OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Eugen SIMION (coordonator), Florina ROGALSKI, Daniel CRISTEA-ENACHE
Limba si literatura romana. Manual pentru clasa a XII-a
Editura Corint,
Bucuresti, 2002,
240 p., 105.000 lei


Exista astazi, pe piata manualelor de limba si literatura romana destinate elevilor claselor a IX-a – a XII-a, o oferta destul de variata, de la manuale de foarte buna calitate, menite sa satisfaca exigente dintre cele mai mari, pina la manuale mult mai modeste, fie lacunare sau pline de confuzii, fie, dimpotriva, impanate cu prea multe comentarii de-a gata, care incurajeaza „gindirea lenesa“ si cer un efort minim atit din partea profesorului, cit si a elevului. Un singur lucru nu poate fi contestat, chiar si atunci cind, in analiza unui manual, predomina obiectiile: indiferent de rezultatul final, alcatuirea fiecarui manual in parte presupune o investitie remarcabila de efort, atit din partea autorilor, cit si din partea editurilor. Desigur, nu toti autorii au competenta didactica si culturala necesara – de aici si diferentele vizibile intre un manual si altul.
Exista insa si autori care, chiar daca nu au aceasta dubla competenta, isi inchipuie ca o pot dobindi peste noapte, furind de ici de colo idei sau chiar pagini intregi, cu o seninatate stupefianta. Un astfel de caz este cel al Florinei Rogalski, profesoara gradul I – dupa cum se precizeaza pe pagina a doua a Manualului de limba si literatura romana pentru clasa a XII-a, aparut anul acesta la Editura Corint sub coordonarea acad. prof. univ. dr. Eugen Simion si avindu-l ca si co-autor pe Daniel Cristea-Enache. Lansat la inceputul lunii septembrie cu mare tam-tam, manualul este un exemplu graitor de impostura intelectuala, prezentat drept etalon al calitatii.

As vrea sa spun de la bun inceput ca nu consider Editura Corint – o editura respectabila, care a pus in circulatie un numar impresionant de carti de buna calitate, inclusiv manuale scolare pentru alte discipline decit limba si literatura romana – responsabila in acest caz. Cind cel care cautioneaza manualul este insusi Presedintele Academiei Romane, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, si, in plus, unul dintre cei mai importanti critici literari romani din ultimele trei decenii, cind manualul este avizat de comisia de specialitate a Ministerului Educatiei si Invatamintului, decizia editurii de a publica o astfel de lucrare este pe deplin justificata. La urma urmelor, ce garantii in plus s-ar fi putut pretinde pe linga cele deja enumerate? Mai mult decit atit, din punct de vedere tehnic – calitatea hirtiei, punerea in pagina a continutului, aspectul grafic, selectia imaginilor s.a. – se poate spune ca manualul este foarte reusit, semn ca echipa redactionala si-a indeplinit cu profesionalism misiunea.
Nu acelasi lucru se poate spune despre Florina Rogalski, ca autor al majoritatii capitolelor, si despre Eugen Simion, coordonator. Las deoparte contributia lui Daniel Cristea-Enache, minimala in ansamblul manualului, capitolele semnate de el avind – in pofida unor optiuni estetice discutabile (cum ar fi includerea lui Adrian Paunescu, in detrimentul altor poeti contemporani valorosi) –, cel putin, meritul onestitatii.

Nu o cunosc pe Florina Rogalksi; poate ca este, la catedra, o profesoara meritorie. Ca autoare de manual insa, Florina Rogalski este lipsita nu doar de competenta, ci si de onestitate. Intregul capitol consacrat originii, formarii si evolutiei limbii romane, incepind de la pagina 6 pina la pagina 28 si apoi, de la pagina 30 la pagina 36 – coloanele laterale (Slavona in cultura romaneasca, Scrisul romanesc si istoria alfabetului si Trasaturile conservatoare si inovatoare ale limbii romane) – este copiat (aproape) cuvint cu cuvint (inclusiv titlurile!) din volumul aparut la Editura Humanitas in 1996, Limba romana. Origini si dezvoltare, de Maria Cvasnii Catanescu, conferentiar doctor la Catedra de limba romana a Facultatii de Litere – Universitatea Bucuresti. Am spus „aproape cuvint cu cuvint“ si nu integral, pentru ca, din cind in cind, Florina Rogalski sare peste pasaje nu mai mari de 3-4 rinduri, contributia sa efectiva rezumindu-se cind la inlocuirea unor conjunctii sau locutiuni adverbiale, cind la schimbarea timpului cite unui verb sau a formei flexionare a cite unui substantiv, cind la inversarea ordinii unor cuvinte sau a unor capitole. Probabil epuizata de efortul teribil al copierii unui text atit de dens, profesoara Florina Rogalski nu s-a obosit nici macar sa conceapa singura temele si exercitiile de redactare de la finalul capitolului, transcrise si ele, cu mare acuratete, din volumul mentionat anterior.

