OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Paşapoarte

În poloneză, plotki înseamnă „zvonuri“. Iniţial, un proiect cultural germano-ceho-polonez, Plotki a ajuns în scurt timp să cuprindă un spaţiu mult mai vast, denumit, mai mult sau mai puţin convenţional, Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Subtitlul revistei, Rumours from Around the Bloc, subliniază poziţionarea în raport cu faptul cultural: contribuţiile la revistă se focalizează asupra diferitelor perspective ale realităţii, realitatea fiind însă cea a socialului şi a culturalului, în aspectele sale minore.

Grupajul tematic se remarcă prin dezinvoltură: e dezinvoltura celor care scriu pentru că au ceva de spus şi nu ca să bifeze o rubrică. Ceea ce rămîne pregnant în acest număr e, dincolo de toate poveştile legate de paşapoarte, vize şi graniţe, faptul că, oricît de mult am tinde către globalizare, graniţele sînt eventual retrasate, dar niciodată nu dispar. În plus, oamenii sînt egali între ei, dar paşapoartele nu sînt egale între ele. Despre asta pe www. plotki.net. De asemenea, o trecere în revistă a celorlalte ediţii online, dedicate unor teme... alternative, dar teribil de interesante (vezi, spre exemplu, numărul dedicat toaletei), este oricînd un prilej pentru nişte lecturi încîntate de stil şi de formă totodată. (C.C.)

A revenit Exquisite Corpse, revista online publicată de catedra de engleză a Universităţii de Stat din Louisiana. Revista fondată de Andrei Codrescu se deosebeşte de celelalte reviste online printr-o politică editorială ce cultivă simţul critic mai presus de orice, în ceea ce priveşte alegerea colaboratorilor şi acceptarea de noi materiale. Dacă vom intra pe site-ul www.corpse.org, la rubrica „submit“ vom găsi următorul avertisment: „Preferăm texte de geniu al limbajului, provocatoare, utopice, teroare profundă, sexualitate delirantă şi o ostilitate susţinută faţă de locurile comune, clişee şi convenţie“. Atitudinea editorilor este motivată de o exigenţă pentru menţinerea revistei în sfera underground-ului, deşi, dacă vom arunca o privire la lista de colaboratori, vom găsi printre aceştia nume celebre ca James Broughton, Allen Ginsberg, William Burroughs, Edouard Roditi şi Ted Berrigan.

Numărul curent, iulie-august 2008, este structurat pe secţiuni diverse, editorii încercînd să ofere o imagine cît mai largă a scenei culturale nord-americane. Avînd subtitlul Un jurnal al literelor şi al vieţii, în revistă întîlnim secţiunile „Poezie“, „Povestiri“ („Stories“), „Techne & Psyche“, „Cărţi“, „Artă“, „Serial“ şi „Multimedia“.

Capul de afiş al acestui număr este reprezentat de un interviu inedit cu William Burroughs, realizat de Simone Ellis, în care legendarul beatnik vorbeşte despre pasiunea sa pentru pictură şi pentru formele de expresie alternative scrisului. Autorul Prînzului dezgolit mărturiseşte că această nouă formă de expresie este legată de propria estetică, supranumită „Recognition Art“. Derivată din „Fizica recunoaşterii“ („Recognition physics“), estetica promovată de Burroughs postulează actul de observare ca act elementar al creaţiei.

Revista Exquisite Corpse promovează apariţia şi impunerea noilor „voci“ în poezia contemporană. Merită citite, la secţiunea „Poezie“, textele unor autori foarte diferiţi ca formulă poetică: Joanna Fuhrman, Lisa Carl, Halvard Johnson, Sean Patrick Hill, Chuck Calabreze, Vincent Katz, Laura Mullen, David Hadbawnik, Alan Ramón Clinton, Elizabeth Kate Switaj, Skip Fox. O serie de prozatori din spaţiul nord-american apar la rubrica „proză“: Peter Freund, Anatoliy Giants, Peter Schwartz, Dinty W. Moore, David Parker jr., Larry Smith, Lisa Burdige, David Breithaupt şi, surpriză pentru cititorii români, Stelian Tănase.

Revista oferă cititorilor şi o secţiune de cronici literare şi de recomandări editoriale, semnate de Andrei Codrescu, Hank Lazer, Christian Prozak, Beatriz Hausner sau Jan Edwards.

Antichitatea greacă prin lentila modernităţii

Cîteva studii încearcă o reconsiderare a raportului dintre antichitatea greacă şi modernitatea europeană. Perioada supranumită şi „Secolul de aur“ al culturii Greciei antice este analizată în vederea înţelegerii problemelor cu care se confruntă democraţiile europene, tributare modelului atenian.

Le Nouvel Observateur îşi propune o analiză complexă a secolului lui Pericle, de la religia şi filozofia greacă pînă la formele incipiente de guvernare democratică. Astfel, vom putea citi un articol ce tratează despre trecerea de la societatea teocratică, bazată în primul rînd pe credinţa în zeii antici, în care mitul juca un rol esenţial, la o societate marcată de o schimbare de mentalitate, caracterizată de încrederea acordată unei gîndiri pozitive şi raţionale. Toate aceste schimbări sînt analizate de un cercetător de renume, Jean-Pierre Vernant. „Secolul de aur“ al democraţiei greceşti este, de asemenea, caracterizat de inovaţiile arhitecturale şi artistice. Un articol bine documentat, scris de Bernard Holzmann, vorbeşte despre geniul arhitectural şi artistic al grecilor.

Despre inventarea scenei şi naşterea tragediei scrie Jean-Charles Moretti.

După cum era de aşteptat, o mare parte a ediţiei dedicate antichităţii este consacrată filozofiei Greciei antice. Alonso Tordesillas semnează un articol dens despre influenţa exercitată de sofişti în viaţa cetăţii. Nu puteau lipsi, la acest capitol, cei doi mari filozofi ai antichităţii, Platon şi Aristotel, despre care scriu Yannis Constantinidès şi Crystal Cordell Paris.

Le Nouvel Observateur oferă o nouă perspectivă asupra modului de guvernare în Atena antică. Din articolele dedicate conducerii şi organizării societăţii aflăm ce însemna să fii cetăţean grec şi cum arăta aşa-numita „guvernare a poporului“, avînd la dispoziţie expertiza celor mai cunoscuţi cercetători în domeniu: Paul Veyne, Pierre Brulé, Paul Demont, Jean François Mattéi, Philippe Raynaud, François Hartog.

Mai sprinţar şi mai liric, scriitorul Martin Page notează – spre finalul dosarului, care merită savurat – cîteva consideraţii mai relaxate, din vîrful peniţei: „În amor, ca şi în umor, e necesar un anume grad de inconştienţă şi de spontaneitate. E ca o mîngîiere şi o şoaptă la ureche, un joc maliţios şi subtil. E o chestiune de delicateţe. Cărţile care compilează întîmplări amuzante sau comicii de pe scenă ori din filme reprezintă pentru umor ceea ce industria filmului pornografic este pentru iubire”. (A.D.)