OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In cadrul operei lui Julian Barnes, romanul The Porcupine, aparut in anul 1992, surprinde prin doua aspecte. in primul rind, prin simplitatea structurii narative, dupa sofisticarea stilistica din romanul Papagalul lui Flaubert, publicat pentru prima data in 1985, sau mozaicul discursiv din Istoria lumii in 10 capitole si jumatate, aparut in 1989. in al doilea rind, pentru mine cel putin, a fost surprinzatoare tema abordata de Barnes aici, si anume procesul unui fost lider comunist, judecat din perspectiva societatii postcomuniste.
Un subiect fierbinte la noi, la care, iata, s-a gindit un autor britanic, unul dintre cei mai buni la ora actuala din peisajul literar al Marii Britanii, cunoscut pentru versatilitatea stilistica si acuitatea intelectuala a viziunii sale.

Foarte bine apreciat de critici, romanul este construit in jurul a doua personaje centrale: Stoyo Petkanov, inspirat de liderul Todor Jivkov, si procurorul Peter Solinsky, fost membru al Partidului Comunist, acum membru al noului guvern, sustinatorul democratiei, al economiei de piata si al capitalismului. Barnes nu numeste tara in care are loc procesul, este o tara din fostul bloc sovietic, ar putea fi Bulgaria sau alta tara ex-comunista. Formatia de avocat a lui Barnes este foarte vizibila in acest roman, care infatiseaza portretul psihologic al dictatorului, al liderului comunist care crede cu toata fiinta lui ca este conducator pe viata al poporului, ca, pur si simplu, stapineste destinele oamenilor. Petkanov condusese natiunea timp de peste treizeci de ani ca lider nedisputat. La proces, si in toate intilnirile cu Solinsky, el se impune mai ales prin atitudine: „Procesul a fost declarat deschis, iar Procurorul General a fost invitat sa citeasca acuzatiile. Peter Solinsky, deja in picioare, l-a privit pe Stoyo Petkanov, asteptind ca acesta sa se ridice. Dar fostul Presedinte ramase unde era, cu capul usor intr-o parte, un om puternic stind comod intr-o loja regala, asteptind sa se ridice cortina“ (trad. mea).

Procesul dictatorului Stoyo Petkanov, televizat ca sa poata fi vazut de intreaga natiune, devine o arena a bataliei de idei, a replicilor taioase intre Petkanov si Solinsky. Atacurile sint reciproce, Petkanov, care se apara singur, se foloseste de punctele slabe ale lui Solinsky. Desi toata lumea stie ca regimul lui Petkanov a comis crime, torturi, abuzuri, a dovedi aceste lucruri intr-un tribunal este foarte dificil, pentru ca regimul nu a lasat documente incriminatoare, dovezi palpabile pentru justitie. Si atunci Solinsky le fabrica.
Un fir narativ paralel este oferit de studentii care urmaresc procesul la televizor si il comenteaza, cu intransigenta si luciditatea tinerilor instruiti. Atanas face urmatoarea observatie referitoare la proces: „Numai pentru ca s-a organizat un proces i s-a acordat credit, s-a admis faptul ca in acest caz, in acest caz extrem, exista si un alt punct de vedere. Nu exista. Punct. Cu citeva intrebari, exista doar un singur punct de vedere. Asta este“ (trad. mea).

Necesarul rol subversiv al comentariilor studentilor contrasteaza cu vocea narativa, omniscienta, care da informatii cititorului. De pilda: „Avusese loc o Revolutie, asta era sigur, dar cuvintul nu era folosit niciodata, nici macar urmat de Catifea sau Blinda. Aceasta tara avea un deplin sens al istoriei, dar si o aversiune fata de retorica. Marile sperante ale ultimilor ani nu se declarau in cuvinte marete. Deci in loc de Revolutie, oamenii vorbeau despre Schimbari, iar istoria era impartita acum in trei parti distincte: inainte de Schimbari, in timpul Schimbarilor, dupa Schimbari“ (trad. mea).
De altfel, una dintre temele centrale ale operei lui Barnes este istoria, modul cum evenimentele sint inregistrate si devin documente, modul cum memoria opereaza selectii, inevitabile, crude, uneori. Evenimentele si reprezentarea lor in Istorie creeaza un spatiu, de multe ori, si aici intervine scriitorul cu spiritul sau de observatie, cu dorinta de a pune intrebari, de a problematiza, deci, de a-l scoate pe cititor din comoditatea absorbirii nedigerate a locurilor comune, a cliseelor, a falselor adevaruri, daca se poate spune asa, in monografia sa Julian Barnes (2002), Matthew Pateman observa ca naratiunea se construieste in jurul grupurilor si individualitatilor, in jurul cuvintelor si a nerostitului, a spatiului public si privat, civic si domestic.

Romanul lui Barnes The Porcupine, netradus inca la noi, pune problema adevarului, a cunoasterii propriei istorii, a acceptarii schimbarii, a ideii de justitie. Cum spuneam mai sus, Peter Solinsky fabrica anumite dovezi pentru a-l putea condamna pe Petkanov intr-un tribunal. in ce masura aceasta este Justitie, cine este in masura sa judece – acestea sint intrebari pe care naratiunea lui Barnes le pune, neavind pretentia ca da vreun raspuns. Cititorul este invitat sa mediteze, sa se opreasca din iuresul vietii cotidiene si sa fie constient, macar, de complexitatea careia ii dam numele banal de realitate.