OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Sindromul Proust“ au denumit psihologii puterea evocatoare a mirosurilor. Memoria olfactiva are o durata mult mai mare decit cea vizuala si cea auditiva, chiar daca este, in schimb, predominant nonverbala, difuza, episodica, personala si afectiva. Experimente recente au demonstrat ca numai circa 40% din mirosurile recunoscute pot fi si identificate verbal. Explicatia fiziologica: stimulii olfactivi sint dirijati mai intii spre hipotalamus, regiunea cea mai primitiva a creierului, sediu si al sistemului hormonal ce dirijeaza dispozitiile afective, fiind abia ulterior transmisi cortexului, ca sediu al gindirii analitice si al limbajului. De aceea, mai inainte de a regasi numele unui parfum cunoscut, imi reamintesc la cine l-am intilnit, cind si unde, si reconstitui intreaga atmosfera a scenei biografice. Pentru a putea arunca insa undita memoriei in apele tulburi ale trecutului, este nevoie de o urma olfactiva actuala. O mireasma nu poate fi nicicind evocata pur verbal ori vizual. Chiar si curba retentiei este invers configurata in cazul mirosurilor decit pentru imagini si sunete: dupa o prima perioada in care se pierde multa cantitate informativa, restul ramine neschimbat in memorie intreaga viata.
Si astfel, mirosul ma constituie ca persoana. Parfumul trupului dilata eul in spatiu si domesticea lumea. Amintindu-mi arome ori duhori, recuperez timpul si imi (re)cunosc intinderea in timp. Subiectul nu este decit atit cit isi poate aminti – sintetiza Locke pozitia filozofiei moderne. Identitatea eului este data de constiinta si de memorie. Dar atunci ar trebui sa-i fim recunoscatori mirosului: intrebate fiind ce le evoca unele cuvinte, persoane virstnice si-au amintit de tinerete; simtind mirosuri, si-au recuperat copilaria.
Oricit de interesante ar fi, neindoielnic, aceste explicatii, va veti intreba, probabil, ce mai ramine din poezia amintirilor. Sindromul Proust n-are parfumul paginilor sale; sampania memoriei are, in stiinta, gust de medicament. Si atunci trebuie sa ne intoarcem la Proust.