescu).

Neinvatind multe din aceasta manipulare a ideii de genialitate, inca se cultiva azi, in Romania, mai ales in cercurile intelectuale centrale, geniul ca valoare sociala si ca statie finala in cursus honorum intelectual. Intr-un cuvint, nu te poti declara implinit, daca nu ai fost omologat ca individ de exceptie. Acest mod de a gindi are implicatii sociale neasteptate. In primul rind, pune miile de intelectuali romani, inteligenti si competenti, dar poate nu toti exceptionali, intr-o situatie de neinvidiat: aceea de a fi niste marginali in jocul social pe care l-au imbratisat. In al doilea rind, limiteaza si delegitimeaza intelectualii profesionisti care nu pot si, poate, nici nu ar vrea, daca ar fi lasati in pace, sa faca parte dintr-o superselectiva oligarhie. Increzindu-se in propriile limite, ei ar aspira in conditii normale sa fie membri respectabili ai unei clase de mijloc a spiritului ca buni profesori, medici, sociologi, psihologi, scriitori, jurnalisti etc. Presiunea idolatriei geniului ii impinge pe multi in bovarisme fara iesire. Ele sfirsesc, in cel mai bun caz, in dezamagire fata de actul intelectual.

In cel mai rau caz, cultul geniului creeaza o lume intelectuala dominata de un enciclopedism amator, po-pulata de generalisti abstracti si inutili.
Pe de alta parte, cultivarea genialitatii ca valoare sociala duce, datorita constringerii naturale a raritatii acestei capacitati, la a recunoaste genii acolo unde ele nu exista. Pentru ca fara genii cultura romana nu pare a putea exista, cautarea si cultivarea geniilor a devenit un ritual zilnic care, uimitor, are rezultatele scontate. Tineri abia iesiti din facultate sint unsi ca genii, cum ar fi spus Lenin (daca tot vorbim de stinga), zi de zi si in proportie de masa.

- Cultul genialitatii distruge ideea egalitatii sociale a sanselor
Privite din afara, aceste procese ilustreaza foarte bine modul in care fenomene ce ar trebui sa fie „naturale“ (si extrem de rare) capata valente simbolice si intra in hora constituirii identitatii si autoritatii sociale in anumite grupuri. Nu e nimic stingist in aceasta analiza. Aceasta este doar un onest efort de a pune pe masa de disectie un fenomen oarecum neobisnuit si foarte important, ce trebuie analizat si explicat.

Desigur, la capatul analizei, concluziile sociale si morale nu pot fi evitate. In privinta volumului Boierii Mintii, acestea sint trase de pe pozitiile unui liberalism traditional, care crede in demnitatea fiecarei persoane si in valoarea contributiei sale intelectuale, atita timp cit acestea sint morale si imbogatesc repertoarul de idei al societatii.
Volumul isi exprima, in ultimul eseu, Delimitari si concluzii, credinta ca toti romanii, educati sau nu, inteligenti peste medie sau dotati cu simplu bun-simt, au dreptul de a decide pentru ei insisi ce e bine si ce e rau, de a-si exprima parerea in public si de a fi ascultati. Din aceasta perspectiva, cultul genialitatii, care crede ca unii indivizi au puterea si dreptul de a vorbi in numele celorlalti in virtutea unei superioritati intelectuale (ca si eli-tismul derivat din el), nu poate avea decit efecte negative. Ele limiteaza discursul public si distrug ideea de baza a egalitatii sociale a sanselor. Daca numai ideile geniale si perso-nalitatile creatoare au drept de cetate, atunci automat descalificam restul populatiei de la dreptul de participa la viata publica.
Aceasta concluzie poate fi continuata cu o serie de consideratii care pot nuanta mesajul cartii.

Pe linga cele spuse in volum, s-ar putea adauga faptul ca acest „cult al genialitatii“ nu afecteaza numai viata publica, in general. El saraceste chiar valoarea actului intelectual, atit a celui genial, cit si a celui de rutina, al profesionistilor (negeniali) intelectuali. Cultul geniului afirma ca actul cultural adevarat este apanajul indivizilor exceptionali, ca exista intr-o lume a Ideilor dificil de inteles, refuzata celor multi. Cultura unui popor este, insa, vasta. Are nevoie de specialisti fara numar pentru a mentine Ideea in viata. Iar pentru ca geniile autentice sint rare, prin definitie, buna functionare a societatii necesita inventarea unor functii sociale de genii „consacrate“, „supranumerare“. In aceste functii, genialitatea nu mai apartine persoanei, ci pozitiei sociale. Mai mult, pentru ca functiile sint acum numite de forte „omenesti“, sint necesare anumite ritualuri si obiceiuri pentru electiunea geniului, similare cu cele ale alegerii si ungerii prelatilor crestini. Acestea vor sfirsi, cum ar spune Weber, in rutinizarea si birocratizarea unui fenomen cultural viu. Institutionalizarea duce, automat, la degradarea calitatii carismatice a genialitatii si face recunoasterea si cultivarea ei „in natura“ mult mai dificile.

- Demistificarea unui paternalism desuet
In esenta, o critica a cultului geniului precum aceea sugerata de Boierii Mintii e una impotriva „socializarii“ si imolarii genialitatii pe altarul unui model de organizare sociala revoluta, nascuta din nevoia de coe-ziune si identificare sociala a grupurilor de prestigiu. Din aceasta perspectiva, pozitia intelectuala a ideilor exprimate sau implicate de Boierii Mintii este departe de colectivism. Dimpotriva, ii este opusa. Concluzia naturala a eseurilor din acest volum este ca geniile si rolul lor in societate sint cel mai bine protejate cind sint neincorsetate in ritualuri encomiastice, in societati de admiratie reciproca si in sinecuri sociale.
In concluzie, Boierii Mintii nu respinge nicaieri ideea ca exista indivizi mai inzestrati, mai muncitori, mai inventivi sau mai creativi decit altii. Analiza sa e concentrata doar pe demistificarea unui paternalism in-telectual desuet, a unei structuri sociale ce a transformat un impuls natural si rar intr-un sacerdotiu predictibil si manipulabil, care incura certe avantaje sociale, materiale si profesionale. Ea este, mai presus de toate, o pledoarie pentru intemeierea culturii romane pe o clasa de mijloc a spiritului formata din specialisti realisti, modesti, constructivi, pluralisti si deschisi ideii de egalitate a sanselor pentru toti actorii sociali.