OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ultimii ani, in mediile intelectuale romanesti s-a discutat destul de mult despre cultura la televiziune. Nu o data – mai degraba aprig, conflictual, drept pentru care in presa au aparut destule opinii indignate, acuzatii violente sau proteste colective, ori de cite ori s-au inregistrat situatii de criza: cind cutare invitat pe micul ecran s-a simtit – sau chiar a fost – cenzurat, cind vreun realizator de emisiuni nemultumit a intrat in conflict cu conducerea postului public de televiziune sau cind in TVR au avut loc „restructurari“, recte reduceri de personal. Elocventa pentru atitudinea unei bune parti a intelighentiei noastre a fost situatia din urma: desi mai toata lumea se declarase de acord ca trebuie facuta reforma si in institutia-mamut din Calea Dorobantilor (pe care mi-am permis la un moment dat s-o numesc un „SIDEX mediatic“), trecerea unui numar important de redactori pe contracte cu termen, deci temporare, a solidarizat instantaneu „clientela“ emisiunilor de pina atunci. Protestul colectiv dat publicitatii apara – pe de o parte – ideea de cultura la televiziune, desi despre mai toate emisiunile de gen se stia ca sint proaste, si deplingea – pe de alta – soarta realizatorilor respectivi, desi lucrul pe proiecte viabile si pe durate limitate e regula productiei TV peste tot in lume. E foarte probabil – si regretabil – ca se vor fi facut cu acea ocazie si nedreptati, se vor fi platit polite s.a.m.d.,
dar „restructurarea“ institutiei trebuia demarata.

Din pacate, tocmai asta nu incurajau vajnicii protestatari. Cam asa se intimpla – vai! – adeseori pe la noi: reformatori in teorie, multi se repliaza iute si degraba pe pozitii conservatoare cind se trece la schimbari concrete…
Apoi, in dezbaterile despre cultura la televiziune a fost aproape intotdeauna vorba doar despre emisiunile consacrate explicit domeniului. Rar, mult prea rar se poate constata la noi constiinta faptului ca radioul si televiziunea sint ele insele forme de cultura mediatica, indiferent de subiectele efective de care se ocupa. Oricit de putin ar trata evenimentele propriu-zis artistice, oricit de „joase“ calitativ le-ar fi programele, asa-numitele „medii electronice“ fac cultura de masa si trebuie discutate ca atare. Cu conditia ca intelighentii nostri sa depaseasca odata si odata viziunea purista asupra domeniului, redusa la artele traditionale si elitare.

Noile emisiuni culturale ale TVR, lansate simbata trecuta, au dovedit din start ca asta si vor: sa iasa din cercul strimt al vechilor modele. Cea dintii, Totul la vedere, a facut-o la modul practic, prin felul in care s-a articulat ca propunere mediatica live, dinamica, multistratificata. Cea de-a doua, Paralele inegale – prin tema aleasa, si anume tocmai acceptia/acceptiile termenului „cultura“, caruia i-a fost schitat vastul plurisemantism, deschis la limita catre sinonimia cu cel de „civilizatie“. Nici una, nici alta nu s-au prezentat perfect la debut, prima pacatuind prin micile erori profesionale aparute in agitatia de la fata locului, iar a doua prin aspectul – dimpotriva – prea static, din cauza caruia deosebirile dintre invitati, in loc sa conduca la contra-argumentari pasionate, au produs mai degraba blinde complimente reciproce. Dar s-au vazut limpede vointa si efortul de a face altceva, de a veni cu oferte proaspete, asa-zicind „aduse la zi“. Altfel spus, premizele sint mai mult decit promitatoare. Ce va iesi din ele à la longue – vom mai vorbi peste o vreme…

Citeva notatii pe marginea celor doua emisiuni. Totul la vedere se transmite dintr-o galerie de arta inca neinaugurata. Imobil in Piata Alba Iulia, in strania zona demolata in anii ’80 de Ceausescu si in care coexista acum maidane si building-uri americanesti cu fatade de sticla neagra, schelarii ruginite si banci cu intrari placate cu marmura. Spatiul galeriei, modular, e traversat de un culoar fragmentat de arcade asimetrice imbracate in camasi metalice. Urmeaza sa spun doua vorbe in sectiunea de literatura a emisiunii. Intru in forfota de redactori, invitati, regizori si tehnicieni, pasesc printre incilcelile de cabluri, prize, echipamente de tot soiul. Nu va fi chiar totul la vedere, gazdele si oaspetii asteapta sa le vina rindul in mici grupuri fragmentate, ascunsi fara voie in alveolele galeriei. Miscarile camerelor de filmat ar putea fi mai indraznete, ar putea inainta de-a lungul culoarului principal pentru a „descoperi“ personaje, imagini, subiecte. Cadrajele sint de pe-acum foarte interesante, iar alternanta continua de color si alb-negru, personajele fiind preluate de la un sistem la altul cu mici variatii de unghiulatie, obliga la reflectii „meta-narative“ privitoare la semnificatiile emisiunii, ale imaginii, ale culturii: autoritatea solemna a micului ecran e subminata cu intentie, la vedere, perspectivele multiple sint posibile, sint necesare, sint obligatorii pentru a iesi din capcana univocitatii. In acelasi sens joaca si discutia dinspre finalul emisiunii despre cum a iesit emisiunea! Mai simplu spus, s-a pornit cu multe lucruri bune, ideea unui magazin televizual „de informatie si analiza culturala“ e excelenta, e foarte necesara, multi invitati sint interesanti, tema are atractivitate (corpul uman in artele secolului XX); dar, rodajul realizatorilor si al moderatorilor nefiind facut, relaxarea programatica aluneca uneori spre senzatia de improvizatie, de bilbiiala. Editiile ulterioare vor face mecanismul sa functioneze din ce in ce mai bine. Cei trei moderatori nu se completeaza inca, dar, pentru ca sint diferiti, o pot face.

Paralelele inegale se consuma intr-un decor inchis, intr-o vila de epoca, sub arcade – de asta-data – rotunjite clasic, cu o scara interioara in fundal. Atmosfera aristocratica, potrivita pentru niste causeries de Samedi. Invitatii stau la masa si vorbesc pe rind. Au ce spune, penduleaza intre gravitate si jocul subtire de societate. Doar prologul e filmat afara, pe strada, in jurul Universitatii. E folosit si un esantion dintr-o veche Noapte furtunoasa. In rest – o ora si jumatate de discutie. Vor trebui introduse mai multe calupuri cu imagini la tema. Intentia exista deja, dar n-au existat pentru prima editie echipe de filmat disponibile!
Una peste alta, colegii nostri Lia si Dan Perjovschi, Adrian Cioroianu si Mircea Vasilescu au pornit cu dreptul. Televiziunea Romana are macar acum, in octombrie 2000, meritul de a miza pe astfel de tinere personalitati cu gust novator si orientari asijderea. De la ei se pot astepta lucruri foarte-foarte bune…