OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Majoritatea lucrarilor de referinta (de arta sau literatura) specifica faptul ca Dada s-a nascut pe 5 februarie 1916, cind Hugo Ball si Emmy Hennings au deschis Cabaret Voltaire la restaurantul Meierei, pe Spiegelgasse din Zürich. Aceasta afirmatie – partial adevarata – despre data precisa a aparitiei dadaismului poate induce ideea ca „noua“ miscare este rezultatul unui fapt unic, al unei exceptii constituite in regula.

Cercetatorul suedez Tom Sandqvist avanseaza ideea unei simultaneitati si chiar anterioritati a impulsurilor care au dus la constituirea curentului, asa cum este el cunoscut drept parte a avangardei istorice. Mediile artistice germane, ca si activitatea romaneasca timpurie a lui Tristan Tzara, Artur Segal sau a celor trei frati Iancu pot fi privite drept coordonate de baza ale cabaretului literar amintit anterior.

Nucleul grupului dadaist
Sute de artisti, scriitori, actori, jurnalisti si alte categorii de intelectuali din Estul Europei traiau in acea perioada in micul oras elvetian, printre ei fiind numerosi refugiati politici, revolutionari prin excelenta sau anarhisti. Unul dintre acestia, de exemplu, Vladimir Ilici Ulianov – cunoscut sub numele de Lenin –, avea sa contribuie din plin la schimbarea lumii de pina la el. Costumatiile, grotesti sau amuzante, mastile, scenetele de teatru lipsite de vreun sens, poemele recitate simultan sau pseudoconcertele cabaretului Voltaire s-au regasit in mod firesc in peisajul locului, constituit in punctul zero al miscarii Dada.
Legenda planeaza de asemenea asupra alegerii si semnificatiei numelui. Dupa cum specifica Tristan Tzara in Manifest, aparut in nr. 3 din 1918, „Dada nu inseamna nimic“. Aceeasi sursa specifica alte citeva sensuri ale cuvintului: calut de lemn in franceza, cub si mama intr-o anumita parte a Italiei, dubla afirmatie in romana sau rusa, coada vacii sfinte la negrii krou, si asa mai departe. Se pare ca prima data cind cuvintul „dada“ a aparut tiparit, cu intelesul consacrat, a fost in cartea ilustrata a lui Tristan Tzara, La Première aventure céléste de M. Antipyrine. Hugo Ball a propus acest nume pentru revista grupului. Potentialul mediatic al termenului „dada“ s-a dovedit a fi urias. Dupa cum afirma Huelsenbeck, Tzara si Ball au intuit din primele momente valoarea publicitara a cuvintului, dezvoltind ceea ce astazi s-ar putea numi o identitate de brand.

Hugo Ball chiar a formulat un slogan: „Dada is the world’s best lily milk soap!“ (Dada Manifesto 1916). Afisele, colectia de poeme, galeria (fosta Galerie Corray), revista poarta marca Dada.
Revenind, Zürich este locul in care s-a format nucleul grupului dadaist. Din pricina inchiderii Cabaretului Voltaire la inceputul lunii iulie 1916, prima „Soirée Dada“ a avut loc pe 14 iulie in Waag Hall, fosta casa a unei ghilde, aflata intr-un cartier de vaza al orasului (celebrul cabaret se afla intr-o zona rau famata). Pe parcursul serii, Emmy Hennings a citit poeme, Hans Arp a tinut un discurs depre colajele sale, Hugo Ball, Richard Huelsenbeck, Tristan Tzara si Marcel Iancu si-au recitat poemele simultane. Membrii grupului, in diverse combinatii, au recitat asa numitele chants negres si au prezentat dansuri cu costume si masti create de ei. Printre spectatorii intilnirilor au inceput sa fie si burghezi, fapt care a favorizat iesirea din ipostaza marginala atit la propriu, cit si la figurat. Primul eveniment organizat predilect pentru public (celelalte fusesera intilniri de cerc restrins) reprezinta totodata si momentul desprinderii lui Ball de grup. Rolul de lider si de purtator de cuvint a fost preluat de Tzara, care a fost preocupat de exportul ideilor dada in afara Zürichului.

in ianuarie 1917 grupul organizeaza Première Exposition Dada la galeria Corray, devenita ulterior Dada. Au fost expuse lucrari de Arp, Iancu, Richter, Adya si Otto van Rees, alaturi de obiecte de arta tribala. Tzara a lecturat trei texte despre arta moderna. Improvizatia si spontaneitatea cabaretului sint inlocuite de organizarea minutioasa a evenimentului (afisele si invitatiile tradeaza acest fapt).
Sophie Taeuber a dansat la un eveniment din 29 martie 1917, intr-un costum creat de Arp, pe sunetul poemelor lui Ball. Claire Walter a interpretat o serie de dansuri „expresioniste“. Prezenta in public a lui Rudolph von Laban, unul dintre pionierii dansului modern, denota legaturile strinse dintre formele experimentale propuse in context dadaist si avangarda propriu-zisa din dans. Ideea de transa, ritual, depasire a limitelor, recurs la subconstient, extaz s-a dovedit a fi numitor comun. Pentru Ball, dansul a reprezentat legatura cu propriile sale experimente autointitulate poezii sonore.
intre 1917 si 1919, cind grupul de la Zürich se va dizolva au avut loc o serie de schimbari importante.

Sosirea in oras a doua personaje-cheie – Francis Picabia si criticul german Walter Serner – a influentat puternic acesta perioada. in timpul razboiului, Picabia statuse la New York, alaturi de Duchamp si Stieglitz. La Zürich a ajuns, invitat de Tzara cu ocazia lansarii numarului 3 al revistei Dada. Picabia avea sa colaboreze la redactarea ultimului numar al revistei (4-5). Acesta a fost liantul dintre Zürich, New York si Paris. Printre colaboratori se mai numara Jean Cocteau, Pierre Reverdy, Raoul Hausmann, Huelsenbeck, André Breton si Richter.
Ultimul eveniment public de la Zürich a avut loc pe 9 aprilie 1919, la Kaufleuten Hall. Din grupul initial ramasesera Tzara si Richter, carora li s-a adaugat Serner. Conform relatarii lui Richter, publicul, care se astepta la ceva socant a avut mai degraba o atitudine amuzata. Dupa momentul Kaufleuten Hall incepe dizolvarea grupului. Arp, Iancu si Richter au fondat pentru o foarte scurta perioada „Bund Radikaler Künstler“ (Alianta artistilor revolutionari), expresie a ideilor politice socialiste. La sfirsitul lui 1920, Huelsenbeck s-a intors la Berlin, Tzara la Paris, iar Richter s-a retras la resedinta familiei sale din Klein Kölzig, impreuna cu cineastul Eggeling. Ball se retrasese deja in localitatea natala, Arp si Iancu raminind pentru o perioada la Zürich.

Faptul ca in anul 2007 cladirea unde a functionat istoricul Cabaret Voltaire are deasupra intrarii o firma cu acelasi nume poate stirni nedumerire. Adevarata surpriza survine insa cind cel interesat afla ca acolo chiar este, respectiv se doreste a fi (in cunostinta de cauza) celebrul cabaret. Coordonatorul proiectului prin care a fost repus in functiune fieful Dada, Adrian Notz, ne-a declarat intr-un interviu ca este vorba despre un spatiu cultural pentru arta, concerte, teatru, despre o cafenea si, in paralel, un centru de arta contemporana. intre programele „postdada“ derulate prin Cabaret Voltaire se numara Gugusdada Story – povestea unui copil botezat Dada in urma acordului (cu familia acestuia) de sprijinire materiala in procesul de educatie sau Radical Chic – expozitie prin care sunt prezentate obiecte ale unor personalitati (esarfa lui Arafat, realizata de Givenchy sau puloverul lui Evo Morales, presedintele Boliviei). Exista si un magazin care vinde tricouri cu diverse inscriptii sau covoare cu World Trade Cen-ter. in acelasi spatiu sint plasati doi roboti care produc desene intreaga zi, primind drept salariu douazeci de franci elvetieni pe ora. O multime de oameni mediteaza in cadrul (exterior) al ferestrei daca este cazul sa cumpere astfel de desene.

Zürich, Sibiu, Praga, Stockholm, Varsovia, Bucuresti
intr-o discutie purtata la Paris cu Adrian Notz i-am spus, preluind un citat celebru, ca forta unei cetati este data de oameni, nu de zidurile sale. A beneficia de un vestigiu istoric nu inseamna in mod automat racordarea la acel trecut, chiar daca oamenii pot cumpara odata cu tricoul sau cu desenul facut de un robot salariat si aceasta iluzie. Un punct important in legitimarea institutiei-cabaret sau cabaretului-institutie este expozitia itineranta Dada East? The Romanians of Cabaret Voltaire, care presupune prezentarea unor lucrari istorice in dialog cu reprezentari contemporane ale unor artisti din tarile implicate. Numele a fost imprumutat din cartea savantului Tom Sandqvist. Vernisajul de la Zürich a avut loc in octombrie 2006, apoi expozitia a luat drumul Sibiului (martie 2007 – la Galeria de Arta Contemporana de la Brukenthal). Urmatoarele puncte de pe harta Europei au fost Praga (iunie – la Festivalul Scriitorilor) si Stockholm (septembrie la Fargfabriken). in februarie 2008 expozitia va „ajunge“ la Varsovia si in iunie la Bucuresti – statie finala.

Adrian Notz a declarat ca, „pornit in cautarea marturiilor istorice, proiectul expozitiei cerceteaza critic contextul artistic si personal al lui Tristan Tzara si Marcel Iancu. Sint luate in discutie reperele sugerate de Tom Sandqvist, ca si dadaismul existent anterior, deopotriva cu semnificatia acestora pentru istoria miscarii Dada si a Cabaretului Voltaire atunci, ca si in prezent. in expozitia originala de la Cabaret Voltaire de la Zürich din 2006, nucleul istoric era completat cu un mic omagiu adus lui Iancu si Tzara prin intermediul unor lucrari originale realizate de ei in perioada ce a precedat stagiunile Dada de la Zürich – printre acestea si o mica bijuterie de Tristan Tzara si Marcel Iancu care nu a mai vazut lumina zilei de atunci incoace si care este inclusa in catalogul de fata. Aprofundarea nucleului istoric demonstreaza ca romanii de la Cabaret Voltaire pot fi priviti, in termenii zilelor noastre, ca departament de marketing al grupului Dada. in vreme ce Iancu, prin desenele, grafica si costumele sale ii conferea acestuia identitate corporativa, Tzara era agentul de vinzari, cel care intra in contact cu André Breton la Paris, ajutind la aducerea miscarii in capitala Frantei. Aceasta combinatie dintre imagine si cuvint are o lunga traditie in Romania, dupa cum demonstreaza atit de convingator Andrei Oisteanu intr-un articol despre picto-poezie (intitulat „De la traditie la inovatie“). Folosind toate aceste repere ca pe o ocazie de a investiga in ce fel subiectul poate fi dezbatut intr-un context contemporan, ne propunem sa privim potentialul si semnificatia Dada East pentru scena culturala din Romania, asa cum fac partenerii romani Doina Anghel, Angelica Iacob si Raluca Voinea in textul de sustinere al catalogului de expozitie (n.a. – In the Mood for… Dada). Aceasta este perspectiva zilelor noastre“.

in loc de orice (alt) comentariu privind „continuitatea