Simbioza artelor, sinestezia sau
intermedialitatea nu sînt descoperiri ale perioadei
contemporane. Artele spectacolului (teatrul, dansul) presupun, încă
din Antichitate, interferenţa mai multor domenii artistice.
Discursurile de tip „paragone“ ale Renaşterii nu fac decît
să întărească această idee. Prezenţa muzicii, a
muzicanţilor sau a partiturilor (ca şi dansul), începînd
din pictura Evului Mediu şi pînă la Picasso, reprezintă o
constantă. Dansul apare atît la Pieter Bruegel, cît şi
la impresionişti. Totuşi, pînă la finele secolului al
XIX-lea, relaţiile între mediile artistice erau, dacă nu
întîmplătoare, cel puţin aflate în raporturi
clare de subordonare. În rîndurile de mai jos, aducem în
discuţie experienţele artistice sinestezice ale lui Wassily
Kandinsky, unul dintre primii teoreticieni ai simbiozei dintre sunet
şi imagine, implicat şi în proiecte teatrale sau chiar de
dans.
Două evenimente au marcat întreaga
viaţă a lui Kandinsky: vizitarea, în 1896, a expoziţiei
impresioniştilor francezi în Moscova, unde o pictură a lui
Monet l-a făcut să înţeleagă că imaginea poate capta
atenţia privitorului, chiar dacă aceasta nu este recunoscută
imediat, şi concertul cu Lohengrin al lui Richard Wagner din aceeaşi
Moscovă, tot în 1896. Descrierea de mai tîrziu menţiona
experienţa desăvîrşită pe care i-a produs-o concertul.
Viorile, linia profundă de bas şi în special instrumentele de
suflat au încarnat întreaga putere a acelei înserări
pentru Kandinsky, care, după cum afirma în memorii, a putut
vedea culorile în faţa ochilor, descrise în cuvinte ca
fiind sălbatice, aproape nebune.
Experienţa senzorială de unificare a
culorilor cu muzica l-a condus pe artist spre dezvoltarea sistematică
a compoziţiilor picturale inspirate din aceasta. Fiecare punct se
doreşte a avea o relaţie cu modul său de dezvoltare, în
ideea că există un asemenea mod, fiecare linie este corelată cu o
formă sonoră. În discursul de susţinere a muncii sale,
Kandinsky obişnuia să vorbească despre faptul că înţelegerea
comună a artei (vizuale) şi a muzicii poate conduce la extinderea
valorilor dobîndite prin tehnicile asociative. Întorcîndu-ne
la perioada timpurie a artistului rus, acesta rememora serile
muzicale moscovite, invocînd faptul că identificase încă
de pe atunci tipul comun de forţă pe care îl au muzica şi
pictura.
Kandinsky a dorit să împărtăşească
experienţele artistice transmodale unei audienţe mai largi,
spunînd, în acest sens, că disonanţele şi consonanţele
se pot simţi extrasenzorial prin mişcarea culorilor, combinată cu
dansul şi muzica. Una dintre colaborările celebre ale lui Kandinsky
a fost cea cu compozitorul Hartmann şi cu dansatorul Sacharoff
pentru piesa muzicală The Yellow Clang, care reprezintă un preludiu
al mişcării dansului modern, de la Isadora Duncan la Serge
Diaghilev.
Ideile sinestezice inspirate de Wagner
au devenit punct de plecare pentru o serie de dezvoltări
fundamentale ale modernismului ce au condus spre abstracţie.
Simultaneitatea percepţiei acustice şi vizuale, transformată în
realitate scenică la Bayreuth Festspielhaus, a devenit o nouă
provocare pentru cei care au pregătit calea pentru pictura
abstractă. Alături de Wassily Kandinsky, îi regăsim pe
Frantisek Kupka, Mikalojus Ciurlionis şi Francis Picabia.
O cheie de lectură a experienţelor
sinestezice încercate de Kandinsky a fost contactul cu muzica
lui Arnold Schönberg. Împreună cu Franz Marc, Alexei
Javelensky, Marianne von Werefkin, Gabriele Münther şi alţi
cîţiva membri ai Neue Künstlervereinigung, Kandinsky a
fost prezent la unul dintre concertele lui Schönberg din München
(programul concertului din 2 ianuarie 1911 includea un cvartet de
coarde care introducea perioada atonală şi cele 11 opusuri de pian
ale lui Schönberg).
Acest concert a determinat o explozie
creatoare în manifestările abstracte ale lui Kandinsky.
Pictura sa din 1911, Impression 3, a fost creată ca rezultat al
experienţei muzicale acumulate. Abandonarea perspectivei şi
detaşarea de culoare l-au condus pe Kandinsky spre abstracţie.
Chiar dacă făcuse primii paşi în această direcţie din
1908-1909, el a avut nevoie de cruciala experienţă muzicală care
l-a ajutat să-şi asume riscul de a întreprinde pasul decisiv.
După cum s-a eliberat Schönberg de constrîngerile
regulilor compoziţiei muzicale, Kandinsky a încercat să se
îndepărteze de imitarea sau de corespondenţele cu natura.
Abandonarea perspectivei în pictură coincide cu renunţarea la
canoanele rigide privind sistemele tonale din muzică. Compozitorul
şi pictorul s-au întîlnit într-un punct de
cotitură. Kandinsky a încercat să intre personal în
contact cu Schönberg, care picta, la rîndul său, şi să-l
invite să facă parte din gruparea Blauer Reiter.
Astăzi trăim într-o lume în
care ni se pare absolut normal să receptăm, în cadrul unui
spectacol, concert, film sau piesă de teatru, efecte speciale
realizate la cel mai înalt nivel. Toate acestea reprezintă o
moştenire a unor artişti care (înainte de ingineri) au avut
curajul şi inspiraţia să extindă ideile pe care le preluaseră de
la înaintaşi.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters