OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pentru reprezentantii generatiilor mai virstnice din statele occidentale, expresia „grinar al Europei“ destepta asociatii cu Ucraina. Celor mai tineri aceasta metafora nu le mai spune nimic, intrucit Ucraina si-a pierdut acest renume in timpul regimului sovietic care a durat vreme de decenii – Ucraina a fost in trecut un grinar, inaintea Marii Revolutii din Rusia. in timpul deceniilor de socialism, tara a fost bintuita de mai multe ori de foamete – aceeasi situatie domnea in toata Rusia, de care Ucraina nu a fost niciodata separata in reprezentarile occidentalilor.

Independenta Ucrainei, proclamata in 1991, dupa puciul de trista faima de la Moscova, a adus prea putine schimbari, anii nouazeci postsovietici n-au contribuit nici ei cu ceva nou la imaginea noului stat constituit. Abia prin Revolutia portocalie, cum sint cunoscute actiunile de nesupunere civica din timpul alegerilor prezidentiale de la sfirsitul toamnei lui 2004, europenii au „redescoperit“ Ucraina si multi dintre ei au manifestat dorinta de a o cunoaste mai bine. Una din caile posibile, poate cea mai subtila, ar fi apropierea de literatura acesteia.

- „Granita dintre ceai si cafea“ se mai simte totusi si astazi
Dreptul la libera exprimare a constituit una din cele mai importante cuceriri dupa proclamarea independentei si una din cauzele exploziei de creativitate din aceasta tara. Independent de situatia economica precara din anii ’90, care a paralizat nu rareori dezvoltarea editurilor, au aparut o serie de nume noi de scriitori. Tinerele voci fac dovada unui puternic potential poetic si au personalitate, sint decise si au introdus un ton nou in Ucraina, punind capat „lamentatiei ucrainene“ care tine de secole. Acesti scriitori si poeti demonstreaza ca in Ucraina exista o literatura moderna ce poate trezi un interes larg. Creatia lor reflecta atit istoria tarii, cit si realitatea prezenta, fiind la fel de variata ca si traditiile culturale eterogene ale Ucrainei. Indiferent de eforturile depuse pentru a crea o natiune politica unitara, separarea culturala, de origine istorica, dintre estul si vestul Ucrainei, numita in gluma „granita dintre ceai si cafea“, se mai simte totusi si astazi, chiar daca mai ales centrul, cu capitala la Kiev, joaca un rol decisiv in consolidarea spirituala.
in perioada martie–iunie a acestui an, revista ucraineana Korrespondent a organizat o ancheta pentru stabilirea celei mai bune carti autohtone. Un juriu de experti a stabilit prin vot urmatorul clasament: La rubrica de beletristica: 1. Taras Prohasko, De aici s-ar fi putut scoate mai multe povestiri; 2. Serghei Sadan, Anarchy in the Ukraine; 3. Liubko Deres, Arche. Pentru texte documentare au fost premiati urmatorii autori: 1. Oksana Sabusko, Let My People Go; 2. Danilo Ianevski, Cronica revolutiei „portocalii“; 3. Serghei Kusin, Mafia de pe Donetk. O antologie si Konstantin Stohni Criminal.

Acestora li se adauga, dintre scriitorii cunoscuti la ora actuala in Ucraina, Iuri Andruhovici (nascut in 1960), detinatorul din acest an al Premiului pentru intelegere europeana din Leipzig. Discursul sau la primirea premiului, in care a criticat indiferenta si distantarea cu care este perceputa Ucraina in Europa, a fost receptat cu simpatie de numerosi intelectuali europeni. in Ucraina, Andruhovici este cunoscut de la sfirsitul anilor ’80, dar mai ales in anii ’90, drept unul din corifeii „fenomenului stanislavian“, asa cum este numit un grup de autori originari din orasul Stanislau (astazi Ivano-Frankiwsk) din vestul Ucrainei. Scrierile intregului grup se caracterizeaza printr-o noua tematica, prin minuirea cu virtuozitate a limbii ucrainene si prin manifestarea apartenentei lor culturale europene (care a jucat un rol deosebit de important dupa indelungata politica de rusificare). Prin captivantele sale romane Moscoviada si O perversiune, Andruhovici a repurtat succese in intreaga Ucraina, inclusiv in estul tarii. Romanele lui sint analizate drept exemple de scrieri postmoderne, chiar daca autorul respinge astfel de definitii. Proza sa este interesanta, in acelasi timp ironica si jucausa, dar si profund filozofica. in spatiul german, Andruhovici a devenit cunoscut prin traducerile a doua volume de eseuri, Ultimul meu teritoriu si Europa mea.