Iata cum suna textul prim, semnat de Maria Cvasnii Catanescu:
„La sfirsitul mileniului I i.Cr., prin unirea triburilor dace sub dominatia lui Burebista, secondat de marele preot Deceneu, se pun bazele statului dac (82 i.Cr.), cu centrul probabil in Muntii Orastiei. [...] Statul monarhic dac, cu caracter militar, atinge, in acelasi interval, nivelul maxim de dezvoltare si de intindere, hotarele sale fiind fixate prin limite naturale: Nistru, Marea Neagra, nordul Muntilor Balcani, muntii Slovaciei. [...] Viata urbana era, se pare, evoluata si prospera. [...] Geografia lui Ptolemeu (matematician si geograf grec, c. 90 – 168 d.Cr.) este un document esential pentru aproximarea teritoriului ocupat de daci si a retelei de orase dacice dintre care multe vor dainui si se vor dezvolta si mai tirziu, in epoca romana.“ (p. 18)
Si iata si „originalitatea“… rogalskiana (am subliniat, pentru o mai buna vizibilitate a „metodei de lucru“, toate modificarile operate in text de Florina Rogalski):
„La sfirsitul mileniului I i.Hr., prin unirea acestor triburi sub dominatia lui Burebista, secondat de marele preot Deceneu, s-au pus bazele statului dac (82 i.Hr.), cu centrul in Muntii Orastiei. Statul monarhic dac, cu caracter militar defensiv si ofensiv, atinge in perioada domniei lui Burebista (82 – 44 i.Hr.) nivelul maxim de dezvoltare si de intindere intre Nistru, Marea Neagra, nordul Muntilor Balcani, Muntii Slovaciei. Geografia lui Ptolemeu (matematician si geograf grec, circa 90 – 168 d.Hr.) constituie un document esential pentru intelegerea ocupatiilor, a civilizatiei si a culturii dacilor, a caror viata rurala si urbana era prospera, fapt atestat si de reteaua oraselor dacice, dainuind si in epoca romana.“ (p. 8)

Asadar, nu se poate spune ca Florina Rogalski nu are nici o contributie; in varianta sa au disparut, dupa cum se poate vedea, toate marcile dubitative (probabil, se pare) prezente in textul Mariei Cvasnii Catanescu. Un alt exemplu:
„Ideea latinitatii limbii romane este o descoperire medievala, prezentata initial de carturari straini, apoi de cronicari din tarile Romane (A. Armbruster, 1993). Incepind cu secolul al XV-lea, eruditi umanisti occidentali afirma, in paralel, atit originea latina a limbii romane, cit si descendenta romana a vorbitorilor. Cronologic, in prima serie se situeaza Poggio Bracciolini (1380-1459) si Enea Silvio Piccolomini (1405-1464). Bracciolini sesizeaza pentru prima oara esenta latina a vocabularului romanesc curent s…t. Mai interesanta si mai subtila este remarca lui Enea Silvio Piccolomini s…t care, in virtutea unor asemanari evidente, stabileste apropieri intre limba vlahilor si a italienilor. Ulterior, numeroase afirmatii similare pot fi extrase din scrisori si relatari ale carturarilor sau ale calatorilor italieni, greci, polonezi. In cultura romaneasca, meritul intiietatii in afirmarea ideii de latinitate a limbii materne ii revine lui Grigore Ureche (c. 1590-1647). Succinta lui demonstratie se cladeste pe semnalarea, nu lipsita de erori, a unor paralelisme lexicale latino-romane s…t. Spre sfirsitul secolului al XVIII-lea, initial ca argument in disputa istorico-politica privind drepturile romanilor in Transilvania, carturari ardeleni de formatie clasica vor avansa ipoteza, neintemeiata insa, a originii pur latine a limbii romane.“ (p. 40-41)

