OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alegerea lui Daniel ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei a fost incarcata, pe tot parcursul anului 1990, de un halou de mister. in „dulcele tirg al Iesilor“, Mitropolitul Daniel avea, in 1990, o imagine nu foarte clar conturata. Precumpaneau aspecte pozitive: ca e tinar – avea, la inscaunare, 39 de ani, energic, ca e scolit, ca a studiat si a predat in Elvetia, dar se puneau si altfel de intrebari: cum de a reusit, atit de tinar, sa urce in ierarhie, sa ajunga Mitropolit al Moldovei la doar 39 de ani? Existau si citeva raspunsuri: ca Patriarhul Teoctist a fost nevoit sa-l numeasca Mitropolit ca sa dea un semnal de innoire a Bisericii Ortodoxe, ca oricind ar putea fi o alternativa a Patriarhului, in cazul in care contestarea lui Teoctist lua amploare.

Revista era anti-FSN
intre timp, in fundal, crestea destul de puternic o imagine agreabila a noului Patriarh. Lumea care mergea la slujbe la Mitropolie – acele babe pe care le elogia Paleologu ca ar fi tinut in viata credinta – era in extaz. Babele noastre erau impresionate atit de predicile sale – vorbea chibzuit, fara sa cada intr-un patetism circumstantial – cit si de frumusetea Patriarhului. Tin minte ca avea pe atunci o barba neagra, fara nici un fir alb, care ii oferea, sa ma ierte pentru gindul spurcat, un anume erotism. Si junele domnite nu-si ascundeau admiratia: „Ce frumos Mitropolit avem!“. Dar Daniel era inca prudent in diagnostice, nu se lansa in declaratii foarte ferme, n-avea nimic din aerul unui militant care condamna comunismul, desi o asteptare exista din partea enoriasilor, care doreau un Mitropolit al Moldovei decis sa faca ruptura cu o biserica prea des ingenuncheata si lovita de comunism.
Revista la care lucram in acel an, 1990, Opinia studenteasca, era anticomunista si anti-FSN. Ion Iliescu, la Iasi, in campania pentru alegerile din 1990, infierase revista la un miting unde participasera peste o suta de mii de oameni si ar fi fost foarte usor, impulsionati de Ion Iliescu, sa fim devastati. Numai ca distanta intre locul mitingului, Piata Palatului Culturii, si sediul revistei, pe Copou, linga Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, era destul de mare si mai greu de parcurs. Asa ca s-au preferat telefoanele anonime de amenintare, injuraturile multiplicate. Chiar si dupa ce Ion Iliescu a devenit presedinte, chiar si dupa devastarea Bucurestiului de catre mineri, in iunie 1990, Opinia studenteasca a continuat sa apara, reflectind acele strimbe asezari politice ce se infiripau in Romania. Era, fara doar si poate, o revista politica, dura si taioasa.

M-a chemat a doua zi, la ora 10
Nu mai stiu cine din redactie a avut ideea unui interviu cu IPS Daniel, inaintea Craciunului anului 1990. Oricum, nu eram eu acela, dar stiu ca m-am oferit sa incerc interviul. Daniel nu acorda interviuri, hachita pe care si-a pastrat-o si in toti cei 17 ani cit timp s-a aflat in fruntea Mitropoliei Moldovei. Cel mult accepta doua intrebari in care sa fie intrebat despre semnificatia vreunei sarbatori religioase, atit si nimic mai mult. Am sunat la Mitropolie si un ajutor al Mitropolitului mi-a spus, dupa citeva minute de asteptare la telefon, sa vin pina la Casa Mitropolitana, sa ma cunoasca inaltul. Am ajuns la resedinta Mitropolitului, mi-a deschis unul dintre cei care trebaluiau pe acolo, si am fost blind si sfios. I-am spus Mitropolitului ca vreau sa fac un interviu cu el pentru ca multi cititori si cititoare ai Opiniei studentesti vor sa-l cunoasca. Am accentuat pe ideea ca e nevoie sa vorbeasca celor tineri, studentilor. Se uita la mine, neincrezator. Avea aerul unui om care inca nu stie de unde sa ma ia si unde sa ma puna. Zicea ca e prea incarcat in preajma Craciunului (cred ca mai era o saptamina pina la Craciun), ca sa o lasam pentru anul viitor, eram indemnat sa luam un fragment din Pastorala si s-o publicam. Mi-a dat iconite, o insigna cu Sfinta Parascheva, diverse reviste religioase – poate-poate ca va scapa de corvoada interviului. L-am induplecat zicindu-i ca Pastorala va fi publicata de alte ziare, ca preotii o vor citi in biserici, dar e totusi prea putin, ca Biserica Ortodoxa nu e un noian de hirtii. I-am spus ca nu se poate sa n-aiba un ragaz in care sa facem interviul. M-a chemat a doua zi, la ora 10.