Avind un pronuntat caracter intim, ele ii aduc cititorului Ucraina aproape. „Ultimul teritoriu“ isi denumeste autorul patria spirituala, interioara, cea de care nu-l poate deposeda nici o putere, in timp ce titlul ultimului volum de eseuri vorbeste de la sine. Ultimul sau roman tradus in germana, Douasprezece inele, trateaza intr-o forma pe jumatate ironica si pe jumatate conciliant-carnavalesca realitatea ucraineana contemporana, ca si nostalgia dupa mitul habsburgic in actuala Galitie rasariteana. Apreciata este si lirica plastica si reflexiva a lui Andruhovici.
Cistigatorul premiului de beletristica, Taras Prohasko, s-a nascut in 1968 si face parte tot din „fenomenul stanislavian“. Proza sa este filozofica, melancolica, subtila si totodata apropiata de natura. Volumele sale de povestiri Celelalte zile ale Anei si De aici s-ar fi putut scoate mai multe povestiri, cartile de eseuri si eseuri radiofonice, ca si romanul Alesii fac dovada unui talent extraordinar. Scriitorul este de formatie biolog, insa este entuziasmat de Augustin, Francisc din Assisi, Husserl si Derrida. Pina acum doar fragmente din opera sa au fost traduse in germana.

Printre autorii ucraineni care s-au bucurat de un mare succes in tarile de limba germana se numara si scriitorul din Kiev Andrei Kurkov (nascut in 1961). El scrie in limba rusa, insa se considera un autor ucrainean – pentru el limba, spre deosebire de literatura, nu are nici o relevanta, important este pe ce realitate se bazeaza scrierile sale. Dupa Kurkov, literatura de limba rusa care se scrie in Ucraina si despre Ucraina apartine literaturii nationale ucrainene si nu ar trebui sa existe monopoluri dupa criterii de limba. Kurkov a devenit cunoscut in Europa mai ales cu romanul Picnic pe gheata, urmat de un al doilea volum Pinguinii nu ingheata, desi scriitorul prefera Lumea lui Blickford – „o proza filozofica de o inalta calitate“ – drept cea mai reusita dintre lucrarile sale. Istoria pinguinului Misa („o figura secundara, dar ce figura!“) a avut, dupa Kurkov, succes intrucit „este o istorie lejera, iar nu politica si nici filozofica, ci despre o tara ciudata, despre care nu se stie nimic“. Totusi, in romanele sale, care amintesc de literatura politista, scriitorul a reusit sa redea atmosfera grotesca si dubioasa din Ucraina postsovietica, concentrata in Kievul anilor ’90, dezamagirea amara, situatiile infractionale, saracia, mafia, criminalitatea si dezumanizarea. Aceasta satira plina de tristete se apropie insa de un sfirsit senin si plin de speranta – prietenia si dragostea nu au disparut dintre oameni, iar pinguinul Misa este dovada.

Dintre scriitoarele feminine care au ajuns sa fie cunoscute in strainatate se desprinde Oksana Sabusko, care s-a nascut la Volin, in nord-vestul Ucrainei, in 1960, si locuieste la Kiev. Scriitoarea a absolvit studii de filozofie si (nu numai de aceea) a fost numita in Austria o „Bachmann ucraineana“. Cele cinci volume de poeme publicate pina acum sint plastice, reflexive si pasionate. Eseurile respira un puternic angajament politic, cele doua monografii de filozofia culturii – Filozofia ideii ucrainene (un studiu despre Ivan Franko) si Mitul lui Sevcenko despre Ucraina (in care deconstruieste acest mit) – sint extrem de actuale. Romanul lui Sabusko, tradus recent in germana, Studii de teren despre sexul ucrainean, este scris sub forma unui monolog interior pasional al unei femei care reprezinta un alter-ego al scriitoarei. Romanul contine reflectii despre trecutul traumatic al Ucrainei, despre situatia existentiala a unei femei inzestrate si cu personalitate, despre motivele obiective si subiective ale nivelarii caracterului barbatilor si despre rolul creativitatii si al scrisului. Dar mai ales Sabusko reuseste sa depaseasca tonul de lamentatie al victimei si mentalitatea de sclav a patriei sale; vocea sa literara suna convingator si afirma viata. Alaturi de alti poeti, ea face dovada fortei spirituale a noii literaturi libere ucrainene.

Larisa Tibenko este docenta la catedra pentru literatura universala de la Universitatea „Ivan Franko“ din Lviv si traducatoare in ucraineana a mai multor scriitori de limba germana, printre care si Ingeborg Bachmann.

Traducere din limba germana de Madalina Diaconu