OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ora 2 noaptea, Buftea, platoul de Filmari Combinate. Filmam saptamina acvatica, deluviana a lui Alexandru Darie. Actorii stau in apa pina la genunchi.
— Am auzit ca daca filmeaza Ducu Trei surori o sa ne tina in apa pina la git.
— Haide, Ducu, ca acum racim. Stam sub apa asta de doua ore (ma batusem pentru ea cu toti finantistii emisiunii, ne costase un sac de bani ploaia asta care sa curga pe actori, nici nu intelegeam cum de indraznesc sa protesteze). Hai, sa ne grabim, ca stam in Buftea de 14 ore si inca nu sintem gata.
Totusi, aproape ca am terminat. Anunt soferii ca plecam in Bucuresti.
— Cristina, cheama repede salvarea, s-au taiat grav Dan Astilean in talpa si Oana Tudor la mina.

Imi tremura picioarele. Inteleg sa-ti zdrelesti mintea si priceperea ca sa obtii costumele pe care le vor ei, ca masinistii sa-i mute decorul, ca pina la urma sa mearga instalatia de ploaie pentru care te-ai rugat ca la judecata de apoi sa-ti suplimenteze bugetul, sa te rogi pentru orice spatiu de filmare ocupat, rivnit aproape totdeauna de cel putin doua emisiuni deodata. Si cind, la doua noaptea, pareau ca in sfirsit se termina toate, sa fie cazul de salvare, si inca pentru doi oameni, e deja prea mult.
— Imi curge singe, Ducu, m-am taiat adinc, nu mai pot sa stau in apa asta, renunta la scena finala, ce dracu’!
— Dane, nu-i nimic, n-are sens sa ratam filmarea pentru un pic de singe, mai avem foarte putin. O sa chemam si salvarea dupa aceea. Filmam acum. Atentie! Motor! Actiune! Liniste acolo! Si! Sari, Gabita! Stai sub apa cu ochisorii deschisi, e foarte simplu. Acum! Salt! Sa te vad in bratele lui Dan!
Ocupat tot timpul. Sint la al zecelea telefon.
— Dispeceratul Salvari. Nu, Buftea nu apartine de Bucuresti. Trebuie sa sunati la judet sa va trimita.
— Va rog, e vorba de doi actori, s-au ranit destul de grav in timpul filmarii, le e teama sa nu se infecteze.
— Sunati la judet. Clanc.

Inapoi in platou. Se striga. Clar ca-i Dan.
— Ducu, nu-ntelegi ca-mi curge singe mult?
— N-a fost bine, Gabitu, n-ai tinut ochisorii deschisi sub apa. Repetam, hai, Dane, nu te mai rasfata!
Oricum nu mai e mult. A venit salvarea, le-a facut injectie, i-a pansat, parca s-au mai linistit putin, s-au uscat, ca statusera uzi pina la piele, cu hainele siroind pe ei citeva ore. Ducu nu pare sa fi obosit deloc. Ca intotdeauna.
— Multumesc frumos, eu zic ca a iesit foarte bine, o sa vedeti la montaj, mergem la o bere?

La montaj vedem pe naiba. Sau cel putin eu. Cite 14 ore pe zi fata in fata cu aparatele alea care clipesc tot timpul, la nici jumatate de metru de ele. Am terminat de montat video, mai avem sa punem sunetul, sper ca nu mai dureaza, ca m-au lasat puterile.
— Nu. Imi trebuie o altfel de ploaie, nu e buna asta. Aici am nevoie de celalalt acord. Nu, n-ai fost atent la ritm, iubitule, hai ca nu mai avem mult, intr-o ora terminam.
Matematic, asta inseamna la Ducu ca o sa mai stam patru ore de aici inainte.

Nici daca ar fi folosit cele mai complicate aparate de masura n-ar fi reusit ca de fiecare data sa-i iasa echivalenta asta. Si e 10 noaptea. Si sintem in Buftea de la miezul zilei si e a nu stiu cita zi cind o tinem asa. In fiecare minut urmeaza sa ma prabusesc.
— Ce zici, Cristinuca, tati, sa punem muzica asta sau bucatica aia pe care ai ascultat-o ieri?
Fredoneaza. I se leaga toate in cap si cu cita naturalete! E adevarat, poate n-are mare legatura cu Eminescu, dar e prima data cind „am vazut“ de aproape talentul, cind inteleg ce-ar putea sa insemne. Acum citiva ani, cind mi-ar fi spus cineva ca textul lui Eminescu ar putea deveni doar suport pentru imagini, as fi zis si eu: „Blasfemie!, Ce monstruozitate!“. Dar ce compozitie riguroasa, ce alchimie atenta la Ducu asta, desi dadea impresia ca nu are nici un program, ca nu se gindise la nimic dinainte. De fiecare data aceeasi surpriza. Trec cite trei saptamini de hirtogarie si organizare cind fac zeci de hirtii, dar toate se sterg cind incepe filmarea, apoi la montaj cu Ducu. Ce daca il astepti cu orele sa catadicseasca el sa vina si cind vine incearca sa te traga de limba ca o baba sau ca o emisiune de cinci minute iti ia cam 30 de ore de munca. Acum, ca s-a terminat, as mai lucra asa inca vreo citeva zeci de ani.

Pe scurt, asa e sa fii producator la PrOEZIA.