Si din nou Florina Rogalski:
„Ideea latinitatii limbii romane este o descoperire medievala, prezentata initial de carturari straini si apoi argumentata de cronicari din Tarile Romane. Incepind cu secolul al XV-lea, eruditi umanisti occidentali afirma, in paralel, atit originea latina a limbii romane, cit si descendenta romana a vorbitorilor ei. Cronologic, ii mentionam pe umanistii renascentisti Poggio Bracciolini (1380-1459) si Enea Silvio Piccolomini (1405-1464), cel dintii sesizind, pentru intiia oara, esenta latina a vocabularului romanesc curent s…t, iar al doilea stabilind, in virtutea unor asemanari frapante, apropieri intre limba „vlahilor“ si a italienilor. Ulterior, numeroase afirmatii similare pot fi extrase din scrisori si relatari ale carturarilor sau ale calatorilor italieni, greci si polonezi prin spatiul romanesc. In cultura nationala, meritul intiietatii in afirmarea ideii de latinitate a limbii materne ii revine lui Grigore Ureche (circa 1590-1647). Succinta lui demonstratie se cladeste pe semnalarea, nu lipsita de erori inerente precaritatii informatiei lingvistice din epoca sa, a unor paralelisme lexicale latino-romane s…t. Spre sfirsitul secolului al XVIII-lea, initial ca argument in disputa istorico-politica privind drepturile romanilor in Transilvania, carturarii ardeleni de formatie clasica (reuniti in miscarea ideologic-culturala numita Scoala Ardeleana) vor argumenta, in tratate istorice si in „lexicoane“ (dictionare), idei similare despre etnogeneza poporului nostru, avansind si ipoteza neintemeiata asupra originii pur latine a limbii romane.“ (pp. 11-12)
Daca tot nu v-ati convins ca este vorba de un furt intelectual de proportii – din pacate, spatiul nu imi permite sa pun fata in fata toate cele peste 30 de pagini de manual si mai bine de 100 de pagini din volumul aparut la Editura Humanitas – selectez, absolut la intimplare alte citeva exemple.

Scrie Maria Cvasnii Catanescu:
„Teoria originii nord- si sud-dunarene. Procesul complex, unitar si inseparabil de constituire a poporului roman si a limbii romane a avut loc pe un intins teritoriu romanizat, care cuprindea regiuni situate la nordul si la sudul Dunarii: Dacia si Dobrogea, sudul Panoniei, Dardania, Moesia Inferioara si Moesia Superioara (Al. Rosetti, 1968, pp. 77-78). In aceasta ordine de idei, important este si faptul ca pentru populatia romanizata din spatiul daco-moesic, Dunarea a fost numai hotar administrativ, „politic si strategic“; fluviul nu a constituit deci o frontiera etnica, lingvistica, economica sau culturala (S. Puscariu, 1974, pp. 352, 426-427), ceea ce a permis mobilitatea populatiei si a favorizat mentinerea caracterului unitar de ansamblu al limbii romane. De asemenea, la acelasi proces de geneza au participat si dacii liberi din zonele limitrofe cu Dacia romana, exterioare provinciei imperiale, dar atrase in sfera de influenta a civilizatiei daco-romane. Sustinuta de istorici si de filologi (A.D. Xenopol, N. Iorga, S. Puscariu, Al. Rosetti), ipoteza aparitiei si a dezvoltarii limbii romane in spatiul romanizat nord- si sud-dunarean este confirmata de diversitatea dovezilor istorice, arheologice si lingvistice.“ (p. 43-44)

