OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Orice eveniment care vrea sa se impuna pe scena culturala vine la pachet cu cel putin o luna de agitatie, de planuri, comunicate, telefoane peste mail-uri si faxuri, planuri si iar planuri.
Cum nu puteam face exceptie de la regula, am trecut prin tot acest proces, fara traume prea mari, si am ajuns la…

- 10 zile inainte
Lansam blog-ul si, cu aceeasi ocazie, anuntam nominalizatii pentru categoriile poezie si proza. Momentul nu trece neremarcat si... necomentat. Ca premiile noastre sint ca toate celelalte, ca listele n-ar fi tocmai ok, ca lipsesc unii si altii, ca prea multi poeti si prea putini prozatori. Dar si ca e normal ca pe listele mai multor jurii sa apara anumiti scriitori, ca pina la urma si in literatura e ca la Oscar – si numarul voturilor a fost impresionant. Am spus-o si luni seara: e foarte posibil, intr-adevar, ca poetii sa nu aiba fani. Dar ultimele (aproape) doua saptamini ne-au demonstrat ca au, cel putin, cititori care sa-si ia in serios rolul si sa se mobilizeze atunci cind li se da ocazia sa-si spuna cuvintul.

- 5 zile inainte
Prima vizita „de lucru“ la Odeon. in care aflam ca situatia nu e chiar atit de simpla pe cit am fi vrut noi sa credem, ca pentru doua ore e nevoie de o armata de regizori, sunetisti si masinisti, ca luminile sint o poveste foarte complicata, care trebuie tratata cu toata seriozitatea. Am invatat cum sa facem proiectii, ne-am invirtit pe scena si pe linga ea, ne-am pus la punct desfasuratorul si am trecut la capitolul invitatii. Din nou, liste peste liste, telefoane, confirmari, refuzuri, ultimele pregatiri &micile retusuri.

- Luni
inceput in forta dimineata, diplome, banner, pliante, laptopul, repetitia generala. Proiectii, noi rind pe rind in toate rolurile, ne decernam premii, motivam, multumim, sintem redactori si juriu si scriitori in acelasi timp. Ne incurajam in pauzele de tigara si repetam, parca tot mai des pe masura ce se apropie ora sase, ca va fi bine si fara emotii.

intre timp, telefoanele suna din toate directiile, inclusiv de la poarta Teatrului Odeon, unde confirmam ca intrarea nu e doar pe baza de invitatii si parca ne revine zimbetul pe buze la gindul ca in public vor fi si oameni care ne cunosc doar din scris.
Pe la patru, cind aproape ne obisnuiseram sa jucam toate rolurile pe scena (si intr-un fel chiar incepuse sa ne si placa), au inceput sa repete Maria Raducanu si Mircea Tiberian si a fost ultimul moment de respiro pina tirziu spre seara.

Cinci si jumatate, interviuri, camere de filmat, declaratii, primii invitati. Si drumuri contra cronometru intre culise si holul teatrului, verificat laptop &proiector, pus in ordine diplome, plicuri, desfasuratoare, va rugam inchideti telefoanele mobile.
Despre cum a decurs ceremonia si cum s-au vazut lucrurile din sala n-as putea sa spun prea multe, ocupata fiind sa proiectez imagini pe ecran si sa ma asigur ca nu incurc poezia cu proza sau ca schimb ordinea, pregatindu-ma sa dau un premiu care mie, in ciuda controverselor pe care le-a stirnit pe blog, mi-e foarte drag si un altul care, in ciuda controverselor pe care le-a stirnit in redactie, mi-e la fel de drag.