OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pentru Gellu Naum/
For Gellu Naum
Volum coordonat de Iulian Tanase, Editura Vinea si Editura ICARE, Bucuresti, 2002, 136 p., f.p.


Un volum comemorativ bilingv – sobru si elegant – reconstituie, la un an de la disparitia lui Gellu Naum, imaginea celui mai important poet suprarealist roman. 37 de poeti deosebindu-se prin viziune si apartinind unor spatii lingvistice/culturale diferite (Romania, Germania, Statele Unite, Franta, Elvetia) isi gasesc in aceasta carte un punct de convergenta si un limbaj comun gratie afinitatii profunde cu autorul Zenobiei: Constantin Abaluta, Stefan Agopian, Richard Anders, J.T. Barbarese, Ilinca Bernea, James Brook, Ion Cocora, Andrei Codrescu, Ira Cohen, Mircea Dinescu, Razvan Exarhu, Ioan Flora, Vasile Garnet, Vahé Godel, Adela Greceanu, Nora Iuga, Gregor Laschen, Oana Lungescu, Virgil Mihaiu, Felicia Munteanu, Herta Müller, Valery Oisteanu, Oskar Pastior, Ioana Parvulescu, Simona Popescu, Gheorghe Rasovszky, Sebastian Reichmann, Franklin Rosemont, Penelope Rosemont, Joachim Sartorius, Dan Stanciu, Alex. Leo Serban, Elena Stefoi, Iulian Tanase, Christian Tanasescu, Sasha Vlad, Ernest Wichner.

Fiecare dintre acestia figureaza in volumul de fata cu cite un text – de cele mai multe ori un poem –, in general in dubla versiune: romana si engleza (cu exceptia citorva poeme ce apar si in germana sau franceza, limbile in care au fost scrise initial). Prin urmare, Pentru Gellu Naum datoreaza mult travaliului de traducator implinit cu succes de Octavian Logigan, Sasha Vlad, James Brook, Nora Iuga, Virgil Stanciu, Ovidiu S. Popescu, Iulian Tanase, Adam J. Sorkin si Alina Carac, Christian Tanasescu, Alexandru Serban, Constantin Abaluta, Cristian Raducanu, Ilinca Bernea si Oana Lungescu.
O ireprimabila nostalgie unifica textele atit de felurite ca scriitura ale acestor autori intr-un fascinant poem-puzzle in care laitmotivul este imaginea de poet-magician a lui Gellu Naum. Coordonatorul volumului, Iulian Tanase, considera pe buna dreptate in capitolul-argument (Fotografie de grup cu Gellu Naum) ca „aceasta carte i-ar fi placut lui Gellu Naum si, mai ales, l-ar fi bucurat sa-si vada prietenii mai vechi sau mai noi strinsi laolalta, in jurul sau s…t. Cred, de asemenea, ca s-ar fi recunoscut in oglinda acestei carti, caci, in definitiv, adevaratul autor al ei nu sintem noi, cei prezenti in aceste pagini, ci el, batrinul-tinar suprarealist, atit de prezent in realitatea si suprarealitatea noastra“.

Impresia pregnanta de magie imagistica, de straneitate a pendularii intre straturi distincte ale (i)realitatii mediate de metafora i se inculca cititorului chiar de la deschiderea cartii, cind privirea aluneca asupra unui desen mediumnic al Lygiei Naum – unul dintre acele desene (pina in prezent netiparite intr-o carte din Romania) la care se refera maestrul suprarealist insusi in romanul Zenobia. Desenul pare ca anunta simbolic atmosfera insolita a cartii.
Ludicul, capriciile arbitrariului semantic si sintactic, iconoclasmul aproape manifest, oniricul, viziunile funambulesti, infinitele metamorfoze ale cuvintelor, amestecate in aceasta carte ca intr-un vertij, parafrazeaza savant – elogiind-o – lirica lui Gellu Naum. De la Constantin Abaluta – prima voce din spectacolul polifonic al cartii –, al carui poem Scurta albastra reia halucinant atmosfera din Teribilul interzis, pina la Polilograma pentru Gelly si Lygia Naum realizata de Sasha Vlad si la poemul vag sentimental al lui Ernest Wichner (Batrinul poet), volumul se reveleaza ca o demonstratie de virtuozitate poetica.

Un poet ca Ioan Flora ii inchina lui Gellu Naum un lung, dens si foarte elaborat poem (Iapa Dunarea). Un altul, James Brook, simte ca nu are nevoie decit de doua versuri: „Lacrimi se risipesc in transeele solare/ unde gasim deja stins acel fermecator cintec negru“. Richard Anders sau Oskar Pastior se arata fascinati de o magie a fluxului cuvintelor. Herta Müller isi stavileste tristetea prin ludic si ironie. Intr-un text mai vechi, din 1985, (iconoclastul!) Mircea Dinescu marturiseste: „…mie mi-e frica de Gellu Naum [...] datorita cuptorului sau de alchimist ce mi-a marcat copilaria literara ca o boala celesta incit si astazi ii simt dogoarea si flacara magica“. Impresionant si ingenios este poemul jazzistic al lui Virgil Mihaiu, Tatii mei de la noua-sute-chenz, ce nu s-au intilnit decit in acest poem constind din catrene. Despre o stranie intilnire cu Gellu Naum si despre „hazardul obiectiv“ scrie, intr-un text cu alura fantastica, Ioana Parvulescu. Sint in aceasta carte poeme-poveste din care cu greu te induri sa decupezi/decontextualizezi: „Ascultam intr-un oras strain/ vocea lui pe-un casetofon./ Era soare in mansarda. Treceau norii repede deasupra./ «Ca orice poet care lucra pe propria-i piele» – parca zicea…/ O banda de acum 10 ani.// Vocea nu se vede. Asta nu inseamna ca ea nu exista./ Iar cel ce nu mai e e-acolo-n ea.// Ca orice poet care lucreaza pe propria piele/ am de-a face cu clovnii furiosi./ Nu stiam de Katsina.// Ca orice poet care lucreaza pe propria-i piele/ o schimb./ Pielea veche o pun deoparte./ Nu ma lepad. Ea se face – sa zicem – hirtie.// Ea devine un fel de Katsina a mea“ (Simona Popescu – Katsina).

Confesiuni simple, „prea omenesti“ sau sofisticarii livresti, textele ce compun acest volum deopotriva trist si fascinant „alcatuiesc impreuna – noteaza Iulian Tanase – un fel de antologie a iubirii, depozitara a unui fragment al unei memorii colective care poarta amprenta lui Gellu Naum“…