OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tragicul accident minier de la Petrila, soldat cu morţi şi răniţi, a suscitat şi resuscitat o vie emoţie în rîndul opiniei publice româneşti. Aşa, în generalul ei, căci altminteri avem mari rezerve faţă de impactul dramelor autohtone în particularul lor. Autorităţile administrative locale din Valea Jiului au intrat în alertă, ca şi cele centrale, un întreg mecanism organizatoric şi decizional, în cap cu preşedintele Băsescu şi cîţiva miniştri ai cabinetului Tăriceanu, s-a pus în mişcare pentru a rezolva o situaţie de criză, dar şi pentru a aplana efectele ei în imediat. Mass-media au prezentat şi comentat în detaliu – uneori prin repetiţii şi prin reportaje superficiale – gravul accident care ridică din nou vălul asupra României reale. Cînd mor oameni – şi nu doar unul – situaţia deja capătă aspecte greu de tratat prin simple declaraţii de presă. Ce se întîmplă?

 

Abia atunci cînd se produc catastrofe naturale (inundaţii, cutremure), epidemii sau accidente cu implicaţii majore, parcă o altă lume românească iese la iveală. Acea Românie nu prea veselă, oarecum tristă şi resemnată în eternitatea ei ancestrală, fără prea mult umor, dar nici disperată, ci cumva adaptată la supravieţuire, vine cu o teribilă seninătate. O revoltă resemnată izbucneşte ca să dispară rapid, aşa cum a apărut, în neputinţă şi în fatalism. Asta e, nu se poate face nimic etc. Că este vorba de pensionari sau de ţărani din localităţi izolate, care trăiesc de secole fără lumină şi apă curentă, pensionari debusolaţi de lipsuri materiale, copii fără cămin sau oameni fără căpătîi, bolnavi incurabili sau handicapaţi neajutoraţi vin peste noi să ne atragă atenţia că există. Şi sîntem sensibilizaţi la iuţeală. Vrem să facem ceva pentru ei, bunele intenţii se agită şi ele, ca apoi să dispară în neantul indiferenţei de unde au ieşit. Solidaritatea noastră dispare rapid în individualismul rece şi cinic al lui fiecare-pentru-el. Să nu ne facem iluzii şi nici să ne minţim. Acolo ne aflăm şi astăzi. Acum.

 

Incidentul-drama-tragedia trec şi o dulce nepăsare combinată cu faimoasa noastră indiferenţă a lui „lasă-că-merge-şi-aşa“ trage lucrurile şi viaţa înainte. Cu 10.000 de euro pe lună sau 5 milioane de lei vechi de la o pensie la alta, fiecare face ce poate şi cum poate. Că au venit NATO şi UE peste noi – adică invers, ne-am dorit mult această asociere, care, de ce să nu recunoaştem, a adus şi va aduce multe beneficii României în ansamblu, şi fiecăruia dintre noi, aşa, cît de puţin, dar a mişcat ceva din inerţia cea de toate zilele – este adevărat. Vin fonduri, se pot accesa prin proiecte, se pot face multe lucruri bune în favoarea celor mulţi-puţini cîţi sîntem. Drama de la Petrila se conjugă cu criza sistemului financiar occidental – nu degeaba s-au întîlnit în formula G20 cei mai importanţi actanţi ai lumii de azi: ca să vedem ce şi cum pe viitor –, dar şi cu luptele politice intestine din spectrul politic românesc. Apropierea alegerilor parlamentare a indus o doză suplimentară de vînzoleală şi de agitaţie în viaţa noastră de zi cu zi. Instituţiile statului sînt obligate să funcţioneze şi să gestioneze situaţii de criză, dincolo de partizanatele politice.

 

Oare cine sînt acei „voi“, „ei“ sau „noi“ vînturaţi pe fel de fel de pancarde în favoarea sau împotriva unuia sau altuia dintre candidaţii la un loc în Parlamentul României? Cine să ne spună cine sînt „ei“, ăia răi, şi cine sîntem „noi“, cei buni, harnici şi gospodari? Nu cumva sîntem cu toţii pe aceeaşi corabie în derivă, nu avem cu toţii aceleaşi visuri şi himere? Obligaţiile nu ar trebui echitabil distribuite? Devoalarea unor lefuri uriaşe ale unor angajaţi ai statului român nu rezolvă nimic. Ar schimba doar nişte nume cu alte nume, pe ale „lor“ cu ale alor „noştri“. Nu vom ajunge nicăieri. Am ajuns într-un punct politic mort. Cum se poate ieşi din el? Printr-o responsabilizare a factorilor politici şi printr-o solidarizare transpartinică: interesul REAL al românilor şi al României. Cine să facă asta dacă însuşi preşedintele Băsescu aţîţă spiritele partizane şi face strict politica unui singur partid? Reacţia contrară nu se lasă aşteptată. Şi atunci?