OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cine ar sti astazi, la o repede ochire, ca este vorba de membri ai cvartetului „Voces“, asa cum stiau cei din generatia tineretului raducosasian si manolescian, pe nemestecate si negindite, ca Garrincha, Didi, Pelé, Vava si Zagalo formau atacul echipei Braziliei ce zdrobea cu 4-0 echipa Suediei si devenea campioana mondiala? Cine mai sta astazi sa desluseasca ce a fost ieri, pentru a trai plenar clipa repede trecatoare?

Cine si-ar mai bate capul cu amanunte ale timpului trecut, cind ne aducem din ce in ce mai greu aminte despre ce „a fost“ in inclestarea teribila cu ce „este“ ? De ce amintim aceste mici detalii de memorie afectiv-culturala? Pentru ca de multe ori numele unor maestri si virtuosi ai muzicii camerale ramin pitite sub genericul firmei titulare care i-a impus in eternitate. Cine mai sta sa vada azi din cine se compuneau cvartetele cindva faimoase Vegh sau Rose, cine ar mai sta sa urmareasca in timp evolutia componentei celebrelor cvartete Juillard si Amadeus?

Sigur ca exista microbisti impatimiti care stiu „tot“, asa cum sint si melomani carora nu le scapa nimic. Ultimele noastre placute descoperiri in acest domeniu sint Nicolae Manolescu, competent comentator de fotbal si Vladimir Eskenazy, de la Radio Europa Libera, din Praga. O somitate in materie de muzica si un frumos exemplu de cum poate muzica suplini disperarile si angoasele noastre si de cum ne poate ea umple cu bucurie multa atunci cind stim s-o pretuim cu adevarat. Oriunde am fi si oriunde ne-am afla. Fotbalul si muzica, doua remedii impotriva singuratatii si plictiselii. Ati vazut vreun microbist plictisit sau vreun meloman nefericit? Greu de dat un raspuns afirmativ. Si ce s-ar face Manolescu la Paris fara fotbal, ce s-ar face Eskenazy la Praga fara muzica? Supozitii, desigur, cumva in marginea inconsistentelor speculatii: se poate orice.

Pe o vreme urita si devenita brusc chiar ciinoasa, ceea ce ar fi o explicatie pentru prezenta redusa a spectatorilor, cei patru de la Voces au incintat, din nou, consecventii melomani care nu rateaza nici un prilej sa-i urmareasca. Programul a fost extrem de echilibrat, cuplind, in prima parte, Cvartetul in si bemol minor, op. 133 de Beethoven cu Cvartetul nr. 2, op. 17 in la minor de Béla Bártok, iar in partea doua, rafinata elegie care este Cvartetul in re minor K421 de Mozart. Beethoven, Bártok, Mozart.
De Voces, pe care-i tot urmarim de 30 de ani, caci am imbatrinit si albit alaturi de ei, asa cum i-am mai apucat si pe Gogu Georgescu, Silvestri, Baciu de la Iasi si Antonin Ciolan de la Cluj, de Lola Bobescu si Radu Aldulescu, Orlov sau Celibidache ce sa mai spunem? Voces a fost iar la inaltime. Cum sa transpui in cuvinte inefabilul? Sigur ca exista chichite tehnice care pot fi abordate cu folos si interes pentru profesionisti. Orice sugestie interpretativa sau mod de abordare a partiturii poate scoate la lumina virtuozi noi sau renaste lucrari mai vechi.

Nu spunem cine stie ce noutati, revistele de muzicologie, ca si existenta unor biblioteci intregi sint la indemina celor interesati. intr-un recent interviu, junele violinist Alexandru Tomescu, recent cadorisit cu Stradivarius-ul Elder-Voicu – de care se face atita caz din motivatii extramuzicale – demonstra firesc si natural ca muzica face parte din viata lui, dar nu este totul. Mai sint si alte valori, mai exista si alte lucruri in viata lui, care-i implinesc, deja, o mare cariera. Ni s-au parut lucruri de mult bun-simt, aceasta fuga de cuvinte mari si gesture spectaculoase, ce nu-si au rostul in marea muzica, dincolo de o anume goana dupa senzational. Poate nu de azi sau ieri. Cei de la Voces au ajuns deja la un mare grad de rafinament, cumva in linia aceasta a naturalului si firescului ce fac marea muzica si innobileaza nu putini artisti. La fel a procedat si Alexandru Tomescu, in aceeasi sala de concert, doldora de curiosi sa vada si sa auda mai degraba vioara de un milion de euro decit sonate de Beethoven si Mozart. Oricum am suci lucrurile, e bine ca avem astfel de mari muzicieni pe care sa-i frecventam in liniste si cu increderea nestirbita in marea muzica. Asa, allegro ma non troppo - più allegro, cum a sunat delicat-maiestuos finalul cvartetului de Mozart.