OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

traducere de Andra Matzal

31

„... să ţi se taie o bucă...“

Apartamentul nostru din Tollcross aproape că a devenit o făbricuţă. Jointurile cu haşiş şi cănile de cafea circulă dintr-o parte în alta. Rab şi cu mine stăm şi lucrăm la scenariu. Dianne stă lîngă noi, cu nasul în notiţele ei pentru disertaţie, distrîndu-se de modul în care ne hlizim, bătîndu-ne cot la cot pe calculator. Trăgînd din cînd în cînd cu ochiul la monitor, toarce aprobator şi uneori ne face sugestii foarte bune. În colţ, Lauren, care şi ea lucrează la o temă, încearcă să ne facă să ne simţim ruşinaţi de faptul că sîntem împreună cu ea la acelaşi curs. Evident intrigată, refuză sub orice formă să se uite pe scenariul nostru. Rab şi cu mine o tot tachinăm, şoptindu-ne chestii cum ar fi „muie“ sau „în cur“ şi hlizindu-ne, lucru care o face pe Lauren să roşească şi să mormăie „Fellini“ sau „Powell şi Pressburger“. Pînă la urmă, Dianne cedează şi îşi strînge lucrurile.

– Eu am terminat, nu mai suport, spune ea.

Lauren ne priveşte iscoditor.

– Şi pe tine te deranjează?

– Nu, spune Dianne tristă, doar că de fiecare dată cînd mai arunc un ochi, mă excit. Dacă auziţi zgomote ca de motor şi gîfîieli venind din camera mea, ştiţi ce fac.

Lauren pufăie amărîtă, muşcîndu-şi buza de jos. Dar dacă o deranjează atît de tare, atunci de ce nu merge şi ea în camera ei? După ce terminăm de scris o ciornă de vreo şaizeci de pagini pe care o printăm, învinsă de curiozitate, vine la noi. Se uită la titlu, după care mută cursorul în josul paginii, citind cu o neîncredere şi un dezgust din ce în ce mai mari.

– E îngrozitor... e dezgustător... e obscen... şi nici măcar într-un sens bun. N-are nici o calitate. E un gunoi! Nu-mi vine să cred că aţi putut să scrieţi o mizerie atît de degradantă, de exploatatoare... bolboroseşte ea. Şi mai aveţi de gînd să faceţi lucrurile astea şi cu oameni, cu necunoscuţi, îi veţi lăsa să vă facă toate lucrurile astea!

Mă simt aproape obligată să-i spun: orice, exceptînd analul, dar în schimb îi răspund înţepată toată cu un citat pe care l-am memorat pentru o astfel de ocazie.

– Mi-ar plăcea să ştiu ce e mai rău: să fii atacat de piraţi, să ţi se taie o bucă, să te atace o hoardă de bulgari, să fii biciuit şi spînzurat la un auto-da-fé, să fii disecat, să tragi la rame într-o galeră... şi, pe scurt, să experimentezi toate nefericirile prin care a trecut fiecare dintre noi, spun, privindu-l pe Rab, care mi se alătură – sau să rămîi aici, fără să faci nimic?

– Ce prostii tot spui acolo?

Intervine Rab.

– E Voltaire, un fragment din Candide, explică el. Sînt surprins că nu ştii asta, Lauren, îi spune el fetei noastre, care tremură nervoasă şi îşi aprinde o ţigară. Şi ce a răspuns Candide?

Rab ridică un deget spre mine şi amîndoi declarăm la unison:

– Aceasta este o mare întrebare!

Lauren continuă să se foiască pe locul ei, părînd furioasă, ca şi cînd amîndoi am vrea să-i facem în necaz, cînd, de fapt, scenariul ne face pur şi simplu să vibrăm.

– Frumoase flori, spune Rab, uitîndu-se spre trandafiri, ca şi cînd ar fi încercat să mai destindă atmosfera. Am mai văzut un buchet în găleată, zîmbeşte el obraznic. Care-i faza?