„imi place ca esti rabdator“
Am venit gifiind – pe atunci nu eram asa de matinal ca astazi –, mi s-a deschis usa si am fost rugat sa astept in holul Casei Mitropolitului. Au trecut doua ore, timp in care a fost un du-te vino, de la preoti la ansambluri de colindatori, de la diverse notabilitati ale Iasului la straini (francezi, cred, sau elvetieni) care doreau sa schimbe o vorba cu inaltul, pentru care se aranja masa de prinz. Dupa vreo doua ore m-a zarit si mi-a spus: „Fiule, mai esti aici? Mai vrei sa facem interviul?“. „Da“, am raspuns, desi devenisem neincrezator. Cu o seara inainte ma laudasem ca ma primeste Mitropolitul, eram deja montat si se stabilise in ce pagina din revista (ultima) va fi publicat interviul. Altfel spus – eram prins in sumar si nu doream sa ma fac de rusine.
A mai trecut o ora. „Acum te primesc, imi place ca esti rabdator“, mi-a zis inaltul. Interviul a fost publicat in numarul urmator, discutia a tinut aproape o ora, la sfirsit m-a invitat in camera lui de dormit – cu un televizor color de prin strainataturi, pe atunci un televizor color de „dincolo“ era o reusita in casele romanilor, si cu un pat acoperit cu o cerga. Mi-a spus: „Voi, la Opinia studenteasca, trebuie sa aparati credinta!“. Mi-a oferit o fotografie, cea oficiala care aparea in toate materialele Mitropoliei, si m-a sfatuit sa pun, sub poza, un citat din Pastorala de Craciun. N-am pus. Am luat din interviu fraza cind IPS Daniel spunea: „in lista celor care au criticat revenirea Prea Fericitului Patriarh Teoctist au fost trei sau patru persoane cunoscute ca securisti notorii“. Nu mi-a cerut interviul inainte, n-a fost nemultumit de transcriere, mi-a transmis prin consilierii sai ca e incintat, dar ca puteam sa pun un alt citat sub poza. Acesta a fost singurul repros, spus cu destula diplomatie.

Rumoare si circumspectie
Stiu ca interviul a produs destula rumoare, dar si circumspectie. Cei care l-au comentat, prin diverse reviste, au pornit de la constatarea ca IPS Daniel nu e omul gesturilor revolutionare, ca pare incorsetat si oarecum temator sa nu sminteasca ierarhia deja stabila la sfirsitul anului 1990, dupa ce Patriarhul Teoctist revenise in fruntea Bisericii Ortodoxe. Tin minte ca diversi prieteni mi-au spus ca Mitropolitul Daniel nu se va pune de-a curmezisul la deciziile Sfintului Sinod, ca el isi doreste puternic sa fie Patriarh si are nevoie de un lobby eficient printre ierarhi pentru a-si atinge scopul. Am fost atent si la relatiile pe care le-a cultivat, ani de-a rindul, printre oamenii politici: in general, cei care erau in functie, presedinte, premier, diversi ministri, daca treceau prin Iasi erau bine primiti si ospatati la Mitropolie, indiferent daca se numeau Iliescu, Constantinescu sau Basescu, intr-un soi de echilibru in care nu stiai ce-ti rezerva viitorul, asa ca era indicat sa lucrezi in mai multe directii. Aceasta strategie, a cultivarii relatiilor de diverse soiuri, pare sa fi dat roade astazi, cind Mitropolitul a fost ales Patriarh.

Fara a fi o acuza sau un gest de blam, trebuie sa remarcam tenacitatea lui IPS Daniel de a-si cladi un lobby atit in Biserica Ortodoxa, cit si in lumea politica. Ani buni, Mitropolitul si-a chivernisit si dezvoltat relatiile, facind din Mitropolia Moldovei unul din locurile rivnite pentru campanii de imagine. Era un soi de reciprocitate: Mitropolitul ii primea cu dragoste si cu multumiri, iar ei, oamenii politici, il pretuiau pentru ca le putea oferi, implicit, acea spoiala de credinta prin care razbateau spre electorat. A fost un balans continuu, in care Mitropolitul Daniel n-a gresit drumul spre Patriarhie; n-a facut declaratii hazardate, n-a produs tulburare, n-a contrariat. Mereu si mereu s-a infatisat lumii ca model de chibzuinta si piosenie. Se spune si se scrie in aceste zile ca a condus Mitropolia cu o „mina de fier“ si i-a sporit avutia necontenit, ca s-a comportat ca un „manager“ – Romania libera, 14 septembrie 2007: „Noul Patriarh a transformat Mitropolia Moldovei intr-un imperiu economic: Un manager in sutana“. Succesul economic probabil ca l-a facut si mai respectat si a fost inca un atu pentru alegerea sa ca Patriarh.

