OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scandalurile si arestarile legate de acte de coruptie – in plan intern – si – in perspectiva externa – apropiata noastra admitere in Organizatia Pactului Nord-Atlantic, in noiembrie, la reuniunea la virf de la Praga, au facut ca deciziei majore luate saptamina trecuta la Bruxelles in legatura cu integrarea europeana a Romaniei sa nu i se acorde atentia meritata. Vineri 25 octombrie s-a decis, in capitala belgiana, ca 2007 sa fie anul aderarii tarii noastre la Uniunea continentala.
La inceputul lunii, Comisia Europeana, guvernul „celor 15“, daduse publicitatii asa-numitele „rapoarte de tara“ cu privire la statele candidate la admitere in Uniune. Alaturi de Bulgaria, Romania primea prin acest document o recunoastere a progreselor inregistrate in ultima perioada, dar avea parte si de un diagnostic general rezervat, in special in domeniul economic, unde se constata ca piata, la noi, nu este inca „functionala“. Lentoarea reformei administratiei si plaga coruptiei erau alte puncte negative. Desi evaluarea era, pe ansamblu, pozitiva, formulata in termeni incurajatori, lipsea recomandarea mult dorita la Bucuresti, si anume aceea a „datei-tinta“ pentru aderare. Se profila pericolul unei aminari a primirii noastre in Uniunea Europeana, in timp ce 10 candidate cu mai bune performante reformiste vor deveni membre in 2004.
Incertitudinea in ce ne priveste s-a risipit la Bruxelles. Vinerea trecuta, Consiliul European, organismul care-i reuneste pe sefii guvernelor occidentale, a adoptat oficial anul 2007 ca data a aderarii Romaniei si Bulgariei. In cel mai scurt timp urmeaza sa ni se ofere o „foaie de parcurs“ mai precisa, cu actiuni si etape de aliniere treptata la legislatia si la mecanismele Uniunii Europene, pentru ca din 2004, dupa ce ceilalti 10 vor intra, sa ni se acorde fonduri de preaderare substantiale. In termeni mai putin tehnici, inseamna ca liderii occidentali au acceptat doua lucruri: intii – ca progresele celor doua tari dunarene si hotarirea lor de a merge mai departe pe acelasi drum justifica primirea acestora in Uniune intr-un viitor nu prea indepartat; si in al doilea rind – ca, daca decizia politica de admitere e practic luata, e nevoie de un ajutor sporit, fara de care ne-ar fi foarte greu sa indeplinim curind conditiile de aderare.
2007, asadar. Mai exact – 1 ianuarie 2007. Pina atunci mai sint 4 ani si 2 luni!
Moment – din nou – istoric pentru Romania, in sirul de lucruri bune de care am avut parte din decembrie 1989 incoace si mai ales in ultimii circa 4 ani, de cind deopotriva evolutiile interne in directia reformista si reorientarile politicii internationale au adus tara noastra din ce in ce mai aproape de integrarea euro-atlantica. Primirea in NATO va fi – desigur – un mare succes, va echivala cu trecerea unui prag de asemenea istoric. Insa decizia aliatilor va fi – este deja – preponderent politico-diplomatica. Au existat – se stie – si conditii economice, si de alta natura, dar argumentele de strategie internationala au prevalat si nu progresele, inca insuficiente, din plan intern. „Interoperabilitatea“ militara – macar partiala – e mai usor de atins decit compatibilizarea generala a societatii romanesti cu sofisticatul angrenaj institutional care este Uniunea Europeana. Acolo, admiterea nu este posibila fara prealabila aliniere legislativa si functionala in toate planurile. Beneficii economice cu efecte asupra nivelului de trai vor fi si dupa primirea in NATO, dar angajarea certa pe drumul democratiei de tip occidental si al prosperitatii pe care ea a atins-o va veni o data cu intrarea in Uniunea Vechiului Continent.
Vor fi consecinte importante pentru Romania si in imediat, si in anii urmatori. Sprijinul extern – fonduri si asistenta tehnica – va spori, dupa cum am vazut. Ritmul de adaptare a legislatiei, a economiei, a intregii tari la regulile Uniunii va trebui sa se iuteasca spectaculos. Vom vedea modificari constitutionale majore si reglementari ultraliberale, adoptate ca prin farmec de aceeasi clasa politica refractara pina acum la orice „terapie de soc“. Proprietatea va fi garantata. Mari industrii si banci de stat se vor privatiza. Va fi concurenta in domeniul utilitatilor publice. Se va contura si la noi o retea de autostrazi. Vom trimite la Bruxelles si la Strasbourg din ce in ce mai multi delegati politici, functionari, traducatori. Din 2004 Romania va fi reprezentata in Parlamentul European, pina in 2007 cu statut de observatoare, apoi de membra a Uniunii. Si asa mai departe, intr-un val de noutati care va impinge foarte departe remodelarea deja evidenta a tarii, astazi profund transformata, practic alta fata de ce era in urma cu aproape 13 ani, cind iesea saracita si istovita din comunism.
Intre altele, racordarea noastra la viata integrata a Batrinului Continent, pentru care s-au propus recent denumirile de „Europa Unita“ sau „Statele Unite ale Europei“, va insemna si obligatia de a urmari si de a participa la dezbaterea asupra destinului comun al natiunilor partenere. Comisia care lucreaza de citva timp – sub conducerea fostului presedinte francez Valéry Giscard d’Estaing – la elaborarea unui nou profil institutional al Uniunii Europene a adus deja viitorul in atentia publicului occidental. Contributia romaneasca la dezbatere – mare, mica, dupa cum se va putea – va trebui sa se faca simtita…