OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In general, mi-a placut sa scriu despre artisti care-mi pun probleme si ma deruteaza. Un astfel de artist este si Tatiana Mihailescu, „ascunsa“ indaratul unui apelativ frust: Tamina. Iata cu adevarat un creator care a stat multa vreme in umbra vechilor maestri, ani si ani de zile, studiindu-i si analizindu-i in surdina – statutul de restaurator al picturii in ulei i-a facilitat acest intens „dialog“. În aburii dizolvantilor, ai terebentinei si ai diversilor lianti „medicul“-restaurator descopera retete, formule si metode. Dar expectativa asta nu a fost, se vede acum, una exclusiv defensiva, ci a pregatit momentul „purificarii“ actului pictural.

Prima referinta sonora, care-ti vine in cap atunci cind vezi „variatiunile“ plastice ale Taminei, este „floristica“ senzuala a Georgiei O’Keeffe. Greu de invocat ceva mai „abstract“ decit „stranietatea“ si „misticismul“ picturii celei care a fost sotia si companioana vietii marelui fotograf american Alfred Stieglitz. Ei bine, in acest univers „vaporos“, „diafan“ si „subversiv“ a inteles sa se plaseze si parcursul tematic al Taminei. Confuzia si capcana intinsa distratilor spectatori si celor care se erijeaza in comentatori ai actului plastic se datoreaza recursului, literal doar, la opera poetica a lui Eminescu. Citate scurte din poeme, taiate precis, sint alaturate unor panouri care, in marea lor majoritate, infatiseaza „portrete“ de flori, in special trandafiri... Exista si citeva peisaje imaginare (vizionare?), pictate intr-o cromatica glaciala, dar nu departe de muzicalitatea picturilor unui pe nedrept uitat artist lituanian, Mikalojus C¡iurlionis (1875-1911) – acela care a experimentat chiar inaintea lui Kandinski pictura abstracta. În acest univers al „singuraticilor“ functioneaza mai degraba tacerea. Nu exista nimic ostentativ, provocator, vanitos si agresiv. Tamina lucreaza cu maxima acribie, acuratete si profesionalism, chiar daca acest din urma termen a devenit deja, pentru majoritatea celor ai breslei, vetust si „pretios“. Si aici, se pare, expandeaza paradoxul – cu cit maniera ta de lucru este mai ingrijita, cu cit mai asumata si mai responsabila se arata, cu atit devii mai „suspectat“ de amatorism. Maturitatea si sinceritatea unui act artistic aproape ca deranjeaza si orbeste.

În anul 1995, scriam un text despre un sculptor care se apropiase de opera lui Eminescu si spuneam acolo asa: „artistul plastic si cuvintul scris se afla intr-o disputa continua, menita fie sa descopere noi valente ale mesajului scris, fie sa traseze directii incepatoare (daca mai sint posibile acestea in stadiul actual) in economia mijloacelor de exprimare plastica“. La Tamina, „disputa“ respectiva este sublimata, difuza si ascunde un „vehicul ideatic“. Determinarea acestuia este marea provocare si totodata piatra de poticnire pentru aceia care nu vad dincolo de crusta imaginii... care e, in esenta, o scamatorie. Pictura de calitate nu e numai pentru ochi.