OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cresterea festivalului de arta contemporana Periferic, initiat si organizat, deocamdata anual, de catre Matei Bejenaru la Iasi, a fost spectaculoasa intr-un timp scurt (prima editie s-a petrecut in 1997). O motivatie serioasa, tenacitatea, adaptarea la ritmul rapid al zilei fac minuni.
Ideea in jurul careia a fost construit acest festival a propus analiza raporturilor intre periferie si centru in registrul culturii vizuale – o tema inca actuala in repertoriul postmodernismului anilor ’90. Matei Bejenaru si alti artisti tineri ieseni capacitati de acesta, specialisti din alte domenii, s-au decis sa declanseze ofensiva impotriva inertiilor moldave, sa scoata viata spirituala ieseana – arta, in speta – dintr-o toropeala ajunsa proverbiala. Trebuiau organizate periodic evenimente inscriptibile in perimetrul artei contemporane in acceptia uptodate, vie, internationala. Era solutia pentru a se depasi conditia periferica si a se putea intra in dialog cu centrul (centrele). S-a pornit de la constientizarea „perifericului“, de la deconstruirea intru anihilare a unui handicap. Progresia rapida pe care o punctam mai sus a demonstrat ca handicapul respectiv poate fi eliminat prin lovituri concertate si concentrate. Pe masura ce crestea cantitativ si calitativ participarea la festival, audienta, Periferic (denominatia de titulatura) devenea un artificiu retoric. Cred ca genericul manifestarii a atins deja limitele justificarii sale si ca la editiile ulterioare ar trebui sa fie inlocuit.

In Romania, pe harta festivalurilor de arta pina nu demult considerata „alternativa“, Periferic s-a transformat deja intr-un centru. Desigur, se nasc nuante noi – mereu exista alte centre, fata de care initiativa ieseana este inca periferica. Pe de alta parte, strategia cu care s-a pornit la drum a obtinut o consistenta victorie.
Periferic, debutind ca un festival de performance, si-a prelungit acest statut si la a doua editie, dupa care a adaugat instalatia in programul sau, alte limbaje. Lucrurile au fost bine gindite si pe acest al doilea palier: a fost cucerit un spatiu spectaculos, cu valoare artistica-istorica – Baia turceasca – ce a fost astfel reintrodus in circuitul cultural si fructificat pentru site-specific installations, incep sa fie organizate expozitii si in Baia publica; festivalul a patruns si in citadela traditiei – Palatul Culturii. Astfel, Perifericul a cistigat „batalia“ pentru insusi centrul capitalei intelectuale a unei parti din tara. Si pentru ca efortul sa nu echivaleze cu o experienta de laborator pe plan local, Matei Bejenaru a atras, in lista de participanti, artisti si critici din diverse tari (din Europa si chiar pe peste ocean).
Capacitatea de persuasiune a curatorului a rodit intii in „ograda“ Centrului Cultural Francez din Iasi.

Au fost convinse institutii cu decizie locala, au aparut, de asemenea, intre organizatori, Centrul International pentru Arta Contemporna (prim solist), Ministerul Culturii si altele, sponsori; trebuie amintiti si finantatorii externi, intre care Fundatia Pro Helvetia. Interesant, percutantul artist Matei Bejenaru s-a dovedit a fi si un din ce in ce mai bun manager. Cea mai dura proba de pina acum, pentru el, a fost orchestrarea „capitolelor“ festivalului Periferic 4: trei expozitii, performances, sesiunea de comunicari. A trecut-o cu succes, dovada aplauzele (la propriu) finale.
Extins pe citeva zile – manifestarile incluzind vernisaje, actiuni, simpozion, au avut loc in intervalul 25-28 mai –, Periferic 4 a fost un festival dens, accentuat solicitant pentru artisti, critici si public. Parcurgind traseul reperelor de pe harta acestei intilniri interdisciplinare, ne-am putut delecta secvential si cu podoabele arhitectonice si naturale ale Iasilor chiar daca, uneori, accentele vizuale si fonice ale campaniei electorale pentru alegerile locale perturbau perceperea actelor de cultura.

Nu vom „scana“ totalitatea prezentelor din Periferic 4. Vom puncta, selectiv, o parte din ele. Totul a ineput la Centrul Cultural Francez, in dupa-amiaza zilei de 25 mai, cu lucrarea ambientala si actiunea reunind „sculptura in miscare“, muzica si fotografie, produse de Compania Denis Tricot (Franta). Succesiunea de instalatii realizate la Baia turceasca (vernisajul in 26 mai), completata de citeva performances, s-a constituit sub semnul temei „Uscat/umed“. De la sound-installation electronica la videoinstalatii, de la alcatuiri poveriste la semnale fosforescente, de la ready-made la stimularea simtului olfactiv, de la (post)conceptualismul cu nuante periodice la ipostazierea fotografica a sitului-gazda, vizitatorul a putut recepta un spectru amplu de propuneri ideatice si stilistice, unele aflate intr-un dialog real cu spatiul avut la dispozitie, altele mai degraba independente de acesta.

M-au atras mai ales lucrarile semnate de Agatha Zobrist si Theres Waeckerlin (Elvetia), Dan Acostioaei si Bogdan Focseneanu (Romania), Lisa Jane Galloway (Anglia), Mihai Burlacu (Romania), Yuri Leiderman (Rusia), Mircea Cantor (Romania), Dan Janca (Romania), Lynn Hassan (SUA), Simona Tanasescu (Romania). Semnalez, in ce priveste performance-urile, in primul rind pe cel, subtil ironic, al lui Dan Zbarcea (Romania), apoi, pe acela putin facil provocator al grupulu Rostopasca (Romania). In acelasi spatiu al Baii turcesti, o zi mai tirziu, Roddy Hunter (Anglia) a actat de-a lungul a 12 ore, oferind poate cel mai profund si angajant performance al intregului festival. Tot pe 26 mai a fost deschisa si expozitia Cartografieri personale, in sectia de arta din Palatul Culturii. Aici erau citeva proiecte autoreferentiale, dar si altele care nu vizau aceasta dimensiune; in schimb, mai toate problematizau sociologic, uneori politic si comunicational; se lua, poetic sau ironic, pulsul urban. Mentionez instalatiile realizate de Dan Mihaltianu (Romania, Germania), Alexandru Patatics (Romania), Calin Man (Romania), Cristian Alexa (SUA), Teodor Graur (Romania), Gábor Gérhes (Ungaria). In 27 mai s-a vernisat la Baia publica o expozitie cu lucrari realizate de artisti – femei activind in Cehia, prezentata anterior la Bucuresti – Girls Show 2000 –, acum intr-o noua dispunere spatiala, poate mai spectaculoasa (curator Radek Vana).

Un grupaj consistent de performances (in perimetrul Centrului Cultural Francez) a particularizat ultima zi a festivalului: 28 mai. Mi-au stirnit interesul mai ales cele „puse in pagina“ de Uto Gusztav si Eva Vaida (Romania), Felix Aftene (Romania), Julie Bacon (Anglia), Sebastian Branzei (Romania), Cosmin Paulescu (Romania), Anton Lederer si Margarethe Makovec (Austria). Comunicarile (27 mai) au incercat sa aduca sub reflector „strategii de promovare a artei contemporane“, sub bagheta de moderator a Irinei Cios (Romania). Au fost prezentate programe curatoriale, secvente de istorie a artei alternative, experiente personale de critic si practician-teoretician, reviste de arta, utilizarea mediilor electronice in scopuri creative si documentare; intre participanti: Ileana Pintilie (Romania), Yuri Leiderman (Rusia), Roddy Hunter (Anglia), Simona Tanasescu si Dan Zbarcea (Romania), Ruxandra Balaci si Raluca Veisar (Romania), Florin Grigoras si Dana Dirvariu (Romania), Frantisek Kowolovski (Cehia), Adrian Guta (Romania), Matei Bejenaru (Romania).