Si, din nou, „replica“ fidela:
„Teoria originii nord- si sud-dunarene, conform careia procesul unitar si inseparabil de constituire a poporului roman si a limbii vorbite de acesta a avut loc pe un intins teritoriu romanizat, care cuprindea regiuni situate la nordul si la sudul Dunarii: Dacia si Dobrogea, sudul Panoniei, Dardania, Moesia Inferioara si Moesia Superioara. De remarcat ca pentru populatiile romanizate din spatiul daco-moesic, Dunarea a insemnat doar un hotar natural-strategic si administrativ-politic, nu o frontiera etnica, lingvistica, economica sau culturala fapt care a permis mobilitatea locuitorilor de pe malurile fluviului si a favorizat mentinerea caracterului unitar de ansamblu al limbii romane. La procesul de geneza au participat si dacii liberi din zonele limitrofe Daciei romane, traind in afara provinciei imperiale, dar atrasi in sfera de influenta a civilizatiei daco-romane. Sustinuta deopotriva de istorici si de filologi (A.D. Xenopol, N. Iorga, S. Puscariu, Al. Rosetti), ipoteza aparitiei si a dezvoltarii limbii romane in spatiul romanizat nord- si sud-dunarean este confirmata de numeroase si variate dovezi istorice, arheologice si lingvistice.“ (p. 12)

Un alt fragment din cartea Mariei Catanescu:
„Din perspectiva temporala, «nasterea» unei limbi nu este niciodata un fenomen de moment, ci unul durativ. O limba nu apare, ci se constituie si se dezvolta in cadrul unui proces indelungat, care presupune, neaparat, succesiunea si continuitatea mai multor stadii de evolutie. s…t Faza de inceput, a conditiilor favorizante pentru dezvoltarea viitoarei limbi romane, coincide cu extinderea autoritatii romane in regiunile dunarene (secolele I i.Cr. – I d.Cr.) si mai ales cu inglobarea Daciei in Imperiul Roman, urmata de romanizarea oficiala a provinciei (secolele al II-lea – al III-lea); consecinta lingvistica fundamentala a romanizarii – adoptarea latinei ca mijloc de comunicare si absorbirea treptata a limbii autohtone – este totodata si conditia de baza pentru geneza limbii romane. Sfirsitul secolului al III-lea, marcat de retragerea aureliana, este numai inceputul unor schimbari, initial administrative, in sud-estul european al Imperiului Roman. s…t Pentru istoria tarii, a poporului si a limbii romane, importanta este decizia imparatului Grazian (361 – 383) de a repartiza Imperiului de Orient diocezele Dacia (Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, Moesia Superioara, Dardania, Praevalitana) si Tracia (Tracia, Scitia, Moesia Inferioara). In acest fel, la limita dintre secolele al IV-lea si al V-lea, romanitatea sud-est europeana intra in faza de evolutie independenta, rupta de romanitatea occidentala si, ca atare, mai putin permeabila la inovatiile provenite din ‘centru’“ (p. 59-60).

Si, iarasi, varianta Rogalski:
„Din perspectiva temporala, «nasterea» unei limbi nu este niciodata un fenomen momentan, ci unul durativ. Orice limba se constituie in urma unui proces indelungat, care parcurge mai multe stadii de evolutie aflate intr-o relatie de interdependenta.s…t Faza de inceput a coincis cu extinderea autoritatii romane in regiunile dunarene (secolele I i.Hr. – I d.Hr.) si mai ales cu inglobarea Daciei in Imperiul Roman, urmata de perioada romanizarii oficiale a provinciei (secolele al II-lea – al III-lea); consecinta lingvistica fundamentala a romanizarii – adoptarea latinei ca mijloc de comunicare si absorbirea treptata a limbii populatiei bastinase – este, concomitent, si conditia de baza pentru geneza limbii romane. Sfirsitul secolului al III-lea, marcat de retragerea aureliana, este numai inceputul unor schimbari, initial administrative, in sud-estul european al imperiului. s…t Pentru istoria tarii, a poporului si a limbii noastre, importanta a fost decizia imparatului Gratian (361 – 383) de a repartiza Imperiului de Orient diocezele Dacia (Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, Moesia Superioara, Dardania, Praevalitana) si Tracia (Tracia, Scitia, Moesia Inferioara). Astfel, la limita dintre secolele al IV-lea si al V-lea, romanitatea sud-est europeana intra in faza dezvoltarii sale independente, rupte de romanitatea occidentala.“ (p. 14-15)

