Piaţa Universităţii: transformările locului

Autor: Adrian MAJURU | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

La mijlocul secolului al XV-lea, zona Universităţii de azi reprezenta marginea nordică a tîrgului Bucureştilor. Pe cuprinsul acestui perimetru, adică între Calea Victoriei şi bd. Nicolae Bălcescu, se aflau la 1550, dinspre Cercul Militar de azi, cîteva aşezări săteşti care au devenit ulterior mahalale ale tîrgului: Sărindar în zona Cercului Militar, Ţigănia Tîrgului (str. Academiei de azi şi împrejurimile), mahalaua Sf. Sava în formare (zona Universităţii), apoi, mai la est, mahalaua în formare a Colţei. Dincolo de aceste periferii se găseau cîteva aşezări săteşti profesionalizate, şi anume Scaunele de peşte (către est, pe bd. Carol I de azi), aşezarea Săpunarilor (către Victoriei). Apoi, către balta lui Dura Neguţătorul (ulterior Cişmigiu), s-a aflat o vreme mahalaua Tabacilor.

Peste 200 de ani, marginea nordică a tîrgului se afla deja către Piaţa Romană de azi, iar în zona Universităţii, deja cuprinsă de oraş, se aflau (de la stînga la dreapta) mahalalele Sărindar, Sf. Sava şi Colţei. Se învecinau către nord cu mahalaua Stejarului şi a Bisericii dintr-o zi, cu Biserica Enei şi cu Săpunari. Tabacii fuseseră deja mutaţi în dreapta Dîmboviţei, iar pe locul lor se afla mahalaua Popa Sterpu, devenită mai tîrziu Brezoianu.

În secolul al XVII-lea, mai exact la 1679, Şerban Cantacuzino a ridicat aici Şcoala Domnească. Aceasta a devenit în secolul al XVIII-lea Academie Domnească, pentru a fi transformată, prin anaforaua Eforiei Şcolilor Civile întărită de Vodă Caragea la 24 martie 1818, în Şcoala Naţională de la Sf. Sava.

Peste numai cîteva decenii, era atît de insalubră încît pe locul ei va fi construit noul palat al Universităţii. Şi, odată cu el, şi noul bulevard al Academiei, amenajat în faţa Universităţii, între Sărindar şi bulevardul Colţei. Palatul Universităţii a fost ridicat începînd cu 10 octombrie 1857, pe baza proiectului arhitectului Alexandru Orăscu (1817-1894), şi finalizat la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate între 1912-1926 după planurile arhitectului N. Ghica-Budeşti (1869-1943). Ele adăpostesc astăzi Facultăţile de Matematică, Geologie-Geografie şi Chimie. Palatul Universităţii a fost construit pe vechiul amplasament al mănăstirii Sf. Sava, ridicată la mijlocul secolului al XVII-lea, în marginea de nord a oraşului de atunci.

În faţa Palatului Universităţii sînt amplasate patru monumente: Ion Heliade Rădulescu (sculptată în marmură de Carrara în 1879 de italianul Ettore Ferrari), Mihai Viteazul (ridicată în 1876 de sculptorul Carrier Belleuse şi amplasată pe locul unde s-a aflat altarul mănăstirii Sf.Sava), Gheorghe Lazăr (ridicată în 1885 de sculptorul Ion Georgescu) şi Spiru Haret (sculptată în 1935 de Ion Jalea).

Vizavi de Palatul Universităţii, în faţa intrării Facultăţii de Litere, pe strada Edgar Quinet, se află Palatul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu“, proiectat de arhitectul Grigore Cerchez (1850-1927) şi construit între 1912-1927. Clădirea constituie un model reuşit de interpretare, la scară monumentală, a elementelor de arhitectură brîncovenească. Instituţia a purtat numele de Academia de Arhitectură între 1927-1953 şi, începînd cu 1953, reorganizată ca Institut, a primit numele arhitectului Ion Mincu. Palatului interbelic i s-a adăugat în 1963 un corp nou pentru ateliere şi săli de cursuri. Astăzi se găseşte aici Facultatea de Arhitectură.

Construcţia hotelului Intercontinental s-a făcut în cooperare cu societatea Inter-Continental Hotels Corporation din S.U.A., proiectul fiind realizat de partea română, cu asistenţă tehnică din partea societăţii americane. Lucrările s-au derulat în perioada 1969-1970. Hotelul a fost inaugurat la 14 mai 1971, iar primul client a fost un cetăţean american, „un anume Dortmann“. Deşi este un hotel tînăr în peisajul turistic bucureştean, aici au locuit, printre alţii, Kurt Waldheim (Secretar General al ONU), Gustav Heinemann (preşedinte al RFG), magnatul american Rockefeller, dar şi „vestitul cardiolog Christian Barnard“. Acesta din urmă a vizitat România în martie-aprilie 1972, la invitaţia Ministerului Sănătăţii. „La o masă oferită în onoarea sa la hotelul Intercontinental, cofetarul Avramii Dumitru a căutat să-i facă o surpriză; la desert a servit un tort care reprezenta 24 de inimi“. Aceasta deoarece la data vizitei sale în România, „vestitul chirurg avea la activul său 24 de operaţii pe cord“ (De la hanul Şerban Vodă la hotel Intercontinental).

Pe cît de nouă este istoria hotelului, pe atît de veche este istoria locului. În Evul Mediu, aici s-a aflat o aşezare de meşteri săpunari (între secolele al XV-lea şi al XVII-lea). Apoi apar primele reşedinţe boiereşti şi casele negustorilor bogaţi (secolul al XVIII-lea). Spaţiul aparţinea Mănăstirii Colţea din apropiere, iar în secolul al XIX-lea, el trece în proprietatea familiei Hagi Moscu. Acesta a ridicat pe el o vastă clădire în care a funcţionat, între 1864 şi 1911, Primăria oraşului Bucureşti. După Primul Război Mondial, pe aceste locuri apar variate locuinţe particulare, dar şi o casă de modă, restaurante şi baruri, „Circul Krately“, unele dintre acestea rezistînd pînă la sfîrşitul anilor ’60 cînd a început demolarea lor, pentru ridicarea hotelului Intercontinental şi a Teatrului Naţional.