Lauren îl săgetează cu privirea, dar eu simt caracterul inofensiv al remarcii, lucru care mă face imediat să mă gîndesc că, pînă la urmă, chiar a fost Sick Boy... Simon. Pe Rab putem cu siguranţă să-l eliminăm din lista anchetei noastre.

Stăm treji pînă se deschid magazinele, tot citind ciorna şi aducîndu-i îmbunătăţiri. Apoi, obosiţi şi agitaţi, pentru că trebuia să mergem cu ea în Leith, ca s-o arătăm celorlalţi, Rab şi cu mine am plecat de acasă încurajaţi de remarcile lui Lauren. Am mers la un centru de printat şi am fotocopiat mai multe exemplare, pe care le-am îndosariat. Abia cînd ne-am aşezat într-o cafenea să luăm micul dejun, m-a izbit, în ciuda exaltării şi a epuizării, cît de supărată era Lauren. Invadată de un brusc val de vinovăţie, întreb:

– Crezi că ar trebui să ne-ntoarcem, să vedem cum se simte?

– Nu, asta n-ar face decît să înrăutăţească lucrurile. Dă-i puţin timp, e de părere Rab.

– Crezi că prietena ta ar fi de acord dacă ar şti că ţi-ai petrecut toată noaptea scriind scenarii porno cu altă femeie?

Rab îşi dă seama ce vrea să însemne asta. Se îndepărtează de mine, emoţional vorbind, scutură din umeri şi îşi mai toarnă puţină cafea din cafetieră. Pentru un moment se lasă tăcerea, după care începe să spună ceva, se răzgîndeşte, apoi ne ridicăm şi ieşim din cafenea, sărind în autobuzul spre Leith.

Tot drumul spre Leith am imaginea lui în minte, apoi ajungem la pub şi iată-l: Simon Williamson. Sosesc şi ceilalţi, care se împrăştie prin cameră. Ursula, într-un trening care, în mod normal, ar arăta îngrozitor pe o fată din Marea Britanie, dar care pe ea arată bine cumva. Craig şi Ronnie, gemenii siamezi, iar mie mi se luminează faţa văzînd-o pe Gina pentru prima oară de cînd m-a ajutat. Mă duc spre ea şi îi pun mîna pe umăr.

– Îţi mulţumesc foarte mult pentru că m-ai ajutat atunci, spun eu aproape fredonînd.

– Ai vomitat pe bluza mea, spune ea ţîfnoasă şi, pentru un moment, mă sperii puţin, dar îmi zîmbeşte, semn că agresiunea ei e superficială. Doar puţin. Tuturor ni se-ntîmplă.

Apoi intră Melanie, veselă şi prietenoasă, care mă îmbrăţişează ca şi cînd am fi fost două prietene ce nu s-au mai văzut de mult. În momentul cînd le dăm fiecăruia cîte o copie, mi se ridică moralul.

– Ţineţi minte, le explic eu, aceasta este doar o ciornă în lucru. Orice feedback este bine-venit.

Cel puţin titlul le place. Citind pagina cu titlul, încep cu toţii să mustăcească:

Le explic rapid acţiunea.

– În mare, povestea este aceasta: şapte bărbaţi se află pe o ambarcaţiune petrolieră. Unul dintre ei, Joe, a pariat cu un altul, Tommy, care susţine că fiecare dintre cei şapte „fraţi“ trebuie să şi-o tragă în permisia de un weekend pe uscat. Dar nu numai că trebuie să se fută, ci şi să-şi satisfacă bine cunoscutele predilecţii sexuale. Din păcate, sînt doi dintre ei care vor să facă alte lucruri, de natură culturală şi sportivă, şi un al treilea, care este virgin fără speranţă. Aşa că şansele înclină în favoarea lui Tommy. Dar Joe are aliaţi; Melinda şi Suzy, care au un bordel de clasă şi care se dau peste cap să găsească şapte partenere care să-i rezolve o dată pentru totdeauna pe aceşti nefericiţi fraţi.

Simon dă din cap entuziasmat, lovindu-se cu mîna pe coapsă.

