OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In urma citatului din Derème (vezi cronica din numarul trecut), amica mea imi comunica tristul fapt ca nu mai doreste sa vorbeasca niciodata cu mine.
In ceea ce ii priveste pe cititorii mei, lucrul e intr-adevar regretabil. Lipsit de interlocutor, dialogurile mele, de unul singur si cu recitare de versuri, pot sesiza vecinii si, mai grav, Sanatoriul Central.
Am scris deci titlul Poetii si revolutia si mi-am inchipuit ca dinsa sade inaintea mea si ma priveste cu obisnuita ei compatimire.
Cum e frig (in camera) si cum de data asta nu ma tem ca ma va intrerupe, indraznii sa pornesc de la inceput cu tot patosul care ma insufletea.
Zic: Draga mea, poetii au fost din toate timpurile pe baricade. Ei si-au lasat motanul, caietul si papucii imblaniti si s-au suit alaturi de cetateni pe birjele rasturnate care, alaturi de legendarele pavele ale Parisului, formau primele puncte de rezistenta ale libertatii. Camille Desmoulins...
– Ai pornit prea de departe, facu amica mea, care capatase glas, chiar sub forma asa inchipuita. Eu cred ca poetii l-au celebrat si pe Spartacus si Jacqueria, dar tu nu prea tii minte orice, cum obisnuiesti sa te lauzi. Si Camille Desmoulins declamind

„Aux armes citoyens
Formez vous bataillons...“.
sta suit pe o masa, asa cum se distinge clar in bine cunoscuta gravura.
– Preciziunile tale omoara elanul, scumpa mea, imi permisei eu fiindca de fapt ea nu era de fata. Nu fac aici un istoric al revolutiilor. Voiam doar sa-ti amintesc ca insusi snobul de Baudelaire, perfectul dandy, cind a sunat ceasul revoltei, a imbracat bluza albastra a insurgentilor. A stat pitit, la pinda, in dosul unor saci de nisip, cu o pusca de vinatoare in mina.
– Poporul e adevaratul poet, reinterveni ea. El face revolutiile si poezia lor. Si cine o sa spuna mai viu, mai puternic decit el:
„Ça ira
Ça ira
Les bourgeois à la lanterne!“.
– Ai dreptate, dar poetii ramin poeti si cintecul lor insoteste aceasta eterna bataie a inimii multimilor, dupa dreptatea ei. E un singur suflet si un singur steag fie ca vegheaza la „Zidul Federatiilor“, fie ca intovaraseste coasele si topoarele pe urmele Iancului. E steagul lui Octombrie. Iti amintesti ce scrie Kurt Doberer in cartea amara a emigratiei:
„Eine Parte nur gibt es Genossen,
nur eine Fahne aus Blut das verrann
Uns führen die Toten, die Kämofend ershossen
Es schreitet uns Koloman Walltisch voran“.

De data asta insa nu o mai lasai sa intervina. Ma uitai afara. Bura incet. Frig. Octombrie, imi ziceam.
– Prietena, incepui iarasi, pe asa o vreme a inceput istoria. Oamenii isi priveau palmele batatorite, obrajii supti ai femeilor lor. Soldatii veneau zdrentuiti, flaminzi, raniti. Multimile fierbeau. Toti
...“ceux qui mangent la mauvaise viande
ceux qui fabriquent les épingles à cheveux
ceux qui soufflent vides les bouteilles que d’autres boiront pleines
ceux qui coupent le pain avec leur couteau
ceux qui passent leurs vacances dans les usines
ceux qui ne savent pas ce qu’il faut dire“,
asa cum spunea Prévert. Apoi au inceput manifestatiile uriase. Grevele. Sirenele fabricilor au suierat intocmai cum au suierat mereu, cum a suierat la Grivita noastra. Iata, voi cita pe Breslasu. Incearca sa-ti inchipui. Multiplica imaginea in mii de uzine:
„Sirena
Cind s-a pornit sa urle
Ca o mie de trimbite
Ca o mie de surle
Ca o mie de clopote
din o mie de turle
Sirena
Parca se cascase gheena!...“.
Si zilele, ceasurile treceau mai repede, parca suflate de acelasi vint geros care-i mina pe „Cei doisprezece“ ai lui Block. Vintul amesteca rafalele cu omat, cu virtejul evenimentelor.
„Astfel merg cei doispe viforos...
– Cine umbla? – Fa-te-ncoa!
Vintul misca steagul rosu
Fluturind ca o perdea“.

Cuvintele lui Vladimir Ilici alearga din gura in gura. Tiparite, ele circula innodind uriasul lant:
„Wir gehn ohne Ende von Hand zu Hand,
zerkniter, zerdrückt und zerlesen
Wir schüren die heimlichen Brände im Land
Wir Kieben an rissiger Manerwand
und werden, gelesen, gelesen“.
Si apoi incepu uriasul cutremur. Pentru asaltul „Palatului de Iarna“, sa-i dam cuvintul lui Maiakovski:
„In astfel de nopti
in astfel de zile
in ore nelinistite
ca roase de carii
pe strazi umbla numai
cu umbre tiptile
poetii
si tilharii“.
Tacerea apasatoare e sparta de bubuitul tunurilor de pe Aurora:
„In fiecare
geam
batai de bat: trosc, trosc
se trasese
cu tunuri de trei zolli
din frontul Petropavlovsk.
Iar peste toate
de parc-ar fi sarit orasul in aer
oprind ora,
a bubuit
tunul de sase zolli
de pe Aurora...“.
Cu iuresul celor care atacau palatul incepea desavirsirea celor scrise de Paul Eluard:
„Nous jetons le fagot des ténèbres, au feu
Nous brisons les serrures rouillées de l’injustice
Des hommes vont venir qui n’ont plus peur d’eux-mêmes
car ils sont surs de tous les hommes“...
Inchipuita imagine a prietenei mele a aprobat din cap, pentru prima data in lunga noastra prietenie. (Se dovedeste deci ca relatiile de acest ordin sint mult mai fericite.) Apoi a disparut lasind pe foaia de hirtie din fata ei o nu prea reusita „varianta“ din Laforgue, cu mentiunea „daca ar fi apucat revolutia“:
„C’était un très au vent d’Octobre paysage
s…t ballaya les parages

Finis les soleils poitrinaires
Finis les dames de bonne compagnie

Crois moi, c’est bien fini et pour de bon
Digue, don-darne, digue, don-don“
continuind tot asa si fiind prea lunga ca sa va mai obosesc cu transcrierea.

Revista literara,
Nr. 38, 2 nov. 1947

Text transcris de
C. ROGOZANU