Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Ianuarie   |   Numarul 458   |   Planul anticriză sau ce dă Dumnezeu pe Arca lui Boc

Planul anticriză sau ce dă Dumnezeu pe Arca lui Boc

Autor: Marius GHILEZAN | Categoria: Politic | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Un studiu evidenţia recent că mai mult de jumătate dintre români nu cred că actuala criză mondială îi va afecta şi pe ei. Peste Ocean, oamenii – care nu mai au răbdare să aştepte soluţiile Obama – se sinucid, îşi vînd pe nimic casele, companiile reduc producţia, muncitorii sînt concediaţi, iar marile corporaţii, în pragul falimentului, se unesc, de multe ori anus contra naturii, General Motors evacuînd puturoşeniile Fordului sau viceversa, numai pentru a primi o transfuzie întremătoare de la stat şi pentru a nu muri de constipate ce sînt. La români, de sărbători, „micile“ cheltuieli au doborît marile aşteptări ale comercianţilor. Oamenii şi-au burduşit frigiderele, neeliberîndu-se încă de fobia morţii prin înfometare. Nu întîmplător, în ţara visului american, pus pe năsălie, cu puţini oameni la priveghi, că doar nu-i obişnuinţa parastaselor cu mese bogate – i-a ferit Dumnezeu de-o astfel de petrecanie! –, batjocorirea românilor vinde McChifteaua mai bine. Într-un show al televiziunii NBC, producătorii Burger King-ului, iluzie cauciucată de hrană, i-au luat pe maramureşenii din Budeşti într-o zeflemea cabotină pentru că nu au ştiut, chipurile, la ce-i bună marfa. Fie că şi-au pus-o pe cap, fie au ţinut-o în palme ca pe un trofeu, românii erau ţinta, nu scopul, bătăii de joc a vocilor din background. „Cu ăsta hrănesc o lună de zile tot satul“, se auzea, printre americanisme, vocea neaoşă a unui nedus la Biserica Burg-anglicană. Producătorul spotului îi înfăţişa pe ţărani ca pe nişte sălbatici incestuoşi şi flămînzi. Îmi amintesc cum, la şcoală, m-a întrebat profesorul de română ce prefer la teză: răşinarii lui Goga sau năsăudenii lui Coşbuc. Am răspuns: „Moromeţii“ lui Preda.
 

În aşteptarea planului lui Dumnezeu pentru România, deprecierea galopantă a leului, concedierile masive, lipsa noilor locuri de muncă nu-i sperie pe cei mulţi şi nici nu-i bagă în cantonament pe ştrengarii Arcei lui Boc. Cîţi dintre români au înţeles mesajul lui Mugur Isărescu din celebrul răspuns dat unui ziarist îngrijorat de căderea monedei naţionale: „Vi se pare mare cursul de 4,2 lei/euro?“. Mulţi văd, puţini pricep. Guvernatorul, zgîrcit nu numai la bani, ci şi la vorbe, a bătut şaua ca să priceapă iapa. Dar cînd sprinţara cabalină e plecată să dea jos fagurii din pom sau să-şi facă băi de şezut prin noile staţiuni capitalizant-cli(s)materice, în timp ce nu îi poate tăia răbduriului Rebengiuc pofta de repus şomoiogul de closet pe masă, în manejul de pe Arcă, tăunii, cu drept de viaţă, nu lasă caii să se încaiere aşa cum ar vrea preacucernicele dobitoace. În corabie e ca-n viaţă. La plăcinte înainte, la căruţă-i ca-nainte! Unul trage hăis, altul trage cea, că doar nu sînt vizitii pe Arcă.

Banca Naţională, spun specialiştii, a mărit tardiv la 70% pragul maxim de îndatorare a populaţiei care caută credite ipotecare. Piaţa tranzacţiilor imobiliare a pleznit de gerul Bobotezei. Cît de bucuros îşi mai freca Nea Jiji pălmuţele lui roşii după vînzarea lui Rădoi! Aşa mai răsuflă războinicul luminii pîn’ ce-o da firul ierbii şi bietele mioare vor putea paşte la loc cu verdeaţă. Încrederea în bănci s-a dus pe copcă. Preţul creditului aproape că s-a dublat. Testul de stres a abdicat, dar a rămas pe poziţie stresul de la ghişeu. Ziua datului înapoi îi va face naivului, încrezător în gingăşia băncii, ochi de broască. Mai pe şleau, în drumul către casă, românul cu zece pîini în traistă va trebui să lase şapte la cămătarul legal din colţ. Dar ce s-o face el cînd se va trezi de Moş Nicolae, precum alţi confraţi, în loc de băţ cu un salt de la cei 200 de euro pe care-i ştia de plată la un salt-culcat de 260, aşa, peste noapte? Va rămîne şi fără celelalte pîini, ba mai mult, va aduce de acasă. Şi dacă va rămîne şi fără serviciu? Îşi va cere dreptul de a urca în Arcă? Sau va da cu parii în ţîţînii neînduplecatei burţi salvatoare?
 