– Asta sună bine. Asta chiar sună al dracu’ de bine.

În timp ce toţi se apucă să citească, eu şi cu Rab hotărîm să coborîm în barul pustiu, închis, ca să bem ceva. Flecărim vreo jumătate de oră despre scenariu şi despre universitate, după care ne întoarcem. Cînd deschidem uşa, îi găsim pe toţi într-o tăcere de piatră. Îmi zic, oh, nu, după care îmi dau seama că ne priveau uimiţi.

În scurt timp, rîsul colorat al lui Melanie soarbe tot aerul din încăpere. Aruncă manuscrisul pe birou, nemaiputîndu-se controla.

– Asta e demenţă curată, îmi rînjeşte ea, ducîndu-şi mîna la gură. Voi chiar sînteţi duşi cu pluta.

Apoi intervine Terry, uitîndu-se spre Rab.

– Da, e-n regulă, dar ascultă la mine, Birrell, ăsta nu-i un proiect pentru facultate, pula mea. Tre’ să fii-n stare să-ţi faci o labă şi să-ţi dai drumu’, nu să-ţi freci bărbia şi să torni verzi şi uscate. Aşa e-n lumea reală, frate.

– Pula mea, Lawson, citeşte şi tu ce scrie-acolo. Ăştia sînt şapte fraţi care vor să-şi facă de cap, în pizda mă-sii, şi-ăştia au permisie şi tre’ să-şi găsească şapte gagici.

Simon îl priveşte ostil pe Terry, apoi se întoarce spre noi, cu ochii lui sticloşi şi chiar pare sincer emoţionat.

– Oameni buni, asta chiar e o operă genială, spune el, ridicîndu-se şi apucîndu-l pe Rab de umăr, după care mă sărută pe obraz şi se apleacă peste bar, ca să mai umple nişte pahare cu JD, ochiometric. Chiar aţi băgat de toate. Mi-au plăcut la nebunie scenele sado-maso, cu legatul şi biciuitul. Savuroase!

– Da, îi explic eu exaltată, dar încercînd să-mi păstrez într-un fel detaşarea în faţa remarcilor lui, în timp ce oboseala soioasă după o noapte albă începe să se instaleze – ştii tu cum e cu piaţa britanică. Nu e un fetiş tipic pentru britanici? Nu-şi are originile în cultura şcolilor gimnaziale şi a dădacelor?

Rab dă entuziasmat din cap.

– Şi, de asemenea, scoate la iveală moştenirea noastră de pornografie lejeră, precum şi natura represivă a culturii noastre bazate pe cenzură, spune el, iar pretenţia noastră creşte dintr-odată. După cum ar spune Lauren, nu e nici un fel de artă la mijloc, ci doar o mentalitate de cerşetori. Este de necrezut cum poate Lauren să spună că nu i s-a părut nimic artistic în asta.

– Lasă arta, Birrell, mie mi-a plăcut bucat-aia cu băiatu-ăla care era obsedat de muie, spune Terry, făcînd cu ochiul şi mîngîindu-şi buza superioară cu cea de jos.

Simon dă încet din cap şi, cu o mulţumire neîndurătoare, spune cu entuziasmul unui comandant al plutonului de execuţie:

– Acum trebuie să facem distribuţia.

Începem cu toţii să rîdem, dar cu oarecare neîncredere, pentru că ştim că Terry vorbeşte foarte serios. Simon scutură din cap.

– Nu, cu toţii trebuie să avem cîte un rol – sau măcar să punem mîna ca lumea pe o cameră.

– Cu asta n-avem nici o problemă, spune Terry mîngîindu-se satisfăcut între picioare. Da’ văd că tu taci din gură, Birrell! spune, întorcîndu-se spre Rab. Nu ţi-ar face cu ochiu’ vrun rol d-ăla mai mic, cu accentul pe mic?

– Dă-te-n pula mea, Terry, spune Rab, cu un zîmbet manierat, e destul de mare, deşi la ce gură ai, ar avea loc berechet în ea vro cîteva zdravene.

