Şcoala de Film, Teatru şi Televiziune
din Lodz a împlinit anul acesta 60 de ani, drept pentru care
Institutul Polonez din Bucureşti a organizat la Cinemateca Eforie,
în perioada 12-15 decembrie, o retrospectivă intitulată
„Polskumentar“. De la Ceramica din Ilza, un film al viitorului
mare autor Andrzej Wajda, din 1951, pînă la 52% de Rafal
Skalski, premiat anul trecut şi la CineMAiubit, programul a cuprins
18 documentare, între 5 şi 54 de minute, alese dintre
producţiile reprezentative ale uneia dintre cele mai bune şcoli de
film din Europa. Selecţia nu a fost deloc uşoară, atîta timp
cît la Lodz se realizează, anual, aproape 200 de scurtmetraje.
Am mai putut vedea, de pildă, Oficiul (1966), un alt film de
tinereţe al unui maestru (Krzysztof Kieslowski) – scurt, dar
percutant (o calitate esenţială a documentariştilor polonezi pare
a fi aceea de a-şi transmite mesajul într-un timp redus). Sau
Kirk Douglas (1966), un documentar savuros de Feridun Erol şi de
Marek Piwowski, despre vizita starului hollywoodian la Şcoala de
Film din Lodz. Sau Totul (1972) de Piotr Szulkin, un experiment
vizual şi sonor vorbind despre munca grea a gunoierilor.
Cel mai
lung film din retrospectivă a fost Barul din Gara Victoria (2003),
un documentar asemănător cu Bahrtalo! al maghiarului Róbert
Lakatos, dar mai dramatic, în care autorul, Leszek Dawid, îşi
urmăreşte, din Polonia în Londra, cele două personaje, Marek
şi Piotrek, dornice să muncească pentru a scăpa de sărăcie.
Foarte emoţionant a fost Minunea (2004) de Jaroslaw Sztandera, care
prezintă pelerinajul a 500 de persoane cu handicap, însoţite
de un episcop şi de 12 preoţi, către Lourdes, locul
însănătoşirilor miraculoase. Din filmele incluse în
„Polskumentar“ reiese limpede că profesorii Şcolii din Lodz îi
învaţă pe viitorii cineaşti să observe şi să investigheze
lumea din jur şi să se dedice personajelor alese, cărora să le
spună povestea cu onestitate şi cu precizie. Aşadar, a fost o
retrospectivă foarte utilă pentru documentariştii români.

