Autor: 
Categoria: 
Europa devine, pe zi ce trece, mai dezunită. Parcă nimic nu-i mai leagă pe agricultorii greci de muncitorii portuari din Irlanda, ce să aibă în comun pescarii portughezi cu islandezii care au naționalizat deja băncile și nu mai vor să restituie datoriile către Olanda și Marea Britanie? Ceva nu mai funcționează bine. Exemplele pot continua, ceva nu se mai leagă nici între liderii politici, nici între ideile și programele promovate de organismele internaționale europene.
Pe acest fond, relațiile bilaterale capătă o nouă
importanță, situațiile particulare dintr-o țară sau alta necesită abordări diferite.
Este limpede că ex-generalul Ratko Mladici, liderul militar al sîrbilor
bosniaci, este altfel perceput de către naționaliștii sîrbi de pretutindeni
decît de către juriștii de la Bruxelles și Haga. Capturarea lui de către
oficialitățile de la Belgrad și posibila lui extrădare pentru a fi judecat de
Tribunalul Internațional de la Haga ar putea fi un pas înainte pentru
acceptarea Serbiei în viitoarea extindere a Uniunii Europene. Vom vedea cum vor
evolua lucrurile. Așa cum putem evalua deja consecințele vizitei președintelui
României în Azerbaidjan, cu puțin înainte de Paști. Nu știm de ce această
vizită de înfrățire între popoarele român și azer a fost extrem de săracă în
comentarii legate de ce s-a întîmplat la Baku. Pe scurt. Cum a aterizat în Capitala
Azerbaidjanului, șeful Statului român și păstorul procesului comunismului din
România s-a dus să depună o coroană de flori la mormîntul generalului KGB, fost
membru în Politbiro-ul URSS din vremea lui Leonid Brejnev, tatăl actualului
președinte al Azerbaidjanului, Gaidar Aliev. De asemenea, a depus o coroană de
flori la mormîntul soției fostului președinte azer, academiciana Z. Alieva,
mama actualului lider de la Baku. Pe același parcurs de depuneri de coroane,
s-a depus una și la Cimitirul Eroilor. Care eroi nu sînt din vremea hanilor
tătari – mongolii au reintrodus cultul lui Ginghis Han, după ce decenii în șir
l-au omagiat pe Jumjaaghin Țedenbal, marele lor lider comunist –, ci soldații
azeri căzuți în luptele din Nagorno-Karabakh.
Toate ar fi fost, poate, de înțeles pînă la un anumit
punct prin prisma protocolului impus de azeri, dacă liderul român nu ar fi
plusat. S-a apucat să facă declarații belicoase, cum că azerii și-au cam
pierdut răbdarea în privința reocupării teritoriilor pierdute în urma celor
două războaie cu armenii și că ar fi cazul ca partea armeană să cedeze ce a
ocupat în mod abuziv. Ministerul armean de Externe a ripostat cu un comunicat
oficial, comunitatea armeană din România și-a exprimat și ea îngrijorarea față
de declarațiile șefului Statului român și a dat o declarație de protest față de
afirmațiile filo- și pro-azere ale liderului de la Cotroceni.
Partea cea mai tare a vizitei au reprezentat-o acordurile
semnate. Unul militar, altul pe agricultură, unul pe educație și, cel mai important,
realizarea unui acord în trei – Azerbaidjan, Georgia, România – pentru
transferul gazelor azere în Europa. Un proiect de 4,5 miliarde de dolari,
extins pe trei ani, prin care gazele azere vor fi livrate în portul georgian
Poti, lichefiate, transportate cu vapoare speciale pe Marea Neagră,
delichefiate la Constanța – unde se va construi o fabrică specială – și apoi,
prin rețelele de conducte românești, vor putea alimenta Europa, făcînd
concurență atît proiectului Nabucco, cît și South Stream-ului, de unde partea
română a ieșit înainte de a fi acceptată. Faptul că azerii promit înființarea
unei rețele de 300 de benzinării pe teritoriul românesc ne lasă visători.
Întrebarea care se pune insistent este simplă: care ar fi cîștigul pentru
partea română? Livrarea la un preț mai mic a gazului azer în dauna celui
rusesc? Nu știm exact.
Actele de la Baku au fost semnate, din partea României,
de către ministrul Ion Ariton și de către secretarul de stat din cadrul MAE,
Doru Costea. Nu știm ce studii de fezabilitate au stat la baza unor asemenea
angajamente – oare ce armament și ce muniție va vinde partea română părții
azere, aflate de mulți ani în pragul unui nou război cu Armenia? –, dar o
sumedenie de nedumeriri au rămas încă neelucidate. Bruderschaft-ul cu partea
azeră – dincolo de ridicolul în care este aruncată condamnarea comunismului, să
amintim că fostul lider azer Gaidar Aliev are și un bust ridicat în București,
în parcul Tei – face ca orice comentariu să fie de prisos. Faptul că, în timpul
vizitei sale la București, Silvio Berlusconi a elogiat măsurile dure
întreprinse de Guvernul român condus de premierul Emil Boc ne lasă iar
visători. Entuziasmul pe care îl provoacă puterii de la București laudele unor
lideri străini și indiferența acesteia față de protestele marii mase de români
sînt grăitoare. Ale cui interese le reprezintă actualii lideri politici ai
României și ce sînt în stare să facă pentru a se menține la putere? Faptul că
maghiarii din Covasna și Harghita au deschis o reprezentanță a așa-numitului
Ținut Secuiesc la Bruxelles spune foarte mult despre concesiile inadmisibile
făcute de liderii PDL partenerilor de guvernare. Doar pentru a se menține la
putere cu orice preț.
Direcțiile pe care merg politica internă și cea externă a României nu duc nicăieri. De la Baku și Miercurea Ciuc nu ne vom alege decît cu praful de pe tobă. Reforma și modernizarea Statului român se amînă pe termen nedefinit.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters