OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lech Kaczynski era la final de mandat, primul mandat ca preşedinte al Poloniei, ales în 2005. Se pregătea de o campanie electorală infernală. Partidul pe care îl reprezenta (Lege şi Justiţie – PiS) pierduse majoritatea parlamentară în 2007, la alegerile anticipate, în faţa partidului liberal Platforma Civică, acesta propulsîndu-l în funcţia de premier pe Donald Tusk. Anumite tensiuni între preşedinte şi premier au existat în ultimii trei ani.

 

Donald Tusk fusese deja la Katyn, preşedintele dorea să ajungă sîmbătă, 10 aprilie. Ziarul The Independent vorbeşte că Lech Kaczynski era iritat de Putin, pentru motivul că l-a invitat doar pe premierul Donald Tusk la ceremonia de miercuri, 7 aprilie. The Independent remarcă o anumită nemulţumire a lui Kaczynski, care s-ar fi considerat „umilit“ de Rusia. Vladimir Putin a avut un discurs abil, vorbind despre polonezii ucişi la Katyn, de „victimele terorii staliniste“, fără să prezinte scuze poporului polonez şi fără să pronunţe cuvintele „genocid“ sau „crime împotriva umanităţii“. Într-un fel, fostul preşedinte Kaczynski dorea să dea o replică, să spună cîteva adevăruri fundamentale despre tragedia de la Katyn, din 1940. Asta în condiţiile în care, de la Moscova, adevărul despre Katyn părea îngheţat la dezvăluirile făcute în anii ’90 de Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn, primul vorbind de responsabilitatea sovieticilor în uciderea polonezilor, al doilea scoţînd din arhivele secrete sovietice ordinul prin care Biroul Politic al URSS, condus de Stalin, a dat ordin de ucidere, la propunerea lui Lavrenti Beria, fostul şef al NKVD. Stalin a ordonat aplicarea „pedepsei capitale“, 22.000 de polonezi pierind într-o acţiune executată de NKVD. De la acel moment, din 1992, de la întîlnirea Elţîn-Lech Walesa, a început o investigaţie a procuraturii ruseşti, niciodată încheiată. Comemorarea de la Katyn avea, aşadar, un fundal tensionat, atît în mediul politic polonez intern, cît şi în relaţiile ruso-polone.

 

Dar, dincolo de aceste drumuri încurcate spre locurile tragice ale istoriei Poloniei, rămîne moartea preşedintelui şi a celor care l-au însoţit. Toată disputa politică a amuţit. Lumea a scos în evidenţă meritele preşedintelui Kaczynski. Adam Michnik a scris un admirabil editorial în Gazeta Wyborcza, în care a remarcat patriotismul lui Lech Kaczynski, admirabila dăruire pentru cauza Poloniei. Şi de la Moscova a venit o reacţie de bun simţ şi de curaj din partea lui Mihail Gorbaciov, care scria simplu despre polonezi şi ruşi – „sîntem fraţi“ – şi preciza, în Novaya Gazeta, că momentul Katyn trebuie asumat deplin de autorităţile de la Kremlin, tocmai pentru a se putea construi o altă relaţie: „Fără ca întregul adevăr despre acest moment istoric al URSS şi al Poloniei să fie cunoscut, între Rusia şi Polonia relaţiile nu pot fi frăţeşti“. Sigur că tragediile de la Katyn (1940) şi Smolensk (2010) nu vor produce, peste noapte, o normalizare fără fisură a relaţiilor ruso-polone, deşi trebuie să recunoaştem că Vladimir Putin nu mai poate să răstălmăcească istoria şi va căuta să se arate aproape de polonezi. Va conta şi cum se va solda ancheta despre cauzele accidentului, cît de oneste şi de transparente se vor arăta autorităţile ruseşti. Între neîncredere şi bunăvoinţă, durere şi răni purulente, istoria este neasumată deplin la Moscova, iar la Varşovia tragedia întîmplată în urmă cu 70 de ani la Katyn scormoneşte suflete, arde în conştiinţa urmaşilor, apasă şi tulbură prezentul. Polonezii n-au cum să uite că în 1939 ţara lor n-a mai existat, expusă atît atacurilor naziste, începînd cu 1 septembrie 1939, cît şi cotropirii sovietice, 17 zile mai tîrziu. Polonezii n-au cum să uite că, în 1940, toţi cei din elită (ofiţeri, medici, profesori, ingineri, avocaţi, preoţi) au fost masaţi la Katyn şi împuşcaţi vreme de cîteva săptămîni. Iar sovieticii au acoperit crimele, lansînd din 1943 ideea că trupele hitleriste i-ar fi ucis. Toată această istorie de la Katyn e prezentă în Polonia, e ştiută, nu poate fi absorbită uşor de trupul din prezent al naţiei poloneze. Şi totuşi…