OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sala Oglinzilor a devenit neincapatoare in seara de 26 aprilie, cind s-au decernat Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania. Nu e doar un fel de a spune ca publicul era numeros: pur si simplu, locatia aleasa pentru eveniment n-a fost una prea inspirata. Juriul, prezidat de Gabriel Dimisianu si format din Cornel Ungureanu, Dan C. Mihailescu, Daniel Cristea-Enache si Mircea A. Diaconu a selectat cele mai bune aparitii editoriale din 2006.
Cu citeva minute peste ora stabilita pentru inceperea Galei Premiilor USR 2007, Sala Oglinzilor era ticsita de lume. Se ocupase chiar si culoarul dintre sirurile de scaune, nu mai puteai nici iesi, nici intra. Nici respira, de altfel. in fata mea statea o doamna in virsta pe care o vad pe la toate lansarile, mereu cu o plasa plina cu ziare, raspindind in jur un miros pregnant de camera neaerisita.

Cind tocmai ma pregateam sa bombanesc in gind ideea de a chinui treizeci de oameni intr-o sala atit de mica, fara ventilatie, amfitrionul galei, Nicolae Manolescu, anunta ca initiativa le-a apartinut celor de la TVR Cultural, partenerul lor de imagine. imi vine sa zic, de ciuda sau doar din malitiozitatea mea proverbiala, ca televiziunea cu pricina abia se descurca onorabil cu propria ei imagine, darmite sa-i „coafeze“ si pe altii. Sala, pe care o stie toata lumea, e superba, potrivita pentru o lansare cocheta dar nu pentru un eveniment de amploarea celui in discutie. in fine, plasma pe care o voce necunoscatoare de limbi straine anunta nominalizarile la fiecare categorie a fost o idee buna. Trec peste faptul ca numele lui Michel Houellebecq a ajuns, in pronuntia neaosa a voice-over-ului, ceva de genul „hulebec“. Uniunea are in mod sigur nevoie de un PR care sa-i lustruiasca imaginea, mai ales acum, intr-o epoca substantial confiscata de dictatura imaginii. Daca neglijeaza acest aspect, risca sa ramina anchilozat in aceeasi imagine prafuita mostenita din mandatele anterioare.

Premiile de anul acesta, rezultat al deliberarilor unui juriu echilibrat ca gusturi si virste, au fost uimitor de inspirate. Chiar au fost premiate cele mai bune titluri de pe listele de nominalizari anuntate in prealabil, desi de pe aceste liste au lipsit si, pe alocuri, au si prisosit nume. Oricum, 2006 a fost un an ofertant, generos, cu carti bune si foarte bune, parca mai bogat ca altii, asa ca misiunea juriilor – „arondate“ fie unei reviste, fie unei institutii – a fost una cu adevarat ingrata. La sectiunea de debut, USR n-a (mai) vrut sa premieze „autori cunoscuti doar pe scara lor de bloc“ si i-a ales, ca atare, pe Livia Rosca (Ruj pe icoane) – deja cistigatoare a mai multor premii pentru acest volum – si pe Vasile Ernu (Nascut in URSS), care luase si cu o seara inainte un premiu al Romaniei literare. De acord cu Ernu, m-as mai fi gindit insa la cealalta alegere.

La traducere a cistigat Mircea Aurel Buiciuc pentru traducerea din rusa a romanului Sectantii de Iuri Mamleev, un traducator mai putin vedeta decit altii, dar un profesionist migalos si mereu atent la textul pe care-l talmaceste. Premiul de anglistica al Fundatiei „Andrei Bantas“ i-a revenit Antoanetei Ralian pentru Nexus, o traducatoare fara virsta, neobosita, cu un umor care a dezmortit intreaga audienta: „ii multumesc lui Henry Miller ca de acolo de unde este a mai putut sa procure o placere unei octogenare ca mine“.
Premiul pentru poezie a ajuns la Angela Marinescu, aflata si pe alte liste cu nominalizari de anul acesta pentru volumul intimplari derizorii de sfirsit. Nu-mi dau seama insa de ce o poeta de talia ei isi doreste consacrarea, relativa si superficiala, data de prezenta in programele scolare, cind o are pe cea adevarata, rezistenta in timp.

Sa scrii carti bune e mai important decit sa fii in manuale. La dramaturgie a cistigat, cum era si normal, Matei Visniec pentru Omul cu o singura aripa, ocazie cu care ne-a marturisit indirect, printr-o scrisoare, ca „a ramas un scriitor roman care crede inca in misiunea nobila a literaturii“. Premiile speciale au fost acordate anul acesta unor carti cu adevarat speciale: Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (editie de Stelian Turlea, text de Emanuel Badescu) si editia critica Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei, Descrierea starii de odinioara si de astazi de Dan Slusanschi. Cele mai „dure“ liste au fost cea de proza si cea de critica, istorie literara, eseu: aici, bataliile au fost strinse, s-au dat intre carti foarte bune. Cred ca juriul a ales bine, pina la urma: Matei Calinescu pentru cartea despre Ionesco si Petru Cimpoesu pentru Christina domestica si vinatorii de suflete, „o carte despre puterea fictiunii care ne conduce in viata“, dupa cum delcara emotionat autorul.

Am suportat pina la capat caldura, mirosurile si vocea antipatica ce stilcea numele autorilor nominalizati. imi spun ca a meritat cind il vad pe Radu Cosasu rasplatit la final cu premiul cel mare. Ne-a citit un fragment din finalul Autodenunturilor sale, asa ca am plecat cam ametita de acolo, un pic anesteziata de puterea fictiunii de care vorbea si Cimpoesu. Am uitat si de organizarea lamentabila, si de aglomeratie, si de TVR Cultural. Premiile au fost bune si asta e cel mai important.