Autor: 
Categoria: 
Ne aflăm la sfîrșitul primei săptămîni a celei
de a XX-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu“. Șapte zile
bogate în evenimente, unele dintre ele cu adevărat extraordinare. Preocupați să
răspundă tuturor așteptărilor, organizatorii au ales interpreți excepționali în
repertorii diverse, de la clasic la contemporan. Excepțiile sînt puține și, în
majoritatea cazurilor, aplauzele publicului la sfîrșit de concert se opresc cu
greu. Ca de obicei, „Concertele de la miezul nopții“ susținute de fantastice
formații de muzică veche au sălile arhipline. Austrian Baroque Company și
soprana Nuria Rial într-un repertoriu preponderent händelian, Venice Baroque
Orchestra și vioara divină a lui Giuliano Carmignola cîntînd Vivaldi, Tartini,
Geminiani, Albinoni – concertul s-a terminat mult după miezul nopții, publicul
a cerut bisuri la nesfîrșit, CD-urile formației s-au vîndut în cantități
impresionante – și Il Complesso Barocco dirijat de Alan Curtis, cu operaAriodante de Händel, au marcat momente de neuitat în istoria acestei ediții
aniversare a Festivalului.
La polul opus, muzica nouă a fost onorată de
ansamblurile Hyperion, Profil și Musica Nova și de cvartetul Florilegium.
Festivalul este atît de dens încît și melomanul, și criticul sînt obligați să aleagă.
Concertele de mare anvergură au loc în Sala
Mare a Palatului. Aici au răsunat, în seara primei zile de festival, acordurile
emblematice ale primei simfonii enesciene sub bagheta dirijorului Christian
Badea și în interpretarea muzicienilor din Residentie Orkest/Filarmonica din
Haga. Aici am ascultat poezia Concertului de Grieg redată de pianistul Dan
Grigore și tot aici am aplaudat versiuni de referință ale Simfoniei a X-a de
Șostakovici și ale Simfoniei fantastice lui Berlioz semnate Christian Badea și
Residentie Orkest.
Eveniment cu maximă încărcătură emoțională –
marcarea împlinirii a 90 de ani de la instituționalizarea primei scene lirice a
țării –, premiera operei Lohengrin de Richard Wagner pe scena Operei Naționale
București a depășit cu mult toate așteptările. Prezența la pupitru a maestrului
Cristian Mandeal oferea deja certitudini, dar faptul că pe scenă s-au aflat
trei cîntăreți oaspeți a dat spectacolului strălucire și anvergură. Nu pot să
nu mă întreb ce se va întîmpla cu Lohengrin-ul bucureștean după ce acești
cîntăreți vor pleca și spectacolul va deveni producție „de casă“. Tristă este
și soarta Olandezului zburător, care a avut premiera în stagiunea trecută. Un
adevărat cîntăreț wagnerian este foarte greu de găsit, din păcate chiar prima
scenă lirică a țării este cu totul lipsită de acest gen de voce. Sigur,
titlurile wagneriene trebuie să existe în repertoriul unui teatru liric ce își
dorește un anumit nivel și o anumită reputație internațională. Personal, nu am
nimic împotrivă să ascult în aceste spectacole oaspeți străini pînă cînd marea
tradiție a cîntăreților wagnerieni români se va reînnoda. Mai ales că acești
oaspeți, dacă sînt cu adevărat buni, oferă e-xemple demne de urmat și schimbă,
poate, percepția pe care o avem despre cum se cîntă Wagner. O astfel de lecție
exemplară am primit în seara premierei cu Lohengrin de sîmbătă, 3 septembrie.
Un Wagner diafan, eteric, cu nuanțe delicate și contur de lied!? Da, se poate,
și muzica sună minunat. M-am lăsat ușor convinsă că se poate și așa, că este
foarte bine și așa, de soprana Emily Magee care, în rolul Elsei – mai ales în
primul act, în evocarea strălucitorului cavaler care i-a apărut în vis –, a
fost... minunată. Pe parcursul desfășurării acțiunii, vocea a crescut conform
dramatismului situațiilor, dar niciodată, niciodată, nici Emily Magee, nici
Johan Botha și nici Petra Lang nu au îngroșat, forțat, împins sau supralicitat
amploarea și încărcătura emisiei vocale, ci au ales strălucirea, misterul,
culorile, zbuciumul dramatic real și nu artificial demonstrativ, expresivitatea
sinceră și credibilă pe care le-au pus în vocile lor. Rezultatele artistice
excepționale au transformat seara de operă într-un eveniment cu trăiri intense
și cu satisfacții artistice pe măsură atît pe scenă, cît și în sală.
Implicat din ce în ce mai profund în
repertoriul wagnerian, maestrul Cristian Mandeal a făcut din nou minuni cu
orchestra Operei Naționale București, care i-a stat alături pînă la limita
maximă a capacităților tehnice și interpretative. Lohengrin este o partitură a
extremelor muzical-expresive și teatral-dramaturgice: de la visul inocent al
Elsei la invocația rea a Ortrudei, de la sensibile momente de dragoste la
confruntări în care binele și răul se aruncă într-o luptă pe viață și pe
moarte, de la delicata țesătură muzicală a Preludiului pînă la dureroasa, dar
resemnata arie In fernem Land, prin care Lohengrin încheie o poveste de
dragoste pe care și-ar fi dorit-o fără de sfîrșit, Wagner a pus în muzică un
etern omenesc complex – dragoste, încredere, ură, răzbunare, decepție,
nesiguranță, naivitate, minciună, onoare, sacrificiu, tristețe... –, pe care
Cristian Mandeal l-a povestit muzical în mod exemplar. Citirea partiturii a
mers în profunzime, iar complexa alcătuire melodico-armonică wagneriană a fost
revelată în toată splendoarea ei.
Muzicii i s-a alăturat imaginea scenei,
inspirată, opulentă, așa cum se cuvine unui spectacol de tip grand opéra. Fără
a greși, regizorul Ștefan Neagrău a optat pentru un Lohengrin mai mult static,
lăsîndu-i muzicii rolul principal. În decorul sobru, dar esențializat și
eficient, scenografia și costumele Adrianei Urmuzescu propun culori tari, mult
aur, multe falduri de efect ma-xim (la cor) și linii simple, elegante și
personalizate (soliști). Peste tot și peste toate, ochiul este furat și cucerit
de jocul de lumini imaginat îndrăzneț de Cătălin Ionescu-Arbore într-o manieră
ce conferă spectacolului modernitate și strălucire. Într-una dintre cele mai
grele partituri scrise pentru cor, ansamblul ONB condus de maestrul Stelian Olariu
a reușit performanțe uluitoare. Este cel mai frumos cadou pe care artiștii i
l-au oferit Maestrului lor la împlinirea a 50 de ani de carieră. Li s-au
alăturat aplauzele sincere ale publicului, în momentul în care domnul Ioan
Holender, directorul artistic al Festivalului „George Enescu“, l-a invitat pe
Stelian Olariu pe scenă, oferindu-i o laudatio pe deplin meritată. Distribuția acestui Lohengrin ce va rămîne în
istoria operei bucureștene s-a întregit cu Valentin Vasiliu (Telramund), Horia
Sandu (Regele Heinrich), Vasile Chișiu (Heraldul).
În imagine: Lohengrin pe scena ONB
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters