Conform Buletinului Informativ emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în data de 21.08.2009, SUA ar dori ca magistraţii şi poliţiştii români să dea sentinţe mai aspre pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală în cazul pirateriei pe Internet – o infracţiune care „nu prezintă pericol social“ pentru autorităţile române. Foarte mulţi dintre cei care „piratează“ muzică, filme sau alte produse cu drept de autor nu au reprezentarea corectă a ilegalităţii faptei lor.
Platforma Creaţie Publică Internet
n Ce drepturi, ce obligaţii?
Propunerea noastră se referă la sharing, la dreptul sui generis de parta-jare a fişierelor, acordat consumatorului. Pentru a beneficia de acest drept, consumatorul trebuie să plătească lunar. Pentru ca sumele astfel obţinute să poată fi previzionate şi acceptabile din punctul de vedere al creatorilor, plata trebuie să fie obligatorie. Pentru ca ea să poată fi acceptată de către consumatori/plătitori, nivelul ei trebuie să fie rezonabil. Suntem convinşi că acest lucru este posibil şi că el garantează obţinerea unor resurse suficiente.
n Cum s-ar putea percepe contribuţia ?
Propunem ca această contribuţie să fie plătită de către consumator prin intermediul operatorului telecom. E foarte important ca suma în cauză să fie marcată distinct pe nota de plată a consumatorului, pentru ca acesta să fie conştient că ea corespunde acestui nou drept – şi implicit, de faptul că nu te poţi bucura pe gratis de operele spiritului uman. În plus, prin acest mecanism se evită influenţarea strategiei preţurilor stabilite de operatori, ca şi provocarea „opacităţii“ tarifare sau a distorsiunilor concurenţiale.
n Care ar fi cuantumul ?
n Cum ar trebui repartizat?
Propunem ca o parte din sumele colectate să fie afectată remunerării tuturor celor care au realizat creaţiile/operele/lucrările partajate pe Internet (titularii de drepturi de autor, precum şi titularii de drepturi conexe, respectiv interpreţii/ executanţii şi producătorii de fonograme şi de videograme) – şi o altă parte să aibă ca beneficiar mediul de creaţie, respectiv operele care urmează a fi realizate. Repartizarea între aceste două destinaţii rămîne de discutat, proporţionalitatea nefiind obligatoriu aceeaşi în toate cazurile. Repartizarea sumelor alocate remunerării operelor deja existente ridică alte cîteva probleme:
1. Care ar trebui să fie partea fiecăruia dintre cei implicaţi? Acesta ar trebui să fie subiectul unei alte dezbateri. Ar trebui urmat modelul actual din domeniul copiei private? Acesta, de exemplu, pentru muzică, presupune o împărţire la 3, după cum urmează: 1/3 pentru autori/compozitori, 1/3 pentru drepturile conexe ale producătorilor şi 1/3 pentru interpreţi/executanţi.
2. Cum se vor putea identifica şi contabiliza operele partajate, pentru a se asigura distribuirea cea mai justă şi echitabilă a veniturilor? S-au înregistrat diferite propuneri, ale căror merite şi cusururi mai trebuie discutate. Societăţile de gestiune colectivă, internauţii şi analiştii sînt de acord, în principiu, în privinţa posibilităţii unei repartizări echitabile. Divergenţe de opinii se constată numai în ceea ce priveşte modul de măsurare, de apreciere, care ar trebui să facă obiectul unor dezbateri şi expertize.
3. Cum pot fi remuneraţi titularii, în funcţie de gradul de utilizare/accesare a creaţiilor şi produselor lor? O abordare pur contabilă nu este relevantă şi se poate dovedi inechitabilă.
n E vorba de absolut toate creaţiile?
Nu, deoarece în noţiunea de „licenţă“ nu se cuprind următoarele :
1. Operele care n-au fost anterior comercializate sau aduse la cunoştinţă publică în format digital de către autorii lor.
2. Ordinea impusă a succedării utilizărilor (cea care stabileşte un interval obligatoriu între proiecţia unui film în sălile de cinema şi difuzarea sa prin televiziune, între execuţia unei lucrări muzicale în concert şi multiplicarea/difuzarea sa în format digital sau între lansarea cărţii tipărite şi difuzarea sa pe Internet) – care rămîne, de asemenea, protejată. Desigur, creatorii sînt liberi să opteze pentru difuzarea simultană, dacă apeciază că le este utilă – aşa cum s-a şi întîmplat, pînă acum, în cazul lansării mai multor filme cinematografice.
Reproducerea şi difuzarea neautorizate trebuie sancţionate în continuare drept piraterie. Această atitudine îşi va putea dovedi eficienţa, în momentul cînd internauţilor le va fi recunoscut un ansamblu important de drepturi.
(Extras din Buletinul
Informativ nr. 2 al ORDA)

