OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dragii mei prieteni din Bucuresti,

Cred ca o sa va mai plictisesc putin cu alegerile prezidentiale, dar trebuie sa intelegeti ca, in Franta, nu putem sa traim altfel... As vrea mai intii sa va spun un lucru: exista deja un invingator in acest prim tur de scrutin, si el se conjuga la feminin: politica. Aceasta Franta pe care o consideram exsangua, absenta pentru ea insasi, care renuntase din oboseala la tot ce avea mai bun, aceasta Franta s-a trezit, s-a dus la vot mai mult ca niciodata (trebuie sa ne intoarcem in timp in 1965, pentru a da peste un procent de participare egal) si a demonstrat, in cele din urma, ca n-a abandonat lupta. Sta marturie rezultatul, caci, una peste alta, nu ajunge ca s-a mers la vot in numar mare. Rezultatul de care vorbeam comporta un perdant incontestabil: Le Pen.

Putem spune ca Nicolas Sarkozy a reusit intr-un tur de scrutin ceea ce Mitterrand a intreprins, in relatia cu comunistii, de-a lungul primilor sai sapte ani de mandat, imbratisindu-i pentru a-i putea anihila mai lesne. Nicolas Sarkozy n-a pactizat cu Frontul National, dar a stiut sa gaseasca cuvintele potrivite pentru a-i atrage electoratul de partea lui. Cine se poate plinge? Se va spune ca numarul de alegatori sensibili la temele de dreapta e intotdeauna la fel de mare: desigur, dar nu e acelasi lucru sa pui buletinul de vot in urna unui om care e de dreapta, insa care nu si-a disimulat dezacordul profund fata de discursul lui Le Pen. Eu vad in asta un progres. Exista deci o posibilitate de a fi la dreapta, intr-un spatiu clar, asumat. Se intimpla un lucru inedit, din perspectiva istorica. Greutatea de plumb care apasa asupra identitatii de dreapta – considerata intotdeauna suspecta, de rusine – a disparut. Sarkozy a jucat un rol eliberator, uneori cu pretul unor derapaje abia controlate (in special atitudinea aiuristica in legatura cu ce e innascut si ce e dobindit, care i-a adus fulgerele cardinalului de Paris, un om altfel cumsecade si la locul lui). Cert e ca aceasta conjugare dintre un discurs nationalist si un discurs liberal, deschis catre economia de piata nu merge de la sine. E tocmai ecuatia pe care Nicolas Sarkozy va trebui s-o rezolve in fiecare zi, daca va fi ales.

Al doilea castigator al acestor alegeri, chiar daca a pierdut in turul de scrutin, este François Bayrou. E de-ajuns sa observam ca a avut rezultate mai bune ca Jacques Chirac in 2002. Cei care il luau in ris trebuie ca s-au razgindit, e cazul sa contam pe o a treia forta politica reala. Ce rol va avea ea, in perspectiva legislativelor? Putem sconta pe o separare a apelor in turul al doilea: o parte din alegatorii de centru mergind spre dreapta, o alta spre stinga. Aceasta cu riscul de a vedea cum se devitalizeaza o forta care avea multe de spus in contextul alegerilor prezidentiale. Era suficient sa vezi, la televizor, inceputul baletului sau complezent, pentru a putea masura ambiguitatea pozitiei lui Bayrou. Iata un soi de arbitraj pe muchie de cutit, ca si cind arbitrul ar putea sa-si piarda functia in orice moment. Caci, in sfirsit, nu sintem la fotbal...

François Bayrou nu are vocatia unuia care duce in politica viata unui arbitru prezent pe teren, dar care nu joaca. Reusita sa incontestabila (de trei ori scorul din 2002) ii confera mijloacele de a incarna un adevarat pol politic, reprezentat, fara indoiala, de un nou partid.
in ce-o priveste pe Ségolène Royal, ea si-a luat revansa asupra celor intimplate in 2002, an de trista amintire, cind Jospin s-a vazut depasit de Le Pen. Ea a stiut sa tina piept criticilor, sa ramina ea insasi, adica o persoana voluntara si idealista in acelasi timp, ca si cind ingredientul „de dreapta“ la ea (dinspre tata, care era ofiter) n-ar fi reusit sa se ajusteze complet pe discursul de stinga, ce se voia modern, emancipat. Exista o revolutie culturala care asteapta mereu sa fie facuta de catre stinga. Dar pentru asta e nevoie ca Partidul Socialist sa-si abandoneze, in sfirsit, linia invechita. Al doilea tur va fi dificil pentru Ségolène Royal, pentru ca ea dispune de putini aliati, daca ne gindim la procentul minuscul al Partidului Comunist, redus azi la pulbere, dupa ce a detinut cindva un loc de frunte pe scena politicii franceze. (Cind ma gindesc ca avem inca, la Paris, o statie de metrou numita Stalingrad! Ah, nu cred ca am putea vedea un lucru asemanator la Bucuresti...) Un tur dificil pentru Ségolène, dar ar fi o greseala sa credem ca jocurile sint deja facute.

Putem deci sa spunem ca clivajul dreapta-stinga continua sa existe si totusi nimic nu e la fel ca inainte. Pentru toti cei pe care ii descuraja absenteismul, sentimentul ca francezii se abandonasera nihilismului ambiant, acest prim tur de scrutin aduce o unda de prospetime. S-ar spune ca cineva a deschis larg ferestrele. Ce placere!
Lectura placuta,

michel.crepu@wanadoo.fr

Traducere de Adina Dinitoiu