Si un ultim exemplu:
„Torna, torna, fratre este enuntul rind pe rind contestat sau, dimpotriva, admis ca apartinind romanei in curs de constituire. Fraza este citata de cronicarul bizantin Theophanes Confessor in pasajele de relatare a unei expeditii armate bizantine din anul 587 d.Cr. Cele trei cuvinte ar fi fost rostite de un soldat in limba «parintilor», cu intentia de a semnala unui camarad pierderea bagajului; receptata si de ceilalti soldati recrutati din populatia romanizata sud-dunareana, adresarea a fost inteleasa ca semnal de retragere. Interpretarea acestui mesaj drept comanda militara pare a fi infirmata de prezenta cuvintului fratre (lat. frater), termen familiar si, ca atare, neadecvat situatiei“ (p. 64), urmat de transcrierea Florinei Rogalski:
„Enuntul controversat «Torna, torna, fratre» a fost, pe rind, contestat sau, dimpotriva, admis ca apartinind romanei in curs de constituire. Fraza este citata de cronicarul bizantin Theophanes Confessor in pasajele unde relateaza despre o expeditie a armatei bizantine din anul 587 d.Hr. Cele trei cuvinte ar fi fost rostite de un soldat in limba «parintilor», cu intentia de a semnala unui camarad de arme pierderea bagajului; fiind inteleasa si de catre ceilalti soldati recrutati din rindul populatiei romanizate sud-dunarene, adresarea a fost receptata, in mod eronat, ca semnal de retragere. Interpretarea acestui mesaj drept comanda militara este infirmata de prezenta cuvintului «fratre» (lat. Frater – «frate»), termen familiar si, ca atare, neadecvat situatiei“ (p. 17).

Ca si in exemplele anterioare, contributia „remarcabila“ a Florinei Rogalski consta in suprimarea oricarei nuante dubitative si in introducerea unor termeni sinonimi in locul celor utilizati de Maria Cvasnii Catanescu. Repet, din motive de spatiu, nu pot cita toate cele peste 30 de pagini care transcriu, cu maxima fidelitate, studiul serios si foarte bine documentat al unei specialiste in materie. Despre plagiat, coordonatorul manualului, Eugen Simion, pare sa nu stie nimic, cita vreme in Cuvintul inainte pe care il semneaza, nu are decit cuvinte de lauda pentru acest capitol, anume: „Tinerii mei colaboratori s-au straduit sa explice, in mod convingator, aparitia si evolutia limbii romane (o limba neolatina) si sa semnaleze, atit cit spatiul le-a permis, etapele si formele scrisului romanesc.“ Intr-adevar, studiul este convingator, dar meritul este al Mariei Cvasnii Catanescu si citusi de putin al Florinei Rogalski, indicata pe pagina a doua drept autoare. In privinta formulei „atit cit spatiul le-a permis“, fie-mi ingaduit sa fac o precizare: nu este vorba de spatiu, ci de faptul ca Florina Rogalski a epuizat textul volumului publicat de Editura Humanitas, deoarece nimic de acolo nu a ramas nefolosit. Chiar si temele formulate de Maria Catanescu au fost preluate ca atare in manualul de clasa a XII-a !

De altfel, de cite ori Florina Rogalski ramine singura, fara „ajutorul“ unor surse de incredere, incompetenta sa profesionala se face simtita din plin. „Autoarea“, care nu are nici un scrupul cind e vorba de a-si insusi munca altcuiva, nu ezita sa ofere pe post de „repere de interpretare“ interminabile rezumate – de fapt, povestiri detaliate – ale romanelor sau lungi parafraze ale poeziilor, de un comic involuntar. Iata cum este „comentata“ poezia lui Arghezi, Jignire: „Trupul delicat al ‘fecioarei’ nu suporta apasarea, nici raceala dura a granitului, material amorf, incremenit, fara viata; corpul ei trebuie sa se arcuiasca asemenea unui lujer ‘zvelt’ si armonic… s.a.m.d“. Nici Moartea caprioarei nu are parte de un „tratament“ mai bun, caci elevii afla ca Eugen Labis, tatal poetului, „ca sa isi salveze familia subnutrita, vineaza in padure o caprioara, dindu-i copilului indurerat sa manince inima si rarunchii fripti ai bietei vietati.“ Cind e vorba despre romane, apetitul telenovelistic al doamnei Rogalski este de nestavilit, astfel incit, citind paginile consacrate „interpretarii“ unor romane ca Cel mai iubit dintre paminteni, Ion sau Rascoala ai impresia fie ca te afli in fata unor texte tragi-comice, fie ca, din greseala, ai nimerit peste scenariile unor telenovele sud-americane: „Se indragosteste de una dintre cele mai frumoase studente, Caprioara, isi impart destinul o vreme, apoi misterioasa lui iubita dispare si moare in conditii neelucidate un timp. La insistentele anchetatorilor, studentul este nevoit sa recunoasca ca-si (sic!) propusese sa se insoare cu fata dupa terminarea studiilor si luarea licentei, ca se despartisera ulterior, cind aceasta ramasese insarcinata cu un alt barbat (un student la medicina), care refuzase sa-si asume vreo responsabilitate. Victor o iarta, insa ii cere sa renunte la copil si tinara va muri pe masa de operatie a unui ginecolog iresponsabil.“
Ce sa mai spun despre pretiozitatea si incoerenta unor definitii care ar trebui sa limpezeasca notiunile de teoria literaturii sau de lingvistica aplicata, nu sa perpetueze confuziile. Florina Rogalski confunda sistematic autorul cu naratorul – cind vorbeste despre planul autorului-narator, ignora distinctia dintre acestia si faptul ca ei apartin unor planuri ontologice diferite, il citeaza incorect pe Tzvetan Todorov si defineste in mod cu totul eronat „naratiunea ca povestire (cu accent pe emitatorul care relateaza faptele) si naratiunea ca discurs (cu accent pe receptor si pe felul cum acesta ia cunostinta de intimplarile relatate)“ (p. 106).

Obiectii majore sint de formulat si in privinta modului in care este conceput capitolul al treilea, Dimensiuni ale imaginarului poetic, in care, pentru a ilustra subcapitolul Eveniment real in transcriptie lirica, autorii manualului au selectat – la clasa a XII-a, atentie ! – Noi vrem pamint! de Cosbuc, Clacasii de Goga, Moartea caprioarei, de Labis, Libertatea de a trage cu pusca, de Geo Dumitrescu si Riuri, de Adrian Paunescu. Comentariile la Noi vrem pamint si Clacasii au acelasi ton si aceleasi coordonate interpretative ca in anii de glorie ai regimului comunist, in care „ciocoii“ si „burghezii“ erau infierati cu sfinta minie proletara. Cit priveste prezenta lui Adrian Paunescu in manual, cu o poezie de la inceputul anilor ’70, ea nu s-ar putea explica decit prin faptul ca bardul este, de citiva ani buni, doctorand al lui Eugen Simion. Oricum, selectia textelor, tradeaza parti pris-ul autorilor si incapacitatea lor de a recepta si de a accepta dinamismul literaturii romane contemporane, „incremenita“, in viziunea celor trei, in deceniul sapte al secolului XX si avind ca unice coordonate ale imaginarului poetic revolta impotriva ciocoilor, iubirea si patriotismul… Cam prea putin pentru o literatura totusi atit de vie ! Si, de fapt, si un mare dispret la adresa elevilor din clasa a XII-a, a caror capacitate de receptare este subapreciata, pe nedrept, de Eugen Simion &comp.

Ca si manualul de clasa a XI-a de anul trecut, realizat de aceeasi echipa de autori, si manualul pentru clasa a XII-a este un exemplu relevant de incompetenta profesionala, girata de o autoritate academica. La fel, daca nu chiar mult mai grava ca lipsa de profesionalism este, in acest caz, frauda intelectuala de proportii. Desi exista si la noi, de ceva vreme, o lege a drepturilor de autor care reglementeaza astfel de situatii, probabil ca tot ceea ce se editeaza sub egida Academiei sau a Presedintelui inaltului for se situeaza mai presus de lege. Cum altfel s-ar putea explica faptul ca, mai nou, plagiatul a devenit o moda academica?