OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Captivant interviul pe care Razvan Tupa i-l ia extravagantului regizor britanic Peter Greenaway (in Suplimentul de Cultura din 27 august-2 septembrie), aflat pentru foarte scurta vreme in Romania. Intrucit, pe linga raspunsurile legate de filmografia sa, Greenaway face o analiza din virful buzelor a culturii romane, iar imaginea acesteia este dezastruoasa. Ciudat sau nu, Peter Greenaway pare ca raspunde cu intirziere anchetei despre mizele culturale lansata si gazduita pe parcursul verii de Observator cultural, ancheta care a stirnit multe dileme si puncte de intrebare privind cultura romana, un fel de vesnica obsesie a intelectualului autohton traitor in secolele XX si XXI.

Detractorii culturii romane si demolatorii ei vor fi satisfacuti de afirmatiile regizorului britanic, care executa cultura romana in mod concis, rece si fara nici un fel de inhibitie. Atitudinea transanta a regizorului britanic este, cu siguranta, socanta atunci cind afirma ca romanii nu au oferit nimic culturii europene. Este de precizat ca Greenaway nu se refera doar la filmografia romaneasca (pe care o executa taios, fara amanunte si nuante, considerind-o excesiv de mimetica), ci la toate componentele culturii romane.

Nici chiar George Enescu sau Constantin Brancusi nu sint creditati pe de-a-ntregul: Enescu este considerat a fi „o figura minora, locala“, iar Brancusi este echivalat cu Hans Arp (in plus, este adus si argumentul paradoxal ca daca Brancusi ar fi ramas in Romania, el nu ar fi fost cunoscut niciodata). Razvan Tupa nu il intreaba nimic pe Greenaway despre Cioran, Ionesco sau Eliade: ar fi fost interesant de vazut daca si cei trei „grei“ ar fi fost executati la fel de rece si decomplexat de catre regizorul britanic. Un alt viciu al culturii romane este, dupa Greenaway, invizibilitatea ei: de aceea britanicul o considera a fi un „Xanadu contemporan“, afirmind ca o tara precum Zimbabwe are mai multa identitate decit Romania. Dar cum extravagantului Greenaway ii plac lucrurile invizibile si exotismele, Romania intrind in aceasta categorie, el nu exclude tara noastra de pe lista personala de ciudatenii care l-ar putea interesa. Este de mirare ca Peter Greenaway nu pomeneste nimic de Dracula: obisnuiti cum sintem sa fim perceputi, in strainatate, si prin aceasta grila, ne-am fi asteptat ca regizorul britanic sa nu faca exceptie de la regula. (In paranteza fie spus, in anii ’80 si ’90, in strainatate, nu doar la nivelul maselor, ci si la acela al intelighentiei, erau cunoscute cu prisosinta patru nume legate de Romania: Dracula, Ceausescu, Nadia Comaneci si Ilie Nastase!)

Lasind la o parte criticile de „calau“ ale lui Greenaway, exista in spusele sale si oarecari sugestii de constructie culturala pentru Romania. Foarte interesant si insolit, de pilda, este faptul ca regizorul britanic vede in influenta otomana care a existat pe teritoriul romanesc un element pitoresc consistent, original (si cu posibil efect artistic): el nu intelege de ce romanii reneaga aceasta influenta, din moment ce ea exista si face parte din cultura romana (ar fi fost de vazut, desigur, in ce masura Greenaway ar fi fost apt sa discute despre cultura Balcanilor si despre influentele bizantine, nu doar despre influenta otomana). Faptul ca Romania este o tara latina constituie pentru Greenaway un alt factor de interes. Observatia sa esentiala este, insa, alta si ea stirneste stupefactie in actualul context politic al tarii noastre si al Europei: regizorul britanic considera ca Romania este „o entitate complet diferita de Comunitatea Europeana“ si ca, prin urmare, ar fi benefic la nivel de identitate culturala ca Romania sa nu intre in UE, ci sa-si consolideze constructele culturale bastinase, mizind tocmai pe efectul exotismului sau intre celelalte tari europene. Cunoscator chiar si vag al istoriei Romaniei, Greenaway nu uita sa abordeze si chestiunea desprinderii de influenta sovietica (ruseasca, ar fi trebuit, de fapt, sa spuna): solutia este o identitate romaneasca puternica, in care sa nu mai existe complexe de inferioritate culturala. In aceasta parte a interviului, Greenaway pare ca se contrazice: intrucit el vede viitorul, posibilul viitor cultural al Romaniei, tocmai prin intermediul statutului sau de cultura minora – dar pe care o sfatuieste sa devina complet dezinhibata in fata marilor culturi.

Inchei cu doua idei acest comentariu la incitantul interviu acordat de Peter Greenaway lui Razvan Tupa. Prima ar fi aceea ca nu ar strica o dezbatere de anvergura, la nivelul intelighentiei romanesti, privind complexele culturii romane (nu doar ale literaturii romane!), ca sa vedem cum si cit ar fi necesar sa ne dezinhibam (complet!), in sensul sfatului dat de regizorul britanic. A doua idee ar fi aceea ca in portofoliul Ministerului Culturii si al Institutului Cultural Roman ar trebui sa existe ample programe de export cultural romanesc si de manageriere mediatica, apte sa sparga invizibilitatea Romaniei in lume. Initiativa Les Belles Etrangères (in cadrul careia vor fi tradusi in limba franceza 12 autori romani) este un bun exemplu, dar ea apartine strainatatii. Sa vedem cum stim si daca sintem capabili sa ne promovam singuri imaginea la nivel de cultura exotica (vorba lui Greenaway), desi deocamdata invizibila!