OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aşa sîntem noi: nu.

Nu sîntem nici anticomunişti (nu tu muzeu în Capitală, manualul şcolar e opţional, foştii activişti sînt OK la putere sau la pensie, pensiile securiştilor sînt la fel de mari şi se indexează primele, partizanii din munţi tot bandiţi au rămas), nu sîntem nici socialişti (fiecare are centrala lui de apartament şi locul lui de parcare furat din spaţiul public, ni se rupe de clasa muncitoare, de pensionari şi de ologi, să treacă strada tîrîş dacă nu văd semaforul, am vîndut sau am dat de pomană toate castelele, pădurile, mineralele, rezervele de petrol şi aur, fabricile şi uzinele, băncile şi flotele, am demolat mai abitir ca Ceauşescu şi cutremurul din ’77, am belit tot spaţiul public, ne-am tras vile de neam prost ca să înjurăm palatele ţigăneşti), nu sîntem cinstiţi (corupem, dăm şpagă, bacşiş, dăm orice să putem lua tot), nu sîntem nici ticăloşi (aici n-am exemple, dar sigur există), nu sîntem nici de dreapta, nici de stînga, nu sîntem nici răi, nici buni, nici rasişti, nici toleranţi, nici fascişti, nici comunişti, nu sîntem nici poeţi, nici romancieri. Pentru că nu mai putem circula pe jos, ne facem autostradă pe deasupra. Nici n-am început bine, că o luăm de la început: nu sîntem nici anticomunişti…

Linişte

Am tot încercat să definesc ce înseamnă să fii artist în ziua de astăzi şi n-am reuşit să dau de capăt acestei întrebări decît zilele trecute, cînd am aflat că, atunci cînd televiziunea centrală din Kiev a anunţat victoria în alegeri a candidatului promoscovit, traducătoarea pentru surzi, din colţul din stînga jos a ecranului, a spus cu mîinile: nu-i adevărat, televiziunea vă minte.

Iată, acesta este artistul de astăzi: spune adevărul. Dar pe tăcute şi numai surzilor.

Din scurt

Într-o zi m-am chinuit să-mi imaginez viitorul ţării. N-am putut.