OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tirgul de carte Gaudeamus a fost vedeta incontestabila a sfirsitului de noiembrie. in lungul sir de lansari si dezbateri, de noi aparitii si oferte speciale, vernisajul unei expozitii de fotografie nu putea decit sa coloreze si mai mult peisajul. Mai ales ca MNAC si Institutul Goethe ne-au pus pe tava o portie generoasa de autofictiune, un personaj bizar caruia ii place sa experimenteze cu propriile ipostaze si sa isi regizeze aparitia pina in cele mai mici detalii, un fel de Dorian Gray care, din cimpul literaturii, s-a mutat in cel al fotografiei.

Seria de autoportrete Just another story about leaving a artistului Urs Lüthi urmareste transformarea unui chip, pe parcursul a 30 de ani, fara a pune neaparat problema degradarii (fiecare autoportret fiind perfect autonom si functionind si in afara seriei), dar accentuind pina la limita obsesiei ambivalenta masculin/feminin, intr-o explorare a dublului, pina aproape de ultimele sale consecinte. „Aceste opere nu sint decit un portret al lumii care priveste spre sine, portretul nostru. I’ll be your mirror. in aceste lucrari exista ceva care ne provoaca, un amestec de dezgust si atractie pe care spectatorul il incerca si atunci cind intersecta privirea autoportretelor artistului din anii ’70. Lüthi ne pune in fata o oglinda, amintindu-ne de imaginea noastra in revers“ (Tiziano Santi). Fata de pictura, fotografia are avantajul de a surprinde cu precizie un anumit moment din trecut. Dar in cazul lui Lüthi totul este regie, pina in cele mai mici detalii, si tocmai din aceasta constructie de sine atent urmarita se nasc intrebarile legate de realitatea desfasurata sub ochii receptorilor.

Transformat in personaj si ascuns sub diferite masti, adevaratul Lüthi devine aproape imperceptibil, construind un echivalent vizual al celor mai savuroase autofictiuni literare.
Expozitia de la MNAC nu este, insa, numai o serie de autoportrete, ci o video-instalatie in care artistul elvetian pune (si) problema puterii brand-urilor si a manipularii prin advertising, lansind chiar sloganul „Art for a Better Life“, jucindu-se cu limbajul publicitatii si caracterizind ironic arta ca serviciu. Catalogul, conceput si realizat de Lüthi si publicat in 2001 pentru Bienala de la Venetia, satirizeaza preocuparea (parca tot mai apropiata de obsesie) a societatii de consum, de a organiza pina si timpul liber dupa regulile stricte din cartile pentru o viata mai buna, mai sanatoasa, mai echilibrata emotional. Tot in cadrul expozitiei sint prezentate si filmele Orgasm si Morir d’amor, ambele produse in 1974.

- Arta ca mimesis intr-o societate de consum
Elvetianul Urs Lüthi (nascut in 1947) a inceput sa faca fotografii in 1969, al caror personaj principal a fost, inca din primul moment, el insusi. in 1970, o expozitie de la Kunstmuseum (Lucerna, Elvetia) propunea o perspectiva de redare a sinelui diferita de cea a autoportretelor, o supraexpunere a intimitatii si a spatiului privat: Lüthi si-a agatat hainele pe peretii muzeului si a confectionat o cutie speciala in care si-a lasat, la vedere, cheile, buletinul si colectia de bijuterii. in 1980 a renuntat la fotografie si a inceput sa picteze, si din 1989 sa sculpteze. in 1994 a devenit profesor la Universitatea din Kassel, Germania, si tot atunci a inceput sa lucreze la seria Placebos &Surrogates, revenind la problema lumilor utopice promise de industria publicitatii.

intr-un interviu publicat de Eurozine imediat dupa Bienala de la Venetia, Lüthi declara ca „in prezent, economia si societatea de consum au imbratisat tocmai ceea ce arta a dat deoparte in mod deliberat in privinta normativitatii. Le-a devenit foarte clar ca structurile de suprafata reprezinta platforma ideala pentru orice fel de mesaj. in arta, incercam sa oferim un anumit fel de design care, estetic fiind, sa devina acceptabil si in termeni etici. Arta a nascut publicitatea, care si-a facut ucenicia multa vreme pe linga artisti. Acum, lucrurile s-au inversat. Arta trebuie sa invete sa redevina un mediu eficient, si asta se poate numai preluind ritualurile dintr-o societate guvernata de mass-media. Ca si cum ar incerca sa recistige ce a lasat deoparte. Arta ca mimesis intr-o societate de consum: acesta e trend-ul din anii ’60 incoace. Pe mine nu ma intereseaza evaluarile in termenii bun/rau. Vreau, mai degraba, sa surprind acele mecanisme si strategii care sint eficiente intr-un astfel de context, pentru ca, apoi, cei care imi privesc operele sa poata trage singuri concluziile“.
Expozitia va fi deschisa la MNAC pina pe 11 februarie 2007 – si, daca ajungeti la MNAC pina la sfirsitul anului, puteti (re)vedea expozi-tia de pictura a lui Gorzo (pina pe 30 decembrie) si Extreme East – arhitectura japoneza contemporana (pina pe 8 ianuarie).