OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Despre proiectele lui un cristian, despre Biblioteca sa de poezie underground, despre carnetelele din colectiile „carmen“, „second-hand“ si, mai nou, „no name“, nu se poate sa nu fi aflat. Sint niste carticele in straie saracacioase, manufacturate, impartite gratuit tuturor amatorilor de poezie. Carti facute din foi trase la xerox si capsate, fara pretentii grafice. Pentru ca nu atit cartea ca obiect conteaza, ci textul dinauntru.

Astazi, cind aproape toata lumea a incetat sa creada in poezie ca forma de expresie capabila sa atinga un public larg, cind se crede ca poezia e pe patul de moarte(cine mai citeste poezie in vremea manelelor), astazi cind poezia pare sa nu mai tina la export, cind multe librarii refuza sa expuna volumele de poezie (pe motiv ca nu sint vandabile), vine un cristian si zice: „Gresit! Poezia n-a murit, trebuie numai sa ajunga la cititori“. Si daca editurile cu patalama nu se agita prea tare (in afara de Cartea Româneasca) sa promoveze poezia, ba chiar scot niste tiraje infime, un cristian se agita, pentru ca a inteles un lucru foarte important: textul viu este cel care ajunge la cititor, nu obiectul de decor care sta pe rafturi prafuite. Si atentie!, carnetelele lui un cristian circula fara ISBN, underground, in libertate, „umbla“ dupa cititori, sa-i aduca pe calea cea buna, a poeziei. Semnalmente: discrete, usurele, dar cu texte bune. incap in buzunar, in poseta, le poti citi in metrou, in tramvai, le poti darui trecatorilor.

In ce ma priveste sau, mai bine spus, in ce priveste carnetelul meu din colectia „second-hand“, povestea e simpla. Tot imprumutind carti din Biblioteca sa underground prin caminele din Grozavesti, s-au gasit citiva „mohicani“ doritori sa citeasca Duduca de martipan (Univers, Bucuresti, 2000) si atunci un cristian s-a gindit ca n-ar fi rau daca textul (a carui prima editie se epuizase) ar putea fi readus in circuitul actual. Ideea mi-a suris de la bun inceput, dat fiind ca astfel poemele puteau fi daruite si citite (lucru important pentru mine, intrucit nu cred in cuvintul solipsist; scriu pentru mine, dar si pentru ceilalti). Si asa a aparut carnetelul meu de duduca, redebutat astfel underground. End of story!

Iulia Balcanas
Nu m-am gindit prea mult de ce am publicat in colectia asta, dar am certitudinea ca pentru mine „no name“ a fost un dublu experiment: conceptul editorial inedit si mini-jurnalul de calatorie publicat in interior.
Practic, „no name“ inseamna renuntare la orice artificii.
Mai in gluma, mai in serios, e ca si cum te-ai duce gol pusca la un interviu de angajare: ai la indemina doar citeva texte la care tii foarte mult, tiparite in niste minuscule carnetele, alb-negru, trase la xerox si distribuite gratuit.

Razvan Tupa
Seria „no name“ e singura intreprindere interesata de prezentarea textelor si atit. E o provocare sa iti lasi poezia la indemina oricui vrea sa citeasca fara nici un fel de bariera financiara. Cred ca daca „no name“ ar fi fost o serie ale carei produse s-ar fi vindut nu as fi spus da asa repede. Poate as fi ezitat putin, cu toate ca echipa lui un cristian ma face sa-mi doresc sa lucrez cu ei in orice conditii.

Eugen Suman
Ar trebui, probabil, sa va vorbesc in cele ce urmeaza despre proiectul lui Cristian, despre carnetelul semnat de mine si, eventual, despre mine. insa nu stiu daca o voi face mai mult decit la modul pasager. Si asta nu pentru ca nu mi-ar pasa sau pentru ca as considera toate astea lipsite de importanta lor, dimpotriva, proiectul asta e printre putinele din tara care promoveaza no-name-uri ca mine intr-un mod neconventional, eficient si, mai ales, in logica de cool pentru care Adi Schiop militeaza in ultima vreme. E o diferenta enorma intre ce face Cristian si gretoasele concursuri literare pentru cei nedebutati in volum in care „cistigatorii“ sint recompensati cu sume de nimic si sint plimbati ca ursu’ prin fata diferitelor vip-uri locale sau oficiali provinciali (si sa nu credeti ca un concurs de genul acesta care are loc in Bucuresti ar fi mai breaz, nu, aceleasi scirboase arhetipuri isi fac aparitia si aici). Din punct de vedere al promovarii, al accesibilitatii textelor si al tirajului, proiectul lui Cristian este numai de laudat. Despre Bestiar urban nu voi spune decit atit: nu e ceea ce pare. Cititi-l, daca va prindeti despre ce e vorba bine, daca nu, nu. Pe mine nu ma intereseaza decit sa-l cititi.

Miruna Vlada
De ce am acceptat sa public underground?
Pentru ca nu aveam poeme suficiente pentru un al doilea volum. Pentru ca mi-a suris ideea de poezie oferita gratis unor potentiali cititori, ca un dar foarte intim, oferit fara discriminare. Pentru ca am posibilitatea sa promovez fenomenul literar contemporan in spatii neconventionale, unde lumea vine de bunavoie si isi poate exprima liber reactia la poeme. Pentru ca noile poeme sint mult mai putin underground decit Poemextrauterine si s-a putut crea un contrast interesant. Pentru ca am vrut sa imi pastrez speranta ca poezia, daruita in mod dezinteresat, va mai salva ceva.