OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Imaginea care traversează romanul este cea în care „lumea este orice în afară de un subiect de emoţie artistică, lumea se prezintă absolut ca un dispozitiv raţional, golit de magie ca şi de un interes anume“. Formula este cu atît mai surprinzătoare cu cît vine de la Jed Martin, fotograf şi pictor de mare succes şi care, în tinereţe, mărturiseşte a-şi fi consacrat întreaga viaţă „artei, producerii de reprezentări ale lumii“. A fi artist înseamnă pentru el a fi „supus mesajelor misterioase, imprevizibile, pe care trebuie, din lipsă de altceva mai bun şi în absenţa oricărei credinţe religioase, să le calificăm drept intuiţii“. Pentru scriitorul Houellebecq însă, arta scriiturii este tocmai contrariul acestui mecanism misterios, deşi golit de religiozitate, şi pe care el îl numeşte „apariţia unui autentic nod de necesitate“, autorul limitîndu-se a fi prezent şi a aştepta „într-o inacţiune angoasantă ca procesul să demareze de la sine“. Pentru autor, spectacolul lumii, condamnat la banalitate şi plictis, nu mai justifică efortul de reprezentare a „lumii ca naraţiune“, ci numai pe acea a „lumii ca juxtapunere“, ca în cazul poeziei şi a picturii. Imaginea născută din această manieră împietrită şi mecanicistă a construcţiei artistice îl conduce pe Jed să definească lumea ca pe „o suprafaţă dubioasă acoperită de diverse murdării“. Nevoia transpunerii acestei realităţi de la o înălţime care să estompeze faţeta ei rudimentară îl conduce pe fotograf să se oprească la un alt tip de reprezentare, cel al hărţilor rutiere editate de Michelin. Aceste „obiecte magnifice, bogate în emoţii şi pline de sens“, pe care Jed le va expune în clişee, nu sînt altceva decît nişte artefacte cărora el le conferă vocaţia unor obiecte de artă. Aşezînd în paralel fotografia satelit a locului şi pe cea a hărţii lui rutiere, artistul este convins că a opta pentru cea din urmă, ca formă ideală de reprezentare, înseamnă a găsi soluţia unui compromis între real şi abstract, printr-o formulă în contrasens pe care o poartă însuşi titlul expoziţiei sale, Harta este mai interesantă decît teritoriul.

 

Dacă arta fotografică e suficientă pentru reprezentarea obiectelor, Jed alege pictura atunci cînd e vorba de oameni. Aşa se va naşte o serie de tablouri în care diferite persoane sînt reprezentate în raport cu meseria sau activitatea lor profesională. Inventarul este surprinzător: Bill Gates şi Steve Jobs discutînd despre viitorul informaticii, Introducerea în Bursă a acţiunii Beate Uhse, Jean-Pierre Martin părăsind conducerea întreprinderii sale, Michel Houllebecq, scriitor. Succesul expoziţiei e asigurat şi de catalogul său, scris de Michel Houellebecq însuşi, de data aceasta în calitate de personaj al cărţii. Această irupţie a autorului în cadrul narativ schimbă radical relaţia cititorului cu personajele romanului, ştergerea frontierelor dintre naraţiune şi realitate invitîndu-l la o distanţă capabilă să reinventeze un nou cod de lectură prin care să asimileze personajul-intrus, ca într-un joc de oglinzi multiple, în care portretele se confundă, completîndu-se în acelaşi timp. Dar acest exerciţiu periculos şi uşor expus riscului de cabotinism este şi aici transformat de autor într-o ocazie nimerită pentru a vorbi despre lumea contemporană, de cea a presei, pe care o acuză de „stupiditate şi conformism insuportabil“, sau pentru a-i cataloga pe cronicarii radio „de o vulgaritate insuportabilă“. Nici locuitorii satelor franceze din afara zonelor turistice nu sînt cruţaţi, autorul tratîndu-i drept „inospitalieri, agresivi şi stupizi“.

Sentimentul predominant al cărţii lui Michel Houellebecq rămîne, fără îndoială, cel al rănii profunde pe care lumea din jur o adînceşte, cu fiecare ocazie, în fiinţa unor personaje aflate într-o postură de fragilitate, mai ales atunci cînd vocea devine un strigăt disperat, ca Jed Martin la sfîrşitul vieţii: „Vreau să dau socoteală despre lume... Vreau doar să dau socoteală despre lume“. În tinereţe, Jed cunoscuse succesul aproape fără să vrea, către sfîrşitul vieţii, el se va mulţumi să asiste neputincios la destrămarea lumii. El, care elogiase capacitatea industrială a omului modern, îşi va consuma ultimele energii pentru crearea unui tablou reprezentînd „caracterul perisabil şi tranzitoriu al oricărei industrii umane“. Cortina se lasă, în acest moment, peste viaţa artistului îndrăgostit de oameni, dar mai ales de obiecte, lăsînd să fileze discret sentimentul că arta nu poate să ofere lumii eternitatea la care aspiră, consolîndu-se doar să asiste la stingerea ei.

Sobru, romanul lui Houellebecq are meritul unei inextricabile tentative de a situa omul modern în faţa incoerenţei lumii.

Încoronat cu cel mai important premiu literar francez, romanul La carte et le territoire îl consacră pe autorul său, aşe-zîndu-l la rangul unuia dintre cei mai importanţi scriitori francezi contemporani.