Fara indoiala, vedeta saptaminii trecute a fost Raportul anual al Comisiei Europene privind stadiul tarilor angajate in negocieri de aderare la UE. Pentru Romania, Raportul, dat publicitatii pe 5 noiembrie, era cu atit mai semnificativ cu cit s-au facut intense speculatii legate de acordarea sau de neacordarea statutului de economie de piata functionala. Si cum oficialii europeni au, se pare, un extrem de bizar simt al umorului, ei au decis sa se joace putin cu competentele lingvistice ale politicienilor romani, propunindu-le o mica ghicitoare: sinteti sau nu sinteti o economie de piata functionala? Si cum, in Romania, competentele lingvistice sint determinate in primul rind de apartenenta politica, rezultatul final al ghicitorii buclucase inca mai sta suspendat, asteptind o lamurire finala de la Pythia, deghizata in comisar european. Fraza buclucasa suna, in traducerea oferita de Delegatia Comisiei Europene in Romania, in felul urmator: „Romania poate fi considerata o economie de piata functionala din momentul in care progresele deosebite inregistrate pina acum vor fi continuate in mod decisiv“. Aparent, nimic neclar: Romania nu este inca o economie de piata functionala, dar poate sa devina, daca se conformeaza principiului, devenit celebru datorita unei anecdote cu de Gaulle: „très bien, continuez!“. Dar nu a fost sa fie asa.
Incepind cu acea seara, ecranele televizoarelor au fost inundate de nimburile triumfatoare care pavoazau chipurile guvernantilor nostri, de la Ion Iliescu si Adrian Nastase, pina la ultimul umil participant la Consiliul National al PSD, desfasurat a doua zi, si care nu stia prea bine nici de ce se afla acolo, in afara de foarte generalul – si nobilul, de altfel – scop de a sustine partidul si pe conducatorul sau iubit. Toate aceste personaje ne comunicau, pe diferite tonuri si abordind diferite niveluri pe scala bucuriei extatice, ca Romania mai are putin si intra in Uniunea Europeana. Aceasta in vreme ce, in seara publicarii Raportului, seful Delegatiei CE la Bucuresti, Jonathan Scheele, apucase sa spuna – „greseala“ pe care s-a ferit sa o comita ulterior – ca „e clar“, Romania nu este economie de piata functionala in 2003. Lucrurile ar deveni de-a dreptul plictisitor de limpezi daca distorsionata perceptie a realitatii, cultivata de partidul aflat la putere, nu ar domina in asemenea masura climatul politic autohton. Astfel ca, la Consiliul National al PSD, Adrian Nastase a acuzat Delegatia CE ca a tradus „fara suflet“, incercind sa schimbe „semantica cuvintelor“ unui text care, spune prim-ministrul, in engleza suna cu totul altfel.
Nici presedintele nu s-a ferit de cuvinte mari in evaluarea pe care a facut-o ultimului raport de tara. Ion Iliescu a declarat ca „pe fond (?!, n.n.) mesajul Comisiei Europene este acela ca Romania are practic o economie de piata functionala, care trebuie consolidata prin continuarea reformelor“.
Cum se impaca aceste interpretari cu declaratiile publicate in presa ale negociatorului-sef pentru Romania al CE, Enrico Pasquarelli, care sustine ca „Romania nu a primit statutul de economie functionala pentru acest an“? Raspunsul poate fi gasit in regia de care a beneficiat Consiliul National de a doua zi, un triumf pentru partidul de guvernamint, care a dorit in acest fel sa sarbatoreasca dubla „victorie“: intrarea in Internationala Socialista si, de ce nu, „succesele“ economice ale celor deja trei ani de guvernare, incununate de un asa minunat Raport de tara.
Ocazie de altfel foarte nimerita pentru o activitate paralela bine condusa, aceea de a improsca bine cu noroi intreaga guvernare 1996-2000 (jurnalele televizate au avut si ele grija, unele mai „subtil“ decit altele, sa o faca), precum si a opozitiei actuale, parlamentare si extraparlamentare. E drept ca liderul PSD isi facuse incalzirea cu o zi inainte, in asteptarea Raportului, trimitindu-l, elegant si colegial, pe Traian Basescu la Muzeul Antipa – insa pe post de exponat si nu de vizitator –, iar pe Emil Constantinescu acuzindu-l ca scormoneste „in cosuri de gunoi“. Stilatul nostru prim-ministru uita ca acele „cosuri de gunoi“ (sa fie vorba, oare, de afacerile ministrului de Interne, de care se ocupa de ceva vreme Actiunea Populara?) de care cu onor vorbeste – confirmindu-le astfel, involuntar, existenta – colecteaza deseurile propriei guvernari si a actorilor ei. Iar exemplele ar putea continua. Acelasi Adrian Nastase a conchis, din inaltimile ametitoare ale succesului, ca „distinctia dintre opozitia democratica si cea nedemocratica tinde acum sa se estompeze. Discursul populist, transferul reciproc de teme si conlucrarea parlamentara ii unifica pe cei din PNL, PD si PRM“. O singura concluzie s-ar impune, dupa toata risipa de cuvinte din jurul Raportului de tara: la ce bun sa mai tii o Opozitie, cind Guvernul PSD se descurca asa de bine si, in plus, e sustinut de un partid atit de teribil de european?

