În aşteptarea planului lui Dumnezeu pentru România, deprecierea galopantă a leului, concedierile masive, lipsa noilor locuri de muncă nu-i sperie pe cei mulţi şi nici nu-i bagă în cantonament pe ştrengarii Arcei lui Boc. Cîţi dintre români au înţeles mesajul lui Mugur Isărescu din celebrul răspuns dat unui ziarist îngrijorat de căderea monedei naţionale: „Vi se pare mare cursul de 4,2 lei/euro?“. Mulţi văd, puţini pricep. Guvernatorul, zgîrcit nu numai la bani, ci şi la vorbe, a bătut şaua ca să priceapă iapa. Dar cînd sprinţara cabalină e plecată să dea jos fagurii din pom sau să-şi facă băi de şezut prin noile staţiuni capitalizant-cli(s)materice, în timp ce nu îi poate tăia răbduriului Rebengiuc pofta de repus şomoiogul de closet pe masă, în manejul de pe Arcă, tăunii, cu drept de viaţă, nu lasă caii să se încaiere aşa cum ar vrea preacucernicele dobitoace. În corabie e ca-n viaţă. La plăcinte înainte, la căruţă-i ca-nainte! Unul trage hăis, altul trage cea, că doar nu sînt vizitii pe Arcă.
În ţara visului aproape prăpădit, charismaticul Obama rămîne o speranţă. Planul său anticriză nu e „Planul lui Dumnezeu“, dar urmăreşte diminuarea taxelor şi a impozitelor, reduceri fiscale acordate angajatorilor pentru menţinerea locurilor de muncă, finanţarea programelor de investiţii. „Trebuie să reconstruim America pe baze sănătoase. Vom investi în construcţia de drumuri, poduri, şcoli şi locuinţe. Vom da de lucru companiilor şi vom crea locuri de muncă“ – acesta a fost laitmotivul campaniilor sale naturale de pe Potomak, şi nu numai, contrare efuziunilor demagogice ale politicienilor dîmboviţeni, care au uitat repede ce rahatlokumuri au mîncat înainte de alegeri.
De pe Sena, un preşedinte autentic al Dreptei transmite francezilor planul său de relansare a economiei lovite de barosul crizei. Jumătate din banii alocaţi vor fi repartizaţi investiţiilor publice, pentru ca cealaltă felie să fie la dispoziţia companiilor însănătoşite de gripa de peste ocean. Promite resurse bugetare pentru şcoli, spitale, locuinţe sociale, infrastructuri sociale, un fond special fiind alocat relansării industriei auto. Mai mult, oferă o primă de 1.000 de euro celor care doresc să achiziţioneze o maşină nouă.
De pe Arcă nu se trag semnale luminoase. Doar petarde, ca-n prima zi de carnaval electoral. Se fac planuri de măriri de taxe şi de impozite. Suprataxarea profitului speculativ bancar, modificarea legislaţiei privind declararea veniturilor de către fiecare cetăţean şi a normei jocurilor de noroc. Numai fîsul nu intră în planul baroc. „Lumea-n juru’ lumii se-nvîrtea/ Tot la fel şi totuşi altcumva/ În joc/ Baaaaroc/ Aha…“ Cîntecul legendarei trupe de rock a lui Ilie Stepan, Pro Musica, ar putea fi o propunere de imn la ridicarea steagului pe catargul din Piaţa Victoriei. Astfel, baronii, baroneţii, conţii, lacheii s-ar simţi mai aproape de regimul căruia îi aparţin, nu numai cu titlul, dar şi cu purtarea. Nu pot să nu-mi amintesc răspunsul pe care distinsul profesor Grigore Moisil l-a dat atunci cînd un student l-a întrebat, prin anii ’50, ce e comunismul: „cea mai scurtă cale de la comunism la feudalism“.
Dalmaţienii de pe Arcă au planuri „măreţe“: reglementarea sistemului de salarizare a personalului Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii pe Mare, creşteri de subvenţii pentru asistaţi, mărirea pensiilor şi a veniturilor minime, măsuri sociale împovărătoare pentru bugetul de stat.
Orice ieşire din criză, de cînd e lumea şi pămîntul, s-a făcut prin decizii liberale: crearea locurilor de muncă, stimularea celor care au două sau mai multe servicii, investiţii în infrastructură, susţinerea producţiei autohtone, reducerea taxelor şi a impozitelor. Dar de cînd struţocămila s-a proclamat atotştiutoare, pe Arcă e derută totală.
Americanii au depăşit criza trecută printr-un program susţinut de construcţie a reţelelor de autostrăzi. Acum caută să dezvolte autostrăzi informatice. Pe Arcă s-a arestat pînă şi dreptul la visare. Noe îşi face siesta şi nu se apleacă în afară. E pericoloso sporgersi. Şi Nastratin Hogea e la Finanţe. Românilor le-a mai rămas doar aşteptarea vrerii lui Dumnezeu.
Nebăgînd în seamă sama de cuvinte din scrierile
cronicarilor, mărturisitori de vremi, cum că în perioadele ploioase oamenii se
îndeletniceau cu furturi, iar trîndăvia mărea apetitul la băutură, domniile
victoriene, necunoscînd soluţiile liberale de ieşire din criză, se amăgesc cu
gîndul că profesioniştii au construit Titanicul, iar amatorii, Arca.

