Proaspăt renovata Sală Dalles găzduieşte un eveniment pe măsură: expoziţia Trupul şi fiinţa (pictură, desen, colaj), semnată de Vladimir Zamfirescu. În urmă cu cîteva zile, cînd am pătruns din plină caniculă bucureşteană în spaţiul impunător şi răcoros al Sălii Dalles, am avut sentimentul întîlnirii cu acea pictură pe care o redescoperim la fiecare nouă vizită în marile instituţii muzeale, pictura despre care niciodată nu poţi spune că te lasă fără reacţii, indiferent de unde vii şi ce preferinţe ai. Recunoşti calităţile unui limbaj, abilităţile meşteşugului, capacitatea de a „vorbi“ a materiei, de a induce privitorului semnale culturale, şi trebuie să accepţi că cel ce realizează toate acestea este un artist, este PICTORUL.
Abordînd marile teme ale picturii, Vladimir Zamfiresu înfruntă o întreagă experienţă culturală. El „navighează“ cu abilitate printre stiluri şi personalităţi diferite, priveşte cu atenţie la ceea ce îi place, se lasă atras de măiestria rezolvărilor, aduce toate acestea în propriul său creuzet şi reuşeşte, de mulţi ani, să vorbească cu convingere, să arate că pictura va rămîne întotdeauna arta majoră care împlineşte nevoia omului de a-şi vizualiza gîndurile, o artă pentru care naraţia, simbolul, încărcătura psihologică reprezintă condiţia şi raţiunea de a fi. Conceptual, pictura lui Vladimir Zamfirescu se concentrează pe respectarea unui cod al limbajului, pe o tradiţie a reprezentării, fără a putea trece cu vederea un tip de sinteză ce trădează contemporaneitatea operei. El ştie să transforme naraţia în simbol, oferind elementelor descriptive o dimensiune majoră şi regîndind totul cu ochiul artistului pentru care modernitatea a deschis drumul spre aluziv, spre un tip de sinteză, în care importanţa o joacă nu elementul conductor, povestea, ci capacitatea limbajului de a ne atrage în magia sa.
Ca artist, Vladimir Zamfirescu are o structură clasică. El rămîne pictorul ce trăieşte modernitatea, înţelegînd prezentul într-o accepţiune surprinzătoare. Oricît de straniu ar părea, ne aflăm în faţa unui spirit postmodern ce reevaluează segmente culturale bine-cunoscute, propune în pictura sa o tematică ce invocă marile teme ale umanităţii şi face incursiuni într-o istorie ce angajează conştiinţa la modul profund. Chiar dacă pictura lui Vladimir Zamfirescu invocă arta muzeelor, cel care priveşte cu atenţie descoperă aici sinteza modernităţii, o reducţie la elementaritate, la simboluri care susţin această operă. Grupajul de desene şi colaje prezentat în expoziţie dezvăluie structura controlată a artistului, desenul fin trasat cu multă grijă, dragostea pentru geometrie, pentru semn, pentru detaliu deschizînd o fereastră către laboratorul pictorului.

