Jurnalismul şi jurnaliştii au devenit puncte de reper doar ale unui societăţi democratice. Altminteri, nu e decît simplă propagandă sau cult al personalităţii. Într-o dictatură, aparatul propagandistic este suficient, nu mai este nevoie de spirit de observaţie, de spirit critic sau de o corectă interpretare a faptelor. Vorbe.
Toată lumea scrie la scrie la gazetă şi „combate“, mai mult sau mai puţin „tare“. Scrisul echilibrat şi bine informat nu are căutare, mai ales în presa românească. Dacă e vorba de o ştire pozitivă, nu interesează pe nimeni. Un doctor a reuşit o operaţie şi a salvat viaţa unui om. Ei şi, în clipa următoare are loc un accident cu o basculantă, pe şantierul autostrăzii Transilvania, şi mor cinci oameni. Asta da, iată o ştire de pagina întîi. Şi dă-i iar cu politicile ineficiente ale Guvernului Emil Boc, cu incompetenţa ministrului Transportului Radu Berceanu, cu situaţia dezastroasă a absorbţiei fondurilor europene şi cu starea şi mai rea din spitalele româneşti. Exemplele le avem la îndemînă.
Ultimele găselniţe oficiale dezbătute de media autohtonă ar fi reformarea statului, modificarea Constituţiei şi readucerea pe poziţia de plutire a faimoasei ANI. Vorbe.
Întîmplarea – sau, ce anume, oare mai există ceva întîmplător în lumea asta supercomputerizată şi hipertehnologizată? – face ca în săptămînile în care am citit şi am lansat Jurnalul rusesc al Annei Politkovskaia (Editura Meteorpress, 2010), să ne pice în mînă şi un manual de întrebuinţare, să-i zicem aşa, a ceea ce numim „jurnalism“. Este vorba deJournalism. Principles/ practice (SAGE, 2009, Second edition), sub semnătura lui Tony Harcup, senior lecturer la University of Sheffield. Cum ar veni în Marea Britanie, ţară în care scrisul a mers mînă în mînă cu cititul gazetelor.
Asasinatul are loc, coincidenţă sinistră sau mostră de aviz amatorilor, chiar de ziua de naştere a lui Vladimir Putin. Marele Mahăr al tututor cetăţenilor Pravoslavnicei Rusii, pe care Anna Politkovskaia îl criticase şi atacase de nenumărate ori. Cartea ei, faimoasă pe multe meridiane,Rusia lui Putin, (Editura Meditaţii, 2008, în varianta românească) nu a făcut valuri pe la noi. Actuala apariţie a Jurnalului rusesc (despre care am vorbit, împreună cu Ana Blandiana, şi la Formula 3 – Serile Observator cultural, de joi, 22 aprilie, de la Casa Studenţilor din Bucureşti) nu face decît să completeze portretul unui mare ziarist, care a fost mai mult decît un nobil intelectual solidar, atent la problematica lumii contemporane. A oamenilor din jurul şi timpul ei.
Situaţia explozivă din diverse colţuri ale Federaţiei Ruse sau din alte zone postsovietice din Caucaz sau Asia Centrală este atent radiografiată de un ochi atent şi o minte iute. Jurnalista ştie tot adevărul şi nu se teme să meargă cu el pînă la capăt. Va plăti cu viaţa acest curaj şi această lipsă de autoprotecţie.
Un bun exemplu de etică profesională şi pentru ziariştii şi intelectualii români, mereu gata să schimbe stăpînul şi să fie slugi, eventual chiar la doi. La urma urmelor, e criză mondială, cine mai stă să se încurce şi împiedice de chestiuni etice? La urma urmelor, pămîntul se va roti la fel în continuare.
Anna Politkovskaia a intrat în manualele de jurnalism fără să facă nici un fel de concesii unei profesiuni pe care a slujit-o exemplar.

