OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu de prea mult bine, în ultimii ani, românii îşi caută din ce în ce mai mult rostul prin lume. Milioane de conaţionali au îngroşat rîndurile diasporei, mai ales în Italia şi în Spania. Au ajuns acolo mai mult sau mai puţin legal, au devenit cetăţeni europeni odată cu noi, cei care am rămas acasă, s-au angajat „cu forme în regulă“ şi au început să trimită bani în ţară, mulţi bani, oferind „guri de oxigen“ guvernelor care au raportat, din 2000 încoace, o creştere economică. Cei mai mulţi se aşteapă ca statul român să facă ceva pentru ei, să-i ajute să se integreze în ţările de adopţie, să-i susţină cumva, pentru că nu le este uşor. În ţară, nu puţini sînt cei care se întreabă de ce ar trebui să aibă statul român politici (şi finanţare) pentru a-i ajuta acolo pe cei care au ales să plece de aici. Ei nu mai sînt problema noastră, ei sînt problema ţărilor de destinaţie. O astfel de abordare ar fi extrem de greşită, pentru orice guvern, din mai multe motive, nu emoţionale, ci pragmatice. Primul ar fi că o comunitate de români, organizată şi puternică în oricare dintre ţările Europei, ar avea puterea de a ajuta şi mai mult România dacă oamenii s-ar putea ajuta mai întîi pe ei. Un al doilea motiv este că orice migraţie provoacă şi efecte negative (corupţie, infracţionalitate), pe lîngă efectele pozitive (în special, creştere economică), în ţara în care se instalează.

 

Efectele negative se răsfrîng în special asupra ţării de origine (vezi cascada de reacţii negative din presa străină). În această situaţie, este de dorit să ai o comunitate organizată, capabilă de reacţie sau de măsuri preventive. Un alt motiv este că mulţi, foarte mulţi dintre cei care au plecat se vor întoarce în ţară pentru că şi-o doresc sau pentru că situaţia economică din Vest nu le va mai fi favorabilă. Deja mulţi se întorc pentru că şi-au pierdut locurile de muncă şi pentru că nu-şi mai pot plăti creditele la bănci. Piaţa de muncă din România are nevoie de ei mai mult ca oricînd. Problema este că majoritatea celor calificaţi au pierdut prea mult contactul cu realităţile din ţară şi sînt descumpăniţi, nu ştiu ce-i aşteaptă acasă. Nu ştiu că avem creştere economică, că salariile au mai crescut niţel şi că economia îi poate absorbi uşor. Au rămas cu impresiile de acum 6–8 ani. de cînd au plecat. Ca emigrant în Italia sau Spania, prima ta nevoie este aceea de informaţie. Oamenii se aşteaptă de la Guvernul român să comunice mai bine, atît prin ambasade, cît şi prin consulate. Ministerul de Externe trebuie să înţeleagă că instituţia ambasadei de astăzi, în anumite ţări, nu mai răspunde aceloraşi funcţii şi nevoi ca acum 20-30 de ani. Acum „spionajul“ nu mai contează deloc. Ceea ce rămîne este funcţia de reprezentare oficială, şi se mai adaugă acum o componentă nouă, caracteristică mai degrabă unei agenţii/instituţii intrastatale: capacitatea de a servi o categorie de beneficiari în funcţie de nevoile lor. Este, mai ales, cazul ţărilor în care avem comunităţi largi şi bine concentrate teritorial.

 

Guvernul Tăriceanu l-a numit pe fostul prim-ministru Petre Roman Înalt reprezentant al Guvernului României pentru românii din străinătate cu intenţia neascunsă de a-l arunca în lupta pentru alegerile din toamnă pentru Parlament, furînd oarecum startul. Roman îşi poate acum face campanie electorală, în mod facil, din noua funcţie inventată de liberali, funcţie echivalentă cu cea de ministru de stat. PDL-ul este activ, în primul rînd, prin prezenţa preşedintelui Traian Băsescu la forumul organizaţiilor româneşti din lume, de săptămîna viitoare, şi prin finanţări propuse organizaţiilor din diasporă pentru a le susţine campania electorală. Mircea Geoană face şi acolo lucrul cu care ne-a obişnuit în ţară, vine cu propuneri electorale hazardate şi descumpănitoare de genul 20.000 de euro pentru cei care se întorc să muncească acasă.