Politica şi etica jurnalistică

Autor: Bedros HORASANGIAN | Categoria: Actualitate | 3 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Multă vorbărie în zona eticii şi a practicilor jurnalistice. Multe vorbe mari şi fraze sforăitoare despre „deontologie“ şi respectul faţă de adevărul faptelor. Multe comentarii acre sau răcnete vindicative legate de ideologia, partizanatul sau ideosincraziile propagandistice, într-un sens sau altul al ziarelor. Şi al ziariştilor. O meserie ca oricare alta. Dar care poate deveni destin, dacă e practicată cu pasiune, devotament şi sacrificiu de sine. Cîţi dintre noi mai facem ceva doar de dragul unei îndeletniciri/ arte/ meserii, aşa, simplu, emotionally involved, şi nu cu gîndul la salarii, bonusuri, prime, burse sau „prime de instalare“? Exemple multe la îndemînă.

Jurnalismul şi jurnaliştii au devenit puncte de reper doar ale unui societăţi democratice. Altminteri, nu e decît simplă propagandă sau cult al personalităţii. Într-o dictatură, aparatul propagandistic este suficient, nu mai este nevoie de spirit de observaţie, de spirit critic sau de o corectă interpretare a faptelor. Vorbe.

Despre ce vrem să glosăm aici şi acum?

Toată lumea scrie la scrie la gazetă şi „combate“, mai mult sau mai puţin „tare“. Scrisul echilibrat şi bine informat nu are căutare, mai ales în presa românească. Dacă e vorba de o ştire pozitivă, nu interesează pe nimeni. Un doctor a reuşit o operaţie şi a salvat viaţa unui om. Ei şi, în clipa următoare are loc un accident cu o basculantă, pe şantierul autostrăzii Transilvania, şi mor cinci oameni. Asta da, iată o ştire de pagina întîi. Şi dă-i iar cu politicile ineficiente ale Guvernului Emil Boc, cu incompetenţa ministrului Transportului Radu Berceanu, cu situaţia dezastroasă a absorbţiei fondurilor europene şi cu starea şi mai rea din spitalele româneşti. Exemplele le avem la îndemînă.

Ultimele găselniţe oficiale dezbătute de media autohtonă ar fi reformarea statului, modificarea Constituţiei şi readucerea pe poziţia de plutire a faimoasei ANI. Vorbe.

Toată lumea scrie la gazetă. Numărul ziarelor, al revistelor şi al publicaţiilor de tot felul a crescut enorm după 1989. Ca şi numărul jurnaliştilor de ambele sexe şi toate orientările. Ca şi al facultăţilor de Jurnalism şi Comunicare, de stat sau private, care scot pe bandă cohorte de purtători de laptop şi ochelari de soare Dolce & Gabanna.

Întîmplarea – sau, ce anume, oare mai există ceva întîmplător în lumea asta supercomputerizată şi hipertehnologizată? – face ca în săptămînile în care am citit şi am lansat Jurnalul rusesc al Annei Politkovskaia (Editura Meteorpress, 2010), să ne pice în mînă şi un manual de întrebuinţare, să-i zicem aşa, a ceea ce numim „jurnalism“. Este vorba deJournalism. Principles/ practice (SAGE, 2009, Second edition), sub semnătura lui Tony Harcup, senior lecturer la University of Sheffield. Cum ar veni în Marea Britanie, ţară în care scrisul a mers mînă în mînă cu cititul gazetelor.

Unde sînt surpriza şi coincidenţa? În prezentarea in extenso, ca exemplu de ţinută jurnalistică şi pasiune pentru o meserie ingrată, plătită cu viaţa de către ziarista rusă Anna Politkovskaia. Ce se spune chiar din introducerea unui subcapitol despre „constrîngerile şi influenţele asupra ziariştilor“? Pur şi simplu, se descrie asasinarea unei jurnaliste, de la un ziar nu de mare audienţă, dar de un real prestigiu, precum Novaia gazeta. Asasinarea unei jurnaliste, e adevărat, un nume deja bine-cunoscut pe teritoriul Federaţiei Ruse, dar şi dincolo de graniţele ei, într-o banală zi de sîmbătă. Cînd, venită de la cumpărături şi avînd multe de cărat, a lăsat parte din pachete şi pungi în dreptul liftului. La al doilea drum, patru haidamaci o împuşcă pe Anna Politkovskaia de la mică distanţă. Moare pe loc.

Asasinatul are loc, coincidenţă sinistră sau mostră de aviz amatorilor, chiar de ziua de naştere a lui Vladimir Putin. Marele Mahăr al tututor cetăţenilor Pravoslavnicei Rusii, pe care Anna Politkovskaia îl criticase şi atacase de nenumărate ori. Cartea ei, faimoasă pe multe meridiane,Rusia lui Putin, (Editura Meditaţii, 2008, în varianta românească) nu a făcut valuri pe la noi. Actuala apariţie a Jurnalului rusesc (despre care am vorbit, împreună cu Ana Blandiana, şi la Formula 3 – Serile Observator cultural, de joi, 22 aprilie, de la Casa Studenţilor din Bucureşti) nu face decît să completeze portretul unui mare ziarist, care a fost mai mult decît un nobil intelectual solidar, atent la problematica lumii contemporane. A oamenilor din jurul şi timpul ei.

