OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Trei defecte culturale curente se observa de la distanta, cu ochiul liber. Cel dintii, cu totul frecvent in publicistica, este de a nu avea nici un proiect, nici un plan propriu de studiu si de a „lucra“ doar prin „comenzi“ redactionale, ocazionale. Imediate, imperioase si pe termene foarte scurte. Practic, de la o zi la alta. in astfel de conditii, orice aprofundare este exclusa. A merge la unele „izvoare“ devine o imposibilitate practica. Se procedeaza inevitabil „lautareste“, doar dupa ureche, prin informatii de mina a doua, a treia. A construi in spirit de sinteza, pe de alta parte, reprezinta si o himera. Nu e de mirare ca, intr-un astfel de regim, tot ce se poate obtine, in cel mai bun caz, si numai cu o baza culturala anterioara serioasa (caz extrem de rar), sint doar unele „fragmente“. Vom spune deci ca „fragmentarismul“ de acest tip constituie inca unul din viciile esentiale ale culturii romane actuale. [...]

Nu mai putin periculoasa cultural – si cu urmari catastrofale de lunga durata – este si obsesia, sa-i spunem „actualista“. De a fi mereu à la page. De a te supune docil ultimului hit si top ten cultural. De a refuza tot ce nu tine de moda zilei etc. Este foarte adevarat ca regimul culturii actuale audio-vizuale, intens mediatizata, exercita o influenta tot mai puternica. Dar, in definitiv, care este diferenta dintre adevaratul om de cultura, chiar publicist mai mult sau mai putin ocazional, si simplul jurnalist cultural? De ce sa raminem doar sclavii efectului imediat, ai succesului de o zi? Eternii admiratori ai micului text de actualitate? Ai butadelor de cafenea, tipice culturii orale, inca rezistenta si de mare prestigiu, gen „Tutea“? De ce „Tutomania“ – cum s-a si spus – ar fi idealul culturii romane? Si, daca din nefericire „Noi boicotam istoria si valorificam marunt imediatul“, dupa excelenta formula a lui Andrei Plesu, de ce o astfel de atitudine ar fi neaparat si exemplara? Succesul si efectul imediat, „stralucirea“ si nu soliditatea, spontaneitatea si nu continuitatea, improvizatia si nu planificarea organizata sint, intre altele, semnele culturii „minore“, nu „majore“. De ce am fi condamnati doar la un astfel de regim steril, necreator, este foarte greu de raspuns. Fiindca, de fapt, nici nu exista un astfel de „raspuns“...

In sfirsit, inca un defect „major“ al culturii romane este de a „incepe“ mereu si de a nu termina niciodata. De a relua, in diferite moduri, toate eforturile de la capat si a nu incheia nici o lucrare de longue haleine, cum se spune. inceputurile anterioare, cite sint, nu sint mai niciodata valorificate, continuate si perfectionate. Ceea ce ar constitui o economie importanta de timp, miscari si munca intelectuala. Adesea precursorii notabili nici nu sint macar cunoscuti. Nu sint „luati in evidenta“. Nu sint citati, in orice caz. Cu aerul, de fapt, convingerea intima, ca punerea unei probleme si rezolvarea sa „incepe – in realitate – doar cu mine“. Egocentrismul si narcisismul acesta fac ravagii. Din care cauza, lucrarile care presupun munca in echipa, cooperare, coordonare, planificare n-au inca, la noi, mari sanse.

Nu numai vedetismul personal, tendinta de a te pune singur si izolat in valoare sint de vina. Sau dorinta de a dirija, patrona, coordona pe... altii, dar a nu te lasa niciodata incadrat si supus unei discipline de grup. Explicatia sta, in primul rind, in lipsa de traditie si, mai ales, a conceptiei conform careia orice cultura se dezvolta, in mod esential, prin acumulare si dezvoltare, in prelungirea unei continuitati deschise, nu prin acte de initiativa perpetua, singulara, irepetabila. Din care cauza, „dictionarele“ de orice tip, „enciclopediile“ romanesti, in perioada actuala, cel putin, rateaza cu regularitate. Si chiar de la... Hasdeu incoace. Sa nu uitam, totusi, ca, de bine, de rau, unele enciclopedii „particulare“ exista. in timp ce povestea academica a Dictionarului limbii romane, inceputa inca din secolul trecut, nici pina azi nu este terminata...

Insuficientele organizarii culturale, care nu cunoaste inca nici continuitate, nici marele efort constructiv, sint dublate de un dezechilibru profund, de substanta, care explica foarte multe alte aspecte negative ale culturii actuale. Este vorba, in esenta, de predominarea sentimentelor asupra ideilor, intuitiei si gustului asupra analizei rationale, adeziunilor pur sentimentale asupra deciziilor reci, lucide, argumentate logic si obiectiv.

(Fragment din volumul Politica si cultura. Pentru o noua cultura romana, Editura Polirom, Iasi, 1996, p. 311-313)