OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Înainte de a dezvălui marea miză a acestui volum, trebuie adăugat că acesta se distinge şi prin construcţia sa, capitolele (cu titluri precum „Naked Lynch“, „Lemn norvegian“, „Grota Criptelor“, „Rapunzel fericită“, „Absurdbţie“) se succedă ca un carusel, alternînd minitrame, scene, discursuri, voci destul de diferite. Tipul de narativitate al acestui „roman în versuri“ refuză, de altfel, narativitatea propriu-zisă, preluînd parodic modelul unui policier. Nu întîmplător, de dispariţia „marelui moralist al vremurilor noastre“, Chris Janacek, participant notabil la marele eveniment dedicat Dragostei Abundente de pe Insula Aragnon, se ocupă un „Investigator“ pe nume Shaftesbury. Nu ştiu dacă Janacekul acesta trimite la celebrul muzician ceh cu acelaşi nume, autor al unei compoziţii intitulate Jurnal al unuia care a dispărut, el însuşi cu o viaţă conjugală, să-i zicem, frămîntată, dar, cu siguranţă „detectivul“ romanului trimite parodic la filozoful englez de secol XVII, „tăticul“ teoriei simţului moral şi unul dintre filozofii dedicaţi ideii de ordine cosmică, în care fiinţa umană se integrează. De fapt, trama principală a romanului este dată de răpirea/dispariţia/uciderea acestui Janacek, de încercările Investigatorului de a rezolva misterul şi de a calma situaţia, de opiniile şi păţaniile diverşilor participanţi la „eveniment“ şi ale organizatorilor (Prinţul Thammuz şi consoarta sa Slalomeea, nume iarăşi cu rezonanţe culturale străvechi, plus consilierul plenipotenţiar pentru proiecte, Gian Galeazzo Sforza, cam afemeiat, ca şi omonimul său istoric, ducele Milanului). Trebuie spus că personajele participă la Congresul European al Dragostei Abundente, un fel de remake globalist al utopiilor sexuale, politice şi filozofice ale anilor ’60. Aici se adună diverse cupluri, care de care mai „deschise“, reprezentînd etnii, zone geo-politice (printre care şi karpathienii) şi „naţiuni“, tipologii umane, literare şi sexuale (Artiştii Adevărului, naţiunea Dogoritoarei Sfieli, trioul amoros nordic, cuplul de babalîci occidentali care racolează cuplul de tineri sud-estici etc.). Scopul acestui eveniment mediatic şi politic de proporţii ar fi adoptarea unei Declaraţii Comune şi realizarea, din trupurile participanţilor, a unei „Alegorii Vii a Europei ca Dragoste Abundentă“. Bineînţeles că aceste scopuri nobile nu sînt atinse, ba, din contră, „naţiunile“ Dragostei Abundente se dovedesc naţiuni ale suspiciunii, urii şi discordiei, imposibil de unit, nici măcar la umbra Erosului în floare. De altfel, de la bun început, există un fel de lagăr al sud-est-europenilor, „Tink Tank-ul Auxiliar al Răsăritului“, cuplurile provenind din ţările estice avînd un regim separat, chiar şi în sînul acesta erotic generos. Nu lipsesc, mai spre finalul romanului, aluzii la situaţia emigrantului român (karpathianul, stigmatizat de originea sa, neputînd să se desprindă din mlaştina de baştină), leitmotivul implicării Mafiei ruseşti în toate eşecurile europene sau personajul Feodor, tătucul culturii noastre estice moderne, apologet al suferinţei mîntuitoare. De altfel, romanul lui Caius Dobrescu include o grămadă de trimiteri la personaje emblematice, reale sau livreşti, care problematizează cîte o idee distopică, la vremea ei, revoluţionară. Spre exemplu, Moosbrugger, criminalul sexual din Omul fără însuşiri de Musil, sau Jan Bockelson, anabaptist de secol XVI care, pentru un timp, a stăpînit peste oraşul Münster, instaurînd un „regat al Domnului“ în care bunurile şi femeile erau la comun. (Trimiterile culturale se împletesc cu cele auctoriale: Caius Dobrescu a luat un premiu pentru poezie al acestui oraş!) Aceste personaje şi încă multe altele, fiecare cu discursul lui, creează un tip de narativitate polifonică specifică, romanul fiind o împletire de discursuri diferite, dar, întrucît aceste discursuri nu se acordează între ele, nu se armonizează într-un discurs comun, aş spune că este mai degrabă o despletire de discursuri, o pleromă fluidă...