OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Proaspata absolventa a Universitatii de Arte, inscrisa, in prezent, la cursurile de studii aprofundate ale aceleiasi universitati, desfasurind, de citiva ani, o deloc neglijabila activitate expozitionala atit in Romania, cit si in Bulgaria (tara de obirsie), Dilmana Iordanova ne atrage din nou atentia cu seria de Portrete expuse la Institutul „Cervantes“, lucrari ce continua un amplu proiect de diploma sustinut anul acesta. Expozitia, deschisa intre 31 octombrie si 16 noiembrie, s-a bucurat inca de la vernisaj de un succes real, binemeritat, cu ecouri favorabile in critica de specialitate.

Marturisita fascinatie pentru arta „primitivilor“ a fost punctul de pornire al proiectului de diploma amintit – Portrete flamande – inspirat din arta Renasterii nordice, dorindu-se, asa cum spune artista insasi, „o continuare in spirit, si nu in litera“. Portretele, xerocopii dupa fotografiile facute celor apropiati, imprimate pe pinza (tehnica ale carei implicatii simbolice vom incerca sa le identificam) reusesc – ajutate de evidentele citate si aluzii la decoratia de interior flamanda – sa redea atmosfera vechilor maestri din Tarile de Jos. Contrastul dintre ornamentatia in culori vii, pretioase, si portretele propriu-zise, in alb-negru, austere, pastrind ceva din eleganta sobra, plina de piosenie a imaginilor de donatori din tablourile flamande, propune un joc al identitatilor individuala/culturala, in care livrescul isi gaseste fericita masura a fortei sale de sugestie.

In subsidiar, un alt joc, evocator-interogativ, creeaza spatiul unei pendulari in care prea-indepartatul si prea-apropiatul interfereaza: ireductibila la ideea postmoderna a unei „recuperari“ distant-ironice sau „serios“-problematizante a traditiei, proiectia fantastica a anonimului (a se vedea reproducerea unor portrete de Petrus Christus sau Hans Memling denumite generic Portret de tinara sau Portret de femeie) intr-un prezent al intimitatii altereaza – benefic – o proximitate a cunoscutului (ne referim la reproducerea fotografiilor celor dragi). Intre aceste extreme, pendularea duce la sublimarea unei tendinte fetisiste, depistabile, intr-o prima etapa, intr-o serie de batiste si servetele imprimate in aceeasi tehnica: in ciuda faptului ca sint obiecte de larg consum, acestea primeau – dincolo de o anume esteticitate – daca ne gindim la ornament (ca „frumusete libera“ in terminologie kantiana) – conotatii simbolice din registrul afectiv. Lucruri prin excelenta feminine, obiecte ale universului casnic sau ale celui galant, ele propun miza unor valori ale feminitatii: intimitate, pudoare, cochetarie, obiecte cu functie precisa sau simplu decor, in acelasi timp accesibile si pretioase. Imaginea imprimata pe acest suport scapa astfel de ideea vreunei echivalente cu o „pulp fiction“.

Vazuta in contextul extrovertirii unei atitudini intimiste, seria de portrete expuse la Institutul „Cervantes“ se sustrage unei abordari grabite, ce ar putea-o subsuma unei orientari de epigonat – fata de Andy Warhol (autor al unor serigrafii bazate pe o tehnica similara, printre care unele inspirate din opere celebre precum Cina cea de taina a lui Leonardo) – daca ne gindim la un (ironic) elogiu adus consumismului sau unei viziuni postmoderniste, avind in vedere ceea ce s-ar putea defini ca un simplu joc „de-a creatia“. Utilizarea xerocopiilor traduce in imagine o emotie cu un caracter special: ne intrebam daca nu putem vorbi in acest caz – dincolo de im(/com)plicatiile teologice – de un complex al Veronicai, in sensul in care Gaston Bachelard vorbea de un „complex al lui Empedocle“ sau de un „complex al Ofeliei“?

Privind portretele propriu-zise, de o expresivitate remarcabila (si semnalam aici portretul-bust al unui tinar de culoare cu sugestivul titlu Detail sau Portret van een songe mensen) –, nu putem zabovi pe cit ne-am fi dorit asupra calitatilor plastice ale lucrarilor prezente la expozitie: asupra aspectului de fotografie de epoca, de suvenir savant sugerat si de alaturarea a doua complementare (iar o teorie a culorii ne invata ca o astfel de alaturare produce senzatia optica de alb), asupra absentei oricaror determinatii spatiale, ce are drept pandant impresia de atemporalitate.
Intentia Dilmanei Iordanova de a incepe cit de curind o serie de linogravuri cu aceeasi tematica ne dezvaluie, avind in vedere primele doua etape, o autentica logica a studiului: in aceasta alcatuire tristadiala e propusa o evolutie dinspre efemer catre forma permanentizata.