Anul de gratie 2007 ne-a vazut expediati in trei rinduri in fata urnelor: cu ocazia referendumului din 19 mai, a alegerilor de la 25 noiembrie pentru parlamentul Uniunii Europene si pentru a decide plebiscitar daca vrem sau ba sa transformam Romania in primarie, alegindu-ne in mod secret, direct si eventual in doua tururi de scrutin cam tot ce aleseseram pina acum pe liste de partid.
Din ce in ce mai des. Este, deci, timpul unui bilant electoral intermediar. Ce concluzii am putea trage din anul electoral 007?
Mi se pare ca cea mai importanta concluzie ar fi ca socotelile de la palate nu se potrivesc cu cele din tirgul electoral. in ambele ocazii plebiscitare care ne-au fost impuse, initiatorii au dat chix. Si, nu mai putin important, au tras concluzii gresite din insuccesul adversarului. Sa ne aducem aminte ca primul plebiscit fusese initiat de catre parlamentari si ca el urmarea demiterea presedintelui Traian Basescu. Sa ne mai aducem aminte ca, euforizat de insuccesul celor 322, seful statului a reactionat imediat interpretind esecul oponentilor sai drept sprijin pentru politici care nu constituisera nicidecum subiectul plebiscitului. A impus, in consecinta, un alt plebiscit, menit sa produca primenirea clasei politice.
Ca si cum o schimbare in tehnica electorala ar fi in masura sa schimbe continutul unei culturi politice dominate mai degraba de atitudini de „subiect“ decit de atitudini participative. Nicicind nu s-a vazut mai confirmata teoria maioresciana a formelor fara fond. La al doilea referendum, desfasurat in paralel cu europarlamentarele, subiectii au stat frumusel acasa, in masura si mai mare decit au facut-o in cazul scrutinului paralel, ce se desfasura intr-o sala adiacenta.
Nu ca acele alegeri ar fi trezit mare entuziasm. Nici n-aveau cum s-o faca, din moment ce dezinteresul fata de activitatea acestui corp legislativ este din varii motive raspindit in mai toate statele membre ale Uniunii si creste in proportie relativ inversa cu data aderarii. Cu alte cuvinte, cu cit se cunoaste mai putin „ce face Europa“, cu atit este si participarea la vot mai redusa. Pe noi, Europenii de Est, ne intereseaza mai mult „ce ne da“ Europa, ce „baga Europa“ s.a.m.d. Adica, din nou, din punctul de vedere al culturii politice, domina atitudinea de „subiect“. Exact ca pe vremea celui sub care alegeam uninominal, cu doua tururi de scrutin, ca la primarie.
Nimic din acestea nu mi s-ar parea foarte grav daca nu as descifra in mesajul politic postelectoral o uimitoare incapacitate de a intelege semnificatia rezultatelor celor trei scrutine. in loc s-o lase mai moale cu „box populi“, un primar transilvan nou ales sef al unui partid prezidential ne promite, practic, o institutionalizare a plebiscitului. Nu-i parlamentul de acord cu sefu’? Pac, la urne. Numai asa, se pare, va deveni si Romania o Elvetie a Balcanilor. Mai ramine numai sa adaugam fondul, care deocamdata lipseste cu desavirsire: investitori din toata lumea, depuneti la Banca Transilvania! Dar mai ales: romani, intretineti-va strazile (si mintile, mai ales mintile) impecabil de curate. Desi ar ajuta si niscaiva deodorant citeodata. Sigur, exista si un risc in toata aceasta politica de reinnoire. Nu a clasei politice, ci mai degraba a clasei electorale. De la Napoleon al III-lea incoace, referendumul a devenit un instrument clasic de manipulare si de instituire a unui regim, fie populist, fie autoritar. Dar construim – nu-i asa? – capitalismul, care presupune ideea de risc.
Ma uimesc si acei analisti care nu prididesc sa extrapoleze de la rezultatele unui sondaj de opinie – e vorba de alegerile europarlamentare – la ce ne asteapta la viitoarele alegeri parlamentare. Ce conteaza ca la europarlamentare au votat sub 30%, ce conteaza ca inca nu stim care va fi sistemul de vot utilizat la parlamentare?
in concluzie: 007 a fost fara indoiala un an electoral palpitant. Dar poate ca este nevoie de alt 007 pentru a-i descifra intelesul. Cum nu imi pot aroga identitatea lui Bond, ramin un simplu cetatean turmentat de intrebarea: eu cu cine votez in 2008?