Acerbă apărătoare a drepturilor omului din Federaţia Rusă – şi nu doar a ruşilor, ale căror tendinţe xenofobe, rasiste, antisemite şi radical-naţionaliste le-a combătut cu vehemenţă şi curaj neobosit –, ziarista Anna Politkovskaia ne-a livrat o lecţie de superioară etică. Atît în Rusia lui Putin, dar mai ales în Jurnal rusesc, ea devoalează mecanismele autoritarismului putinian şi formele teribile – şi simple, la urma urmelor – despre cum oameni neliberi pot deveni simple marionete. O lume dominată de corupţie şi violenţă, o lume dominată de „structuri“, care, sub pretextul luptei împotriva terorismului, calcă în picioare orice respectare a legii. Sau a unei vieţi omeneşti.

Situaţia explozivă din diverse colţuri ale Federaţiei Ruse sau din alte zone postsovietice din Caucaz sau Asia Centrală este atent radiografiată de un ochi atent şi o minte iute. Jurnalista ştie tot adevărul şi nu se teme să meargă cu el pînă la capăt. Va plăti cu viaţa acest curaj şi această lipsă de autoprotecţie.

Un bun exemplu de etică profesională şi pentru ziariştii şi intelectualii români, mereu gata să schimbe stăpînul şi să fie slugi, eventual chiar la doi. La urma urmelor, e criză mondială, cine mai stă să se încurce şi împiedice de chestiuni etice? La urma urmelor, pămîntul se va roti la fel în continuare.

Anna Politkovskaia a intrat în manualele de jurnalism fără să facă nici un fel de concesii unei profesiuni pe care a slujit-o exemplar.

Recomanda articolul prin:

Etichete: Anna Politkovskaia, Jurnal rusesc

Comentarii utilizatori

un comentariuCristina Scutariu - Sambata, 1 Mai 2010, 11:24

Am citit cele doua carti ale Annei Politkovskaia; parerea mea este ca nu vom avea sansa unei analize a regimului actual, macar asemanatoare cu cea pe care a facut-o ea. Nu are cine sa o faca, desi, deloc in gluma, scriam pe un blog ca daca cineva ar vrea sa o faca ar putea folosi cu incredere functia copy-paste. Aproape nimic din ce descrie Politkovskaia nu este strain de presedintele nostru, politicienii nostri, de "notabilitatile" romanesti.
Pot sa spun cu mana pe inima, dupa lecturarea "Rusiei lui Putin" ca mi-am pierdut speranta pentru viitorul natie romanesti!

etica jurnalistica si politicadominic diamant - Duminica, 2 Mai 2010, 12:31

In lumea romaneasca exista suficiente precedente triste si demobilizatoare.Sa nu ne referim decat la cazul lui I.P.Culianu,-executat,Paul Goma-anatemizat si "demolat",iar acum,mai nou,ceva cum nu se poate mai stupefiant.
"Orbitorul" Cartarescu gaseste de cuviinta ca e momentul sa-l mai ingroape odata pe unicul nostru Eminescu,colportand informatii si schite de portret si realizand o adevarata ciulama fizio-patologica,urat mirositoare si dezgustatoare,doar dintr-un exagerat respect si o netarmurita admiratie pentru poet. La noi exista uratul si dezonorantul obicei de a-i discredita pe toti cei ce au curajul sa critice stapanirea sau marimile,mergandu-se,din nefericire,pana la crima.In fata acestei situatii,e si normal ca apetitul jurnalistic pentru critica scade,iar gazetarii curajosi,neinfricati devin o legenda.Pacat,pacat,pacat ! Cum vrem noi sa ne vedem propria imagine daca,in furia noastra,spargem oglinda ?

un comentariuCristina Scutariu - Duminica, 2 Mai 2010, 20:34

Si atunci ce ne facem? Ne multumim sa ni se spuna ca oglinda a fost defecta si a trebuit sa fie sparta?
Dureros este ca oglinzile romanesti, singurele in care am mai putea crede, nu prea exista! Si-au tras singure cearsaful deasupra. Asta, cand nu se intampla ceva de genul a ceea ce spuneti mai sus.
Se practica discreditarea oricui are ceva de spus la adresa carmuitorilor, de acord, nu am nici o indoiala ca se practica si asasinate, metodele de a scoate oamenii din circuit sunt multiple; eu sper sa iasa din sertarul cuiva un manifest. Chiar daca toata viata a fost sau a parut sluga!