În ţara visului aproape prăpădit, charismaticul Obama rămîne o speranţă. Planul său anticriză nu e „Planul lui Dumnezeu“, dar urmăreşte diminuarea taxelor şi a impozitelor, reduceri fiscale acordate angajatorilor pentru menţinerea locurilor de muncă, finanţarea programelor de investiţii. „Trebuie să reconstruim America pe baze sănătoase. Vom investi în construcţia de drumuri, poduri, şcoli şi locuinţe. Vom da de lucru companiilor şi vom crea locuri de muncă“ – acesta a fost laitmotivul campaniilor sale naturale de pe Potomak, şi nu numai, contrare efuziunilor demagogice ale politicienilor dîmboviţeni, care au uitat repede ce rahatlokumuri au mîncat înainte de alegeri.

De pe Sena, un preşedinte autentic al Dreptei transmite francezilor planul său de relansare a economiei lovite de barosul crizei. Jumătate din banii alocaţi vor fi repartizaţi investiţiilor publice, pentru ca cealaltă felie să fie la dispoziţia companiilor însănătoşite de gripa de peste ocean. Promite resurse bugetare pentru şcoli, spitale, locuinţe sociale, infrastructuri sociale, un fond special fiind alocat relansării industriei auto. Mai mult, oferă o primă de 1.000 de euro celor care doresc să achiziţioneze o maşină nouă.

Comisia Europeană nu caută arce prin cenuşa vechilor imperii. Lasă săpatul, munca de jos, celor îndreptăţiţi să o facă. Cum plăcintarul nu se ocupă de legi, aşa şi Verheugen nu vinde gogoşi. Omul are un plan sustenabil de redresare şi de investiţii inteligente. În timp ce Noe lipseşte la apelul de pe Arca boccită, iar zburătoarele lehuze şi mîrţoagele hămesite plîng la mausoleul grelei moşteniri, murind de grija deficitului bugetar, un porumbel voiajor de la Bruxelles aduce vestea flexibilităţii Pactului de Stabilitate. Mai direct, statele nu vor mai fi supuse penalităţilor dacă depăşesc ţinta permisă de 3%. 
 

De pe Arcă nu se trag semnale luminoase. Doar petarde, ca-n prima zi de carnaval electoral. Se fac planuri de măriri de taxe şi de impozite. Suprataxarea profitului speculativ bancar, modificarea legislaţiei privind declararea veniturilor de către fiecare cetăţean şi a normei jocurilor de noroc. Numai fîsul nu intră în planul baroc. „Lumea-n juru’ lumii se-nvîrtea/ Tot la fel şi totuşi altcumva/ În joc/ Baaaaroc/ Aha…“ Cîntecul legendarei trupe de rock a lui Ilie Stepan, Pro Musica, ar putea fi o propunere de imn la ridicarea steagului pe catargul din Piaţa Victoriei. Astfel, baronii, baroneţii, conţii, lacheii s-ar simţi mai aproape de regimul căruia îi aparţin, nu numai cu titlul, dar şi cu purtarea. Nu pot să nu-mi amintesc răspunsul pe care distinsul profesor Grigore Moisil l-a dat atunci cînd un student l-a întrebat, prin anii ’50, ce e comunismul: „cea mai scurtă cale de la comunism la feudalism“.

Dalmaţienii de pe Arcă au planuri „măreţe“: reglementarea sistemului de salarizare a personalului Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii pe Mare, creşteri de subvenţii pentru asistaţi, mărirea pensiilor şi a veniturilor minime, măsuri sociale împovărătoare pentru bugetul de stat.

Orice ieşire din criză, de cînd e lumea şi pămîntul, s-a făcut prin decizii liberale: crearea locurilor de muncă, stimularea celor care au două sau mai multe servicii, investiţii în infrastructură, susţinerea producţiei autohtone, reducerea taxelor şi a impozitelor. Dar de cînd struţocămila s-a proclamat atotştiutoare, pe Arcă e derută totală.

Americanii au depăşit criza trecută printr-un program susţinut de construcţie a reţelelor de autostrăzi. Acum caută să dezvolte autostrăzi informatice. Pe Arcă s-a arestat pînă şi dreptul la visare. Noe îşi face siesta şi nu se apleacă în afară. E pericoloso sporgersi. Şi Nastratin Hogea e la Finanţe. Românilor le-a mai rămas doar aşteptarea vrerii lui Dumnezeu.

Vechilii preamarelui cîrmaci morfolesc prada, îşi conjugă în straie de paradă dreptul constituţional la funcţii şi la averi, uitînd că lumea ştie că Diavolul se îmbracă mereu de la Prada.
 

Nebăgînd în seamă sama de cuvinte din scrierile cronicarilor, mărturisitori de vremi, cum că în perioadele ploioase oamenii se îndeletniceau cu furturi, iar trîndăvia mărea apetitul la băutură, domniile victoriene, necunoscînd soluţiile liberale de ieşire din criză, se amăgesc cu gîndul că profesioniştii au construit Titanicul, iar amatorii, Arca.



 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
La telefon, Ion Vinea
AVALON. Modelul prezidenţial
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV