Poeţi români la New York

Ziua României pe Broadway. Profund românesc

Autor: Elena VLADAREANU | Categoria: Internaţional | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

La începutul lunii mai, la New York a avut loc un fel de desant poetic: la KGB Bar, la prima dintre lecturi, au citit Nora Iuga, Saviana Stănescu, Elena Vlădăreanu, Sharon Mesmer, V. Leac, Răzvan Ţupa, Dan Sociu, Eugen Suman şi Constantin Vică, iar la cea de-a doua, de la Institutul Cultural Român, li s-a adăugat Nina Cassian. În paginile Observatorului cultural, două poete, Nora Iuga şi Elena Vlădăreanu, scriu despre recenta lor experienţă americană.

Dintre toate deplasările mele de pînă acum, pe aceasta am simiţit-o ca fiind cea mai productivă. Lecturile au ieşit bine, zic eu, m-am descurcat cu biletele cumpărate electronic cu o lună înainte pentru PEN World Voices şi cu adresele, mi s-a luat de McEwan, am umblat singură prin New York, am umblat cu Saviana Stănescu şi am vorbit cu Nina Cassian, am văzut spectacolul lui Belgrader cu Turturro, am fost (foarte răcită) la MoMa şi la Guggenheim, am găsit Istanbulul lui Pamuk cu 5 dolari, am făcut shopping. Şi, mai ales, nu am ratat Ziua României pe Broadway (pe care o prescurtez ZRB), despre care auzisem vag pînă atunci. Sună bine, trebuie să recunoaşteţi: România pe Broadway. Parcă vedeam, fără a fi snobism, zeci de artişti români luînd în stăpînire celebrul bulevard newyorkez.

Era sîmbătă şi puteam face orice în New York, în afară de lucrurile pe care chiar trebuia să le fac: să mă mut de la sediul ICRNY la hotel, să-mi iau pastile de gripă, să mănînc ceva, cînd Corina Şuteu m-a întrebat: „Elena, vii cu mine?“. Bineînţeles că m-am gîndit că nu am cum să ratez. Îmi spuneam ce şansă să fiu la NY odată cu România. M-am urcat în maşină şi, cît am pritocit la un început pentru articolul pe care urma să-l trimit la România liberă despre ZRB, am văzut baloanele roşu-galben-albastre din care fuseseră modelate arcade înalte, aşa cum se face pe la nunţi. Lucrurile începeau să se strice. Am coborît din maşină şi am aflat două chestii, pe care le voi dezvolta imediat: 1. că România miroase cam greu pe Broadway şi 2. că de-aia a văzut-o Nora Iuga pe Mihaela Rădulescu la coada pentru viză de la Ambasada SUA.

1. O bună bucată din timpul petrecut acolo m-am chinuit să-mi ţin nasul. E scîrbos ce urmează, aşa că mai bine vă opriţi aici. Era un miros infect, de zeamă de-aia care rămîne(a) în urma maşinilor de gunoi. M-am apropiat de unul dintre standuri şi am întrebat-o pe o fată care se ocupa cu distribuirea de calendare româneşti (e bine să menţionez provenienţa obiectelor, veţi înţelege de ce) de ce miroase în halul ăsta. Fata s-a speriat atît de rău, de parcă ar fi fost chestionată chiar de FBI. A plecat privirea, a ridicat din umeri şi s-a apucat să facă ordine printre calendare. Alături, o doamnă cu bluză leopard şi şorţ se ocupa cu vînzarea unui cozonac gata tăiat şi cu prepararea unor brînzoaice. Româneşti. Poate umplutura gogoşilor să fi fost responsabilă cu duhoarea. Pentru că, doi metri mai încolo, deja mirosea a mici şi a fleici la grătar, tot româneşti. Mai încolo cu încă o tarabă, se prepara de zor shishi kebab. De data aceasta, nici românesc, nici măcar arăbesc, ci hispanic. Mirosul shishi kebabului năvălea cu forţă înspre mirosul micilor româneşti şi se întîlneau undeva deasupra tarabei cu „traditional chinise handcraft”. Profund românesc, după cum oricine îşi poate da seama.

2. Ca la orice mare eveniment românesc, şi aici a fost amenajată o scenă pe care urma să prezinte însăşi Mihaela Rădulescu. Cum la ora 12.00 Diva încă nu sosise, pe scenă îşi făceau încălzirea grupuri de dansatori, iar cîteva soliste populare chinuite de talent făceau playback la greu. Nu a lipsit nici celebrul „disc sărit.“

În timp ce încercam să mă înţeleg cu o thailandeză asupra unei reduceri pentru zece păpuşele de deget, o doamnă (româncă) mi-a strecurat în mînă două pliante, în care eram întrebată (în engleză) despre starea familiei mele şi mi se sugera, în cazul în care familia mea este nefericită, să mă alătur marii familii a Martorilor lui Iehova şi voi vedea cum lucrurile încep să meargă ca unse. Am fost aproape înduioşată cum doamna, cărînd o sacoşă cît ea de mare cu astfel de pliante, se apropia timid de oameni pentru a le împărţi.

Am trecut printre două tarabe pe care se comercializau ochelari de soare, papiţoi de pluşi chiloţi, parfumuri şi genţi „de firmă“ – déjà-vu, pentru că perimetrul delimitat de cele două tarabe, plus ele, însele păreau teleportate din zona Unirii –, pentru a-mi cumpăra două ziare româneşti importante: New York Magazin şi Ziua de New York. În primul dintre ele, am citit un articol tulburător semnat de Ion Coja (care, spre ruşinea mea, mi-a fost prof de lingvistică). Ilustrul om de extremă dreapta înşiruia, într-un aproximativ stil de România Mare, diverse bolboroseli, în care lua la rost pe unul şi pe altul, inclusiv pe Corina Şuteu, pe tema Holocaustului de pe teritoriul românesc. Din Ziua de New York, al cărei patron înţeleg că regizează şi ZRB, nu am rămas decît cu nişte lansări de cărţi ale unor veleitari, al căror unic merit este că trăiesc în SUA.

N.B. Ceea ce aţi citit este un alt punct de vedere asupra a ceea ce Antena 1 v-a prezentat ca fiind un mare eveniment cultural românesc pe Broadway.