– Visezi, Birrell, spune Terry zeflemitor.

– Copii, vă rog frumos, spune Simon cu măreţie. Poate că aţi trecut cu vederea acest lucru, dar sînt nişte doamne de faţă. Doar pentru că facem pornogra... ăă... filme de divertisment pentru adulţi, asta nu-nseamnă că şi noi, personal trebuie să fim bădărani. Păstraţi-vă răutăţile pentru voi.

Sîntem flataţi de pe urma realizării noastre – Rab şi cu mine. Pregătindu-ne să plecăm spre universitate, ca să ne vedem notele de la proiecte, Simon se apropie de mine şi îmi şopteşte:

– Toată viaţa ai fost pentru mine un miraj, acum eşti reală.

Chiar a fost el cel care a trimis florile.

Ne aflăm în autobuz, îndreptîndu-ne spre oraş, iar Rab vorbeşte întruna despre filmul nostru şi despre filme în general, dar mie-mi stă mintea la altceva. Nu-l mai văd şi nici nu-l mai aud, nu mă pot gîndi decît la Simon. Toată viaţa ai fost pentru mine un miraj, acum eşti reală.

Un efort susţinut, dar a cărui eficienţă a fost diminuată de obiceiul enervant de a adopta scrierea pervertită, americană a limbii noastre. Colour nu se scrie color. În orice caz, aduceţi nişte argumente bune, dar să nu neglijaţi influenţa imigranţilor scoţieni din ştiinţă şi medicină – n-a fost vorba numai de politică, filozofie, educaţie, inginerie şi construcţii.

O notă de trecere. Acum pot să uit o dată pentru totdeauna acest curs şi faţa acestui boşorog nenorocit şi dubios.

––––––––––––––

* Bagels, în original – covrigi din făină de grîu dospită.

Irvine Welsh s-a născut în 1958, în Leith, o suburbie a oraşului Edinburgh. După ce a renunţat la şcoală la vîrsta de 16 ani, a participat la mişcarea punk din anii ’70, a schimbat mai multe slujbe şi a cîntat în cîteva trupe rock. În 1993, odată cu publicarea romanului Trainspotting (Polirom, 2006), se impune ca unul dintre cei mai de succes autori scoţieni. Încă înaintea realizării filmului cu acelaşi nume (în 1996), cartea fusese reeditată deja de 14 ori. I-au urmat The Acid House, Jeg (Polirom, 2007) şi Porno, cu acelaşi iz de satiră socială şi succes masiv la public. Deşi refuză să se afilieze oricărui tip instituţionalizat de avangardă, Welsh experimentează necontenit cu formele şi stilurile literare, construind o viziune întunecată şi suprarealistă, a cărei sursă este însă viaţa, nu tradiţia literară.

La zece ani după evenimentele din Trainspotting, Simon „Sick Boy“ Williamson se întoarce în Edinburgh după o lungă perioadă petrecută la Londra. Eşuînd spectaculos ca escroc, peşte, soţ, tată şi om de afaceri, Sick Boy profită de ceea ce i se pare a fi ultima lui şansă: pornografia. Pe de altă parte, pentru a-şi înfăptui visul de a produce şi regiza un film porno, Sick Boy trebuie să facă echipă cu vechiul lui prieten, Mark Renton, exilat în ultimii ani la Amsterdam, şi cu o gaşcă pestriţă care îi include pe unul dintre cei mai mari obsedaţi sexual, fiul favorit al oraşului, „Juice“ Terry Lawson, un tip amuzant şi plin de iniţiativă, şi pe domnişoara Nikki Fuller-Smith, o studentă superbă cu spirit de aventură. În lumea din Porno, însă, nimic nu este simplu – Sick Boy şi Renton află că există anumite chestiuni încă nerezolvate, de care trebuie să se ocupe, cu tot mai instabilul Frank Begbie, cu Spud cel plin de probleme şi zăpăcit de droguri şi, mai ales, unul cu celălalt.