Foarte interesanta a fost staruinta cu care a sustinut Mitropolia Basarabiei, mai puternic si mai vocal, mai amplu si mai tenace decit insusi Patriarhul – ceea ce i-a asigurat un nimb de pretuire printre moldovenii de peste Prut si a enervat conducerea de la Chisinau. Ofensiva religioasa a BOR in Republica Moldova n-a avut, totusi, efectele scontate, Moscova continuind sa domine spiritual situatia de acolo.
Pe parcursul anilor, relatia Mitropolitului Daniel si a Mitropoliei Moldovei cu ziaristii s-a inrautatit, cel putin atita timp cit am fost activ in presa locala ieseana, pina in 1999. in primul rind, nimeni n-a mai obtinut interviuri cu inaltul, dincolo de acele declaratii oarecum stereotipe rostite la sarbatori. Au fost si citeva convulsii pe care Mitropolia le-a avut cu unii preoti din comunele Iasiului, care il contestau pe Mitropolit si deciziile acestuia, reflectate de presa ieseana, dar care au condus la diverse suparari ale Mitropolitului. incercasem, de aceasta data pentru BBC, la inceputul deceniului, sa fac un nou interviu cu IPS Daniel, dar eram refuzat politicos, dar ferm, de diversi interpusi. Mi se spunea ca inaltul pleaca, ca inaltul nu e in localitate, ca primeste un grup din strainatate, ca e la un hram al unei biserici. Si asta zile la rindul.

stranie si trista actualitate
in ultimii doi-trei ani, IPS Daniel parea tot mai imbatrinit. Alegerea sa ca Patriarh l-a remontat. Si totusi, Patriarhul Daniel nu conduce o biserica relaxata, ci o biserica in stare sa-i mai scoata multe fire de par alb, o biserica framintata si dogorita de caldura dosarelor de colaborator. O biserica unde asumarea greselilor s-a facut doar episodic si formal, unde cele doua fundamentale relatii, a ortodoxiei cu sistemul comunist si a ortodoxiei cu enoriasii, au fost deseori privite la modul abstract, fie dupa reguli rigide, fie prin „inghetarea“ problemelor. Multi preoti insista prea mult pe respectarea ritualului – zile de post respectate fara abatere – si mai putin pe sondarea sufletului enoriasului. Abia de acum inainte ramin de indreptat foarte multe lucruri. Asa cum arata si colaboratorul nostru, teologul Vasile Banescu, in articolul publicat in pagina cinci, sint citiva pasi clari care trebuie facuti. Si mai este si aceasta vinzoleala care s-a pornit, cu cei opt ierarhi care au colaborat cu Securitatea si cu DIE, la care Patriarhul ar trebui sa reactioneze. Pozitia Patriarhiei si a noului Patriarh ar trebui indreptata spre limpezirea apelor, nu spre ascunderea gunoiului sub pres.

Tocmai ceea ce invoca in 1990, in interviul pe care mi l-a acordat, trebuie pus in practica: nu o condamnare globala, ci o judecata care sa desparta compromisurile de purtarea onesta. in fine, ca o consecinta directa, m-as bucura daca Mitropolitul Moldovei ajuns Patriarh s-ar deschide spre presa laica – desi exista, iata o premiera in presa noastra!, primul cotidian crestin, Lumina, care apare sub obladuirea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, si o retea de posturi de radio, sub numele Trinitas, unde isi poate face auzit mesajul. Ar fi in stare Patriarhul Daniel sa-mi acorde un alt interviu, la 17 ani de la primul, in care sa-mi accepte toate intrebarile, nedumeririle si nemultumirile pe care le-as avea? Fara nici o indoiala ca de aceasta data as veni insotit de fotograful revistei, ca sa-i surprind toate cutele adunate in cei 17 ani cit a fost Mitropolit al Moldovei. Am senzatia ca problemele din interviul pe care il puteti citi in pagina alaturata au o stranie si trista actualitate si, cu putin efort, se poate face abstractie de momentul publicarii. Marturisesc ca m-am tulburat recitindu-l, descoperind ca Biserica Ortodoxa este inca datoare sa se limpezeasca.