OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cartea Mariei Cvasnii Catanescu, Limba romana. Origini si dezvoltare (Editura Humanitas, Bucuresti, 1996), nu este singura sursa de „inspiratie“ utilizata de Florina Rogalski. In aceeasi situatie se afla si Dictionarul de termeni literari, aparut in 1976 la Editura Academiei RSR. Din acest dictionar, Florina Rogalski a preluat, tot fara ghilimele, pasaje intregi din articolul Umanism, semnat de Zoe Dumitrescu Busulenga, pe care le-a „tricotat“ intr-un mod... original.
Vom lasa textele sa vorbeasca de la sine:

Sursele gindirii umanistice merg pina in antichitatea greco-latina, unde paideia, cu ideea fundamentala, formativa, a perfectibilitatii fiintei umane, si ciceroniana humanitas pun bazele unui sistem educativ si ale unei filozofii despre om care vor deveni tipic europene, integrate unei viziuni rationaliste antropocentrice despre lume. Etapa de istorie a culturii astfel denumita este strins legata de intreaga miscare a Renasterii europene, adica de secolele XV si XVI. [...] Sporirea virtutilor, indeletnicirile vietii active impletite cu cele ale vietii contemplative, dobindirea unor calitati fizice, intelectuale si morale, atit prin studiul modelelor antice, cit si prin acela al naturii, devin scopurile oricarei existente de umanist. [...] Rabelais, medicul umanist, descopera cu uimire si admiratie „l’homme, ce monde“ (omul, aceasta lume). [...]

In Tarile Romane, umanismul a avut o dezvoltare mai speciala, legata de redescoperirea romanitatii noastre si de comunitatea surselor de limba si cultura. Legaturile domnilor nostri celor mai de seama din secolele XV si XVI cu papii si principii umanisti au fost datorate necesitatilor istorice care apelau la o incipienta comunitate de spirit european pentru apararea valorilor batrinului continent. Dar personalitatile de marca ale culturii umaniste din cele trei principate se insira de la Neagoe Basarab la Petru Cercel si Nicolaus Olahus, prietenul si corespondentul lui Erasmus, la Miron Costin si la mitropolitul Dosoftei, la stolnicul Constantin Cantacuzino, care a studiat la Padova, si la atitia altii din Muntenia, Moldova si Transilvania. Raspindirea si asimilarea valorilor umaniste se produce in special pe linga curtile domnesti, unde nu lipseau diecii de cancelarie si boierii cu stiinta de carte latineasca si greceasca.
(Zoe Dumitrescu Busulenga, in Dictionar de termeni literari, coordonator Al. Sandulescu, pp. 455-458)

Sursele gindirii umaniste trebuie identificate in Antichitatea greco-latina, unde paideia statua ideea perfectibilitatii fiintei superioare printr-o pedagogie complexa, iar ciceroniana humanitas punea bazele unui sistem educativ si ale unei filozofii despre om, care vor deveni modele europene, integrate unei viziuni rationalist-antropocentrice asupra lumii. Etapa de istorie a culturii astfel denumita este strins legata de Renasterea europeana. [...] Sporirea virtutilor, impletirea fireasca a indeletnicirilor vietii active cu cele ale existentei contemplative, dobindirea unor calitati fizice, intelectuale si morale, atit prin studiul modelelor antice, cit si prin acela al naturii, devin scopurile oricarei atitudini umaniste. [...] De aceea, Rabelais, medicul umanist, exclama cu admiratie: „l’homme, ce monde!“ (omul, aceasta lume!). [...]
In spatiul autohton de civilizatie, umanismul a avut o dezvoltare mai speciala, legata de redescoperirea romanitatii noastre si de comunitatea surselor de limba si cultura cu multe tari europene. Legaturile celor mai de seama voievozi ai nostri din secolele al XV-lea si al XVI-lea cu papii si principii umanisti s-au datorat, intii, necesitatilor istorice care apelau la o incipienta comunitate de spirit europeana pentru apararea valorilor crestine si spiritual-laice ale batrinului continent [...].

Personalitatile de marca ale culturii umaniste din provinciile noastre istorice se succed de la Neagoe Basarab, Petru Cercel, Nicolaus Olahus, prietenul si corespondentul lui Erasmus, savantul Miron Costin si mitropolitul-poet Dosoftei, pina la stolnicul Constantin Cantacuzino (care a studiat la Pavia, in Italia), si la Dimitrie Cantemir [...]. Asimilarea si raspindirea valorilor umaniste se produce in special pe linga curtile domnesti si bisericile crestine, unde nu lipseau diecii de cancelarie, boierii cu stiinta de carte latineasca si greceasca, copistii luminati care ajutau la scrierea si circulatia cartilor in limba romana.
(Florina Rogalski, in Eugen Simion (coordonator), Florina Rogalski, Daniel Cristea-Enache, Limba si literatura romana. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Corint, 2002, p. 30-31).

P.S. In Adevarul literar si artistic din 22 octombrie 2002, Daniel Cristea-Enache se delimiteaza de plagiatul Florinei Rogalski, convins fiind ca aceasta isi va recunoaste cit de curind „greseala“. Din pacate, s-a inselat (vezi replica in care Florina Rogalski incerca, agresiv, sa justifice plagiatul – in Observator cultural Nr. 139). Si, tot din pacate, D.C.E. a dat, inca o data, masura lipsei sale de… masura. Poate ca nu i-ar strica tinarului colaborator al dnei Rogalski sa se priveasca, macar din cind in cind, in oglinda, fara sa se admire necontenit. In pofida protestelor sale retorice, un manual prost ramine un manual prost, care nu poate fi citit ca o opera literara, oricit de mult s-ar stradui D.C.E. sa ne convinga de contrariul.