OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vladimir Sorokin este unul dintre acei scriitori care, indiferent de virsta lor reala, par sa ramina mereu tineri in perceptia presei si a publicului. Desi autorul romanului Gheata – publicat in traducere romaneasca in colectia „Byblos“ a Editurii Curtea Veche – a implinit cincizeci de ani in 2005, presa franceza il considera „copilul teribil al literaturii ruse“. Opozant declarat al actualului presedinte rus, pe care nu ezita sa il critice in articolele si in interventiile sale publice, Sorokin a fost atacat vehement pentru opiniile sale de Tinerimea putiniana – grupare fidela liderului de la Kremlin. Revista Le Nouvel Observateur din 5 aprilie a.c. publica, sub titlul L’Homo poutinus, reflectiile extrem de acide ale romancierului pe marginea situatiei politice si sociale din Rusia contemporana, consemnate de Gilles Anquetil. „O lume absurda“ si un „imperiu fantoma“ sint sintagmele la care recurge Sorokin pentru a descrie realitatea cotidiana a tarii lui Putin, pe care nu se sfieste sa-l numeasca „o clona a epocii trecute, un om al trecutului, al KGB-ului“.

Indelung exersat, ochiul sau de prozator distinge in realitatea inconjuratoare „un teatru al absurdului“, dominat de violenta, pe care, in calitate de cetatean, l-ar parasi in orice clipa, dar unde, ca scriitor, se simte obligat sa ramina si sa depuna marturie. „Scrisul, marturiseste Sorokin, imi permite sa tin la distanta realitatea inacceptabila“, cu atit mai mult cu cit in Rusia, „de la soferii de taxi la functionari, de la politicieni la intelectuali, fiecare persoana este un personaj literar“. Intr-o lume in care nimeni nu pare dispus sa faca vreo diferenta intre literatura si viata, scriitorii – de la Tolstoi la Pasternak – sint considerati adevarati dumnezei. Asta ii face pe multi intelectuali contemporani sa incrimineze influenta nefasta a Occidentului si sa proslaveasca izolarea Rusiei ca unic mijloc de salvare a identitatii nationale.

Obsedat de homo sovieticus si de succesivele sale mutatii care au dus la crearea unui nou prototip uman – homo putinus –, Sorokin crede ca acesta este incapabil sa traiasca in prezent, preocupat cum este de trecut (pe care il priveste cu nostalgie) sau de viitor (pe care si-l imagineaza neaparat luminos). In viziunea lui Vladimir Sorokin, serviciile secrete – al caror reprezentant absolut este presedintele Putin – fac jocurile intr-o Rusie in care democratia e o floare rara, iar scriitorul si puterea nu se pot nicicum pune de acord: „Istoria Rusiei se rezuma la o lupta permanenta a Statului impotriva propriului popor. Traiesc in Rusia, dar Occidentul este foarte important pentru mine. Daca n-ar exista, n-as putea respira. Da, urasc intr-adevar lumea sovietica. Pentru noi, Occidentul reprezinta speranta ca intr-o buna zi aceasta lume se va prabusi“.

E o mare diferenta intre perspectiva lucida si amara a lui Sorokin si cea a lui Soljenitin, nostalgic astazi dupa imperiul piedut si, tocmai de aceea, sustinator al lui Vladimir Putin. Fostul disident anticomunist sufera pentru ceea ce Sorokin numeste „imperiul fantoma“, punind semnul egalitatii intre suferinta actualei puteri de la Moscova dupa imperiul sau pierdut si cea a unui om care inca mai simte durerea intr-un membru ce i-a fost amputat.
In Uniunea Sovietica, umorul a fost, ca si in Romania, un mod de supravietuire. Sorokin este foarte categoric in aceasta privinta: „Fara umor, viata in Rusia ar fi irespirabila. In Uniunea Sovietica, intelighentia n-a putut supravietui decit prin umor, literatura si vodka. Gogol este maestrul absolut al acestui umor rus al absurdului. Drama si forta noastra constau in faptul ca am invatat sa ne educam rabdarea. Noi, precum ursii, stim sa hibernam. Sintem un popor care are un simt patologic al fatalitatii. Saizeci de ani in URSS au creat un homo sovieticus ce va dainui inca o generatie dupa prabusirea comunismului“.
Nu-i asa ca acest diagnostic vi se pare foarte cunoscut?