Autor: 
Categoria: 
La Tîrgul de carte de la
Frankfurt, importanta editură Klartex din Bochum lansează,
pe 15 octombrie, cel de-al doilea volum dedicat artei contemporane
autohtone: Şapte artişti români cu cariere internaţionale.
Proiect al Publishing-ICR şi al Galeriei Kunst-Art din Bochum,
albumul va fi relansat la expoziţia de grup a acestor creatori
cu dublă „cetăţenie artistică“, în 11 noiembrie,
la spaţioasa galerie Chrom din Bochum. Volumul şi expoziţia
îl au la loc de cinste pe pictorul Ioan Iacob.
În atracţia hipnotic-senzuală
pentru adîncimea culorii, pictorul Ioan Iacob uită de sine,
chiar atunci cînd elaborează un autoportret. Tripticuri ample
cu propria siluetă sau cu figuri feminine din universul său
emoţional devin suportul unor aure cromatice saturate pe care le pot
degaja, în mod egal, un ghem de sfoară, o sacoşă ori o
carapace de castană. De la 2 metri la 20 de centimetri, cadrele pe
care le pune în rezonanţă luministică gravă sînt
impostate cu cîte un pretext calm, casnic, contemplativ:
panere, candelabru, fructe, ierburi în vase, buchete florale.
Din exterior, mai pot invada imagistic atelierul lui Iacob (un
autentic „hall de percuţionism“ cromatic) cîte un contur
geologic (Muntele Carmel), o alee de mesteceni sau un cîine
sălbatic spectral. Pictură cu motive însingurate, adîncă
în obscur şi fructuoasă în lumină. Creaţia de peste
trei decenii a artistului româno-german (n.1954, Biertan)
slujeşte tensiunea voluptuoasă a abstracţiei cromatice pe o
uvertură-pretext de figurativ al genurilor consacrate (nud, portret,
naturi statice, peisaj, motiv animalier).
Iacob este şi un desenator analitic
acerb, prolific în miceliul linear al diafanului. Are mînă
fluentă, deplin „văzătoare“, dar în pînzele sale
este suverană beţia adîncului cromatic. Lucrează şi reia o
pictură fără să o sprijine pe desen, ci pe probleme de
densităţi-întunecimi colorate.
Atunci cînd nu părăsesc
atelierul, pînzele lui Iacob au un metabolism special de
convieţuire oxidativă între ele. Se învechesc ca vinul.
Se limpezesc cu adîncime. Indiferent de seria tematică,
lucrările mai pot sălta – uneori mai multe deodată – pe
peretele de atac al studioului său din Düsseldorf, de pe lunga
stradă a Kölnului, atunci cînd, noctambul, pictorul
reglează în distanţe de receptare retiniană semitonuri între
graniţe de cîmp colorat. Iacob de-spaţiază motivul
recognoscibil, cel care apare, de fapt, după no-ta de portativ a
unei pure intrigi cromatice: de tip cald-rece, umbră-strălucire,
noroi-boare. Cu tehnica de estompă bine drămuită în ulei
mat, tabloul se depliază cromatic „dinspre interior“. Şi
prilejuieşte fuziunea armonică totală a cheii de lectură
fond-formă. Lucrînd tot mai susţinut, artistul mărturiseşte
că simte transmutarea intervalelor de ton cromatic prin răsuflarea
revenirilor/ştergerilor de strat gras. Că prin dansul acesta
singuratic şi posesiv-şamanic pe dinaintea picturilor, în
etapa de finisaj al pînzelor, conştientizează izbînzi
nebănuite, că poate susţine, cu intensitate cursivă, starea de
acuitate şi decizie coloristică.
Este palierul de zenit al unei sensibilităţi picturale cu origini ardelene şi cu o carieră germană exemplară. Este etapa deplin matură care coincide, de cinci ani, cu salba de expoziţii personale prin care pictorul Ioan Iacob s-a întors în viaţa românească (Bucureşti, Mogoşoaia, Sibiu, Cluj, Constanţa, Tulcea, Bistiţa). Cu rude retiniene coborînd în Turner, Redon, Ensor şi cu ştiinţa revenirii în straturi de ulei care adîncesc mătasea tonală pe reduta cucerită de abstracţia cromatică – de la Rothko la Gotthard Graubner (profesorul lui Iacob de la sfîrşitul anilor ’70) –, iată un traseu pur, nicidecum simplu, de pictor-pictor.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters