OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Despre orice poezie obţii foarte repede o părere: e bună, proastă sau interesantă. În cazul poeziei, însă, judecăţile de valoare suspendă orice discuţie. De aceea, cele mai multe texte critice referitoare la poezie fie excelează în volute printre termenii clasici ai figurilor de stil, fie se străduiesc să justifice nişte judecăţi de valoare. Cea mai mare dezamăgire mi-o provoacă, în schimb, argumentaţiile străvezii pe care au început să le aibă pînă şi cronicile negative. Seamănă teribil cu scuzele mincinoase ale politicienilor. Şi nu doar critica pare să fi pierdut legătura cu poezia, ci şi editurile mai mult sau mai puţin specializate în publicarea poeziei.

Money is a kind of poetry (Wallace Stevens)

Dincolo de sfaturile pe care le găseşti pe toate drumurile despre cum să scrii şi cum să nu scrii poezie, un lucru poţi să fii sigur că o să auzi de la orice editor de poezie: poezia nu se vinde. Am auzit acest lucru la tot felul de festivaluri, de întîlniri mai mult sau mai puţin oficiale.

La standurile de poezie de la „Marché de la poésie“ un răspuns se încăpăţîna să revină la întrebarea mea legată de tirajele celor mai spectaculoase cărţi: de la 30 la 5 exemplare!

Atunci cînd o editură publică un volum de poezie se înţelege că a selectat şi garantează pentru calitatea a ceea ce publică. În România această selecţie are o problemă. Atunci cînd sînt publicate genuri amestecate de poezie, cînd promovarea făcută volumelor lansate este minimă, nu poţi să spui că se adresează vreunui public anume. Selecţia se face pentru autori, nu pentru cititori.

essere/con te e contro di te (Pier Paolo Pasolini)

Paradoxal, chiar asta este şansa poeziei scrise azi. Pare să fie o dovadă a dezinteresului de care are parte poezia în lumea editorială. De fapt este un indiciu că vitalitatea poeziei trebuie căutată în altă parte. Poezia a evadat din sălile de clasă, birourile sau apartamentele în care editurile înseriază cărţi. Ceea ce se cere recuperat este chiar dimensiunea reală a poeziei. Exilat în zone ale pieţei de carte ori prin apele tulburi ale entertainment-ului, în lumea simplistă a metadiscursurilor educative cititorul de poezie (ca şi poetul) riscă să confunde demersurile acestor domenii cu lectura/trăirea poeziei.

Instanţa care judecă poezia poate să pară mai subiectivă decît oricînd. Dar asta nu înseamnă arbitrar, ci, dimpotrivă: responsabilitatea celui care alege poezia nu a fost niciodată mai mare decît acum. Toţi respirăm. Foarte puţini sînt cei care pot să ne spună dacă respirăm bine sau nu. Totuşi reuşim să împărtăşim respiraţia. Uneori este mai bine, alteori mai rău. Dar mereu sincer. Ceea ce spui este sensul pe care îl dai respiraţiei tale. Cîteodată reuşeşti chiar să îi inviţi pe ceilalţi să participe la respiraţia ta. Aşa funcţionează relaţionarea poetică.

Poate că este momentul ca poezia să refuze jocul editurilor care nu îi mai caută cititorii. Poezia care mă interesează pe mine asta face. Următorul volum nu îl voi publica la nici una dintre editurile care se găsesc acum în librării. Mi s-ar părea că fac un joc ipocrit al unei pieţe editoriale inerte.

Cei 1500 de cititori garantaţi de conturile mele din reţelele sociale de pe internet sînt o concurenţă căreia cu greu îi pot face faţă ofertele unei edituri româneşti de azi. Textele vor putea să fie citite gratuit. Iar pentru cititorii care sînt în stare să-ţi plătească poezia, cărţile se pot face manual.

Sîntem înconjuraţi de clădiri uriaşe care nu reprezintă nimic. Pentru că nu au fost niciodată locuite, pentru că au fost doar capricii ale unei puteri politice ipocrite, nu s-a putut respira în ele. Pînă acum. Poeticile relaţionale nu sînt nici curent şi nici stil. Sînt un mod de lectură şi scriere a poeziei, o concurenţă pentru orice discurs politic. Pentru că poezia poate şi să nu se mintă.

– Poeticile cotidianului n-au freză, n-au ochi, n-au pantofi. Cum să le văd dacă Răzvan se postează mereu în faţa lor.

– Răzvan e cum se vede: înalt, slab, cu ochi albaştri... e şi cum nu se vede: retras, melancolic, îndrăgostit de singurătate sau de altcineva.

– De la început, Răzvan a vorbit altă limbă. Semăna puţin cu limba lebedei mele, nu era stătătoare ca lacul, era „şi te du la Dunăre/ şi bea apă tulbure“.

– La Poeticile cotidianului, Răzvan împleteşte coşuri frumoase de răchită, leagă tulpini noi de tulpini vechi noduroase şi uite că rezistă coşurile. Poţi să cari în ele chiar şi o voluminoasă istorie a literaturii române.

– Răzvan meditează la destine şi teorii literare; ne pune să parcurgem labirintul cu oglinzi deformante ca să înveţe urmaşii ceva din faptele de arme ale înaintaşilor. Pe Răzvan îl iubesc şi urmaşii şi înaintaşii.

– Dacă Răzvan n-ar fi, nici Clubul A n-ar fi şi nici Nora I. n-ar avea în Berlin la ce se gîndi.

(Nora Iuga, iulie 2009)

Poeticile cotidianului

Lansarea seriei de întîlniri Poeticile Cotidianului este un demers dedicat iniţial literaturii celor mai recenţi debutanţi în literatura română. Muzică live, recitaluri şi discuţii cu autorii catalogaţi drept „Generaţia 2000“ au oferit prilejul familiarizării cu individualităţile conturate la linia de start a literaturii.

Fiecare ediţie a Poeticilor cotidianului a avut ca invitaţi scriitori care au prezentat propriile scrieri şi poziţiile pe care le adoptă faţă de cea mai concretă actualitate.

În timp, la Poetici au fost invitaţi şi scriitori consacraţi, care influenţează diferite direcţii ale scrisului de astăzi.

Majoritatea întîlnirilor din acest proiect au avut loc în Club A, un club bucureştean imposibil de evitat pentru orice istorie a peisajului underground din România ultimilor 30 de ani.

În ultimul an, Poeticile cotidianului au mai fost organizate în Bucureşti în clubul S.A.L.T şi în SubBufet. O serie de ateliere Poeticile cotidianului, care au dezvoltat conceptul de poetică relaţională, au avut loc în 2009, la Timişoara (Librăriile Cărtureşti şi Cartea de Nisip) şi Constanţa (barul Fishzila).

2005 – 16 ediţii

Primul sezon de întîlniri a presupus cîte un scriitor şi o trupă muzicală pe scenă, performance şi interviuri live.

Această primă serie de întîlniri a fost un eveniment adresat publicului larg, format mai puţin din specialişti sau scriitori.

2006 – 26 de ediţii

Conceptul din primele două sezoane a fost dezvoltat incluzînd proiecte vizuale, experimente şi puneri în scenă care au adus un plus de dinamism întîlnirilor din Club A.

2007 – 15 ediţii

În 2007 întîlnirile din Club A au invitat scriitori care nu erau în prim-planul premiilor şi grupurilor literare ale zilei.

Sezoanele 5 (primăvară) şi 6 (toamnă) ale întîlnirilor din Club A au reuşit să prezinte scriitori din Constanţa, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Chişinău, acoperind o zonă foarte largă a vieţii literare româneşti de astăzi.

2008 – 27 de ediţii

Sezoanele 7 şi 8 ale Poeticilor au adus în Club A invitaţi care erau deja cunoscuţi ca scriitori sau manageri de proiecte culturale.

În 2008 publicul a avut ocazia să arate ce ştie. Cu zece minute înainte de ora 18.00 a Poeticilor cotidianului, oricine s-a putut înscrie pentru cinci minute de lectură-performance în cadrul evenimentului.

2009 – 22 de ediţii

După patru ani, Poeticile cotidianului au transformat efortul iniţial de promovare a literaturii contemporane într-o scenă de dezbateri şi prezentare a proiectelor dinamice.

Scriitorii contemporani au răspuns întrebărilor publicului şi prezintă nu doar propriile lor creaţii, ci şi texte şi autori care le-au influenţat scrisul.

Formula acestui sezon 9 a inclus o secţiune de microfon deschis pentru cei care au dorit să performeze poezia personală sau textele care